Vlaicu de la Farul a fost decisiv pentru „stejari”
Publicat de Catalin Donose, 22 noiembrie 2014, 20:54
Echipa de rugby a României a încheiat cu un succes meritat sezonul meciurilor test de toamnă şi un an deosebit de fructuos, cu calificarea la Cupa Mondială 2015, obţinând victoria cu 18-9 (6-3) în faţa Canadei, în această seară, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală după o dominare totală pe înaintare şi a unui transformer, Florin Vlaicu de la RCJ Farul Constanța în zi bună, autorul tuturor celor 18 puncte din șase lovituri de pedeapsă.
Cu acest succes, România preia conducerea în palmaresul direct, câştigând 3 din cele 5 meciuri disputate, în timp ce rugbyştii canadieni au terminat învingători de 2 ori.
De asemenea, este de bun augur această victorie şi în perspectiva Cupei Mondiale de anul viitor, din Anglia, cele două formaţii făcând parte din aceeaşi grupă D, alături de Franţa, Irlanda şi Italia.