Ascultă Radio România Constanța Live

Scoala Anastasia din Constanta

Anastasis = Înviere, Școala Anastasia = primenire

Anastasis = Înviere, Școala Anastasia = primenire

Publicat de Liliana Fustanela, 25 aprilie 2019, 11:18 / actualizat: 25 aprilie 2019, 21:16

Anastasis în limba greacă înseamnă Înviere. Anastasia se numește și școala care oferă o primenire și o șansă la educație unor copii cu nevoi speciale din Constanța. „Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care să o aprinzi astfel încât, mai târziu, să lumineze cu lumina proprie”, spunea Plutarh. Este motto-ul după care se ghidează profesorii din această școală, printre care și doi frați preoți: Cristian și Petru Ciprian Pricop. În Şcoala Anastasia elevii sunt provocați spre aventura cunoașterii, iar deschiderea este atât de mare încât, chiar dacă este un proiect al Ligii Creștine Europene, elevii învață printre altele și Limba chineză. La Stil de viață, astăzi, după știrile orei 18.00, în Joia Mare, când ne apropiem de marea sărbătoare creștină, aflăm că Învierea vine prin fapte !

O școală și o grădiniță cu numele Anastasia este locul în care vin zilnic în jur de 50 de copii, din care unii cu nevoi speciale. De când deschide ochii, copilul trebuie pregătit din punct de vedere religios. Cei doi frați preoți se află zilnic printre elevi pentru a le preda religia și istoria. Școala nu e axată însă, pe o pregătire religioasă, ci mai mult pe pregătirea morală care riscă să dispară în societatea contemporană, spune părintele Cristian Pricop.

Scoala Anastasia -preotul Cristian Pricop

Gabriela Paraschiv este directorul școlii, este profesor la Universitatea Ovidius și desfășoară la Școala Anastasia, activități didactice și manageriale în mod voluntar. A visat la acest proiect prin care elevii sunt provocați spre aventura cunoașterii. Educația Montessori este o alternativă educațională care îi ajută pe copii să învățe mai întâi prin intermediul simțurilor și mai târziu prin citire, scriere, matematică. În activitățile de predare sunt folosite artele vizuale, muzica și mișcarea, printr-o libertate controlată, spune Gabriela Paraschiv, directorul școlii.

Geta Pricop este învățătoare în Școala Anastasia. Este mamă a trei preoți , din care doi au pus bazele Școlii Anastasia și bunica a 10 nepoți. A renunțat la Slănic Moldova, în 2006. Îi place Dobrogea pentru că „toate neamurile trăiesc aici, în bună conviețuire”. A adus din zona natală și scoarțele țărănești și costumul popular.

La clasa a VIII-a, profesorul Ioan Vlăducă lucrează diferențiat cu elevii cu cerințe educaționale speciale. Predă matematica în interdependență cu fizica și spune că elevii săi, învață mult mai ușor matematica cu aplicații fizice și fizica bazată pe calcul matematic.

Activitatea curriculară este la fel ca în școlile normale și nu lipsește nici sala de sport. Este amenajată și dotată cu aparate necesare în practicarea sporturilor, de Ecaterina Adriana Ofițerescu, soția lui Constantin Virgil Ofițerescu, profesor și antrenor de lupte greco-romane, campion mondial la această disciplină. Cei care ajung la Școala Anastasia sunt întâmpinați pe holul instituției, cu un colț muzeal din care nu lipsește Crucea Mântuitorului, donată de o constănțeancă.

Mai multe despre Școala Anastasia, aflați astăzi, în emisiunea Stil de Viață, la Radio Constanța, după știrile orei 18.00.

Redactare și foto: Liliana Fustanela

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius
Educație duminică, 17 noiembrie 2024, 15:21

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius

Prof. univ. dr. Alexandru Dimca, la origini constănțean, în prezent profesor la Universitatea Bordeaux din Franța, Doctor Honoris Causa al...

CONSTANȚA: Matematicianul cu renume mondial prof. univ. dr. Alexandru Dimca susține o conferință la Universitatea Ovidius
bani bancnote 100 lei radio romania
Educație miercuri, 13 noiembrie 2024, 11:27

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Aproape 1,3 milioane de elevi vor beneficia de burse şcolare în acest an, fie pe baza performanţelor academice, fie în funcţie de veniturile...

Prima plată a burselor școlare din acest an se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie
Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
Educație marți, 12 noiembrie 2024, 11:15

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației. Ultima...

Elevii constănțeni continuă să obțină rezultate remarcabile la concursurile internaționale, dedicate științei și inovației
CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 15:53

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat

Roxana Mitan, directorul Palatului Copiilor din Constanța, a demisionat. Decizia sa vine după informațiile apărute privind blocarea conturilor...

CONSTANȚA: Directorul Palatului Copiilor a demisionat
Educație luni, 11 noiembrie 2024, 14:04

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești

Muzeul de Artă Populară a devenit locul de întâlnire pentru toți copiii din Constanța care vor să învețe meșteșuguri aproape uitate din...

AUDIO | Copiii constănțeni, fascinați de meșteșugurile tradiționale românești
Educație joi, 7 noiembrie 2024, 08:42

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge

România a înregistrat un rezultat remarcabil, câştigând 25 de medalii, la concursul internaţional RoboChallenge ajuns la ediţia a XV-a, dintre...

Elevi din CONSTANȚA pe podiumul concursului internaţional RoboChallenge
Educație miercuri, 6 noiembrie 2024, 13:52

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol

Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol. Declarația a fost făcută pentru Radio Constanța de directorul Palatului...

CONSTANȚA: Activitatea educativă de la Palatul Copiilor nu este pusă în pericol
Educație luni, 4 noiembrie 2024, 09:48

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar

Elevii au început, luni, cursurile celui de-al doilea modul al anului şcolar 2024-2025, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Cel...

Elevii s-au întors la cursuri luni; a început al doilea modul al acestui an şcolar