Sarmale şi cozonaci pentru românii sărmani din Madrid
Publicat de , 25 decembrie 2014, 14:26
Pentru câțiva români rezidenți în Madrid, masa de Crăciun a fost o experiență inedită. La inițiativa FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa, câțiva români din Madrid au împărțit sarmale și cozonaci persoanelor fără adăpost din Madrid.
Unul dintre grupurile de oameni fără adăpost, care au mâncat în seara de Ajun sarmale și cozonaci este format din câteva zeci de persoane, dintre care doar doi sunt ruși, restul fiind români. Ei locuiesc la marginea orașului Coslada, într-o casă fără geamuri și uși, conform unui comunicat FADERE.
În Spania locuiesc în acest moment în jur de un milion de români, dintre care aproximativ de 2.000 sunt fără adăpost.