Ascultă Radio România Constanța Live

saptamana mondiala a banilor

Săptămâna Mondială a Banilor marcată în școlile din Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 30 martie 2019, 15:20

S-a încheiat Săptămâna Mondială a Banilor, în cadrul căreia activitățile de educație financiară în școli au fost intensificate. Reprezentanții sucursalei regionale Constanța a Bancii Naționale au prezentat elevilor informații financiare în cadrul programului BNR „Să vorbim despre bani și bănci“

Noțiuni precum bani, cont, inflație sau date despre cum să deosebim banii falși și multe altele au fost prezentate în această săptămână copiilor din învățământul preuniversitar. Reprezentanții BNR au ajuns la aproximativ 800 de elevi în cadrul acestei săptămâni dedicate educației financiare, ne-a spus directorul Sucursalei Regionale Constanța a BNR, Camelia Ardelean.

„Banca Națională a României a organizat, în perioada 25 – 29 martie 2019, Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, sucursalele și agențiile BNR au derulat activități educaționale destinate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar. Prin intermediul unor activități interactive, elevii au discutat cu specialiștii BNR despre economisire, credit, dobândă, inflație, istoria monedei naționale, rolul și funcțiile băncii centrale. Metodele formale și nonformale de prezentare de prezentare au avut ca suport materiale video legate de istoria leului, fabricarea monedelor și bancnotelor aflate în circulație și de elementele de siguranță ale bancnotelor. În județele Constanța și Călărași, salariații din Biroul de Educație Financiară, Muzeu și Comunicare al Sucursalei Constanța a BNR au participat la activități interactive în unități de învățământ preuniversitar, atât din mediul urban, cât și rural, acțiuni la care au fost prezenți aproximativ 800 de elevi.“

Copiii au fost încântați mai ales de filmele de prezentare a istoriei banilor, dar ce i-a fascinat cu adevărat a fost aplicația „Leul românesc“ cu ajutorul căreia îți poți face chiar și o bancotă cu chipul tău.

Constantina Roibu este învățătoare și între materiile obligatorii își găsește timp și pentru educație financiară, iar motivele sunt evidente.

„Ei au contact cu banii permanent, deja știu ce își doresc să cumpere, ei economisesc. Eu i-am învățat să pună câte un leu deoparte să ne cumpărăm cărți sau pentru următorul program Școala Altfel sau următoarele ieșiri. Ei deja au mici economii și e important să știe de mici că viitoarele lor salarii vor fi pe card, că, în curând, poate banii fizici vor dispărea și vor avea alte tipuri de unități de plată, că vor folosi tehnologia, ce înseamnă un contract la bancă, cine apelează la bancă și de ce să o faci.“

Directorul Școlii nr. 8 din Constanța, Cosmin Badea, susține înființarea unui cerc de educație financiară, ca alternativă mai bună la un opțional.

„Am exemplul personal al unui nepot de-al meu care mi-a spus: «Mă lovesc acum, la 25 de ani de noțiunea de credit, de contracte, de bancă și mi-ar fi plăcut să învăț așa ceva în școală». Optez mai mult pentru un cerc de educație financiară pentru că un opțional ar însemna o materie în plus, o oră în plus, note, caiete, manuale, teste. La cerc poți să ai un program flexibil și vii din pasiune.“

Global Money Week este un eveniment organizat la nivel mondial cu scopul de a-i inspira pe copii și tineri să învețe despre bani, economisire, despre posibilitățile de angajare și cum să devii antreprenor, a mai spus directorul Sucursalei Regionale Constanța a BNR, Camelia Ardelean. Însă eforturile echipei din Direcția de Educație Financiară a BNR Constanța nu se rezumă doar la această săptămână. Angajații BNR au tot timpul anului întâlniri cu elevii, studenții sau cadrele didactice în cadrul programelor de educație financiare derulate de banca centrală.

Redactor: Monica Cruceanu Comșa

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Săptămâna Mondială a Banilor: 1.000 de elevi din Constanța au descifrat tainele educației financiare

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 16 martie 2018, 08:36

Astăzi se încheie Săptămâna Mondială a Banilor, ocazie cu care peste 1.000 de elevi din mai multe școli din județul Constanța au aflat despre istoria monedei naționale, cum să deosebească banii falși, dar și despre perspectiva trecerii la euro.

Camelia Ardelean este directorul sucursalei regionale BNR Constanța

Este pentru al cincilea an consecutiv când Banca Națională a României participă la programul Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor, ocazie cu care copiii din mai multe școli din municipiul Constanța și din județ au stat de vorbă cu reprezentanții BNR, ne-a spus Camelia Ardelean, directorul sucursalei regionale Constanța.

Camelia Ardelean: „La nivelul sucursalei regionale Constanța, au fost desemnate persoane care participă în instituțiile de învățământ preuniversitar (școlile din municipiul Constanța și din județ). Până astăzi, participarea elevilor s-a ridicat la peste 1.000 cu ocazia prezentărilor organizate de Banca Națională prin reprezentanții săi. Acțiunile s-au desfășurat în municipiul Constanța, iar în județ la Ciocârlia, Cobadin, Cumpăna, Topraisar și Negru Vodă.“

Cei mici au fost atrași, în special de filmulețele în care li s-au prezentat pe înțelesul lor diverse noțiuni de educație financiară.

Pregătirea adoptării monedei euro începe cu cei mici, iar modul în care ei privesc moneda europeană contează. Iar răspunsurile lor arată că și-au făcut temele în privința informațiilor de politică monetară externă.

Nicoleta Istrate Scrădeanu și Ionuț Spineanu i-au ajutat pe copii să afle secretele banilor

Echipa formată din Nicoleta Istrate Scrădeanu și Ionuț Spineanu de la BNR sucursala regională Constanța au vizitat pe parcursul acestei săptămâni următoarele unitați de învățământ din municipiul Constanța: Școala nr. 43, Școala nr. 23, Școala nr. 12, Școala nr. 17, Școala nr. 3, Școala nr. 38, Școala nr. 22, Școala nr. 16.

În localitățile din mediul rural, echipa BNR Constanța a vizitat Școala Gimnazială nr. 1 – Pecineaga, Școala Gimnazială Geoge Coșbuc – 23 August, Școala Gimnazială nr. 14 – Palazu Mare, Liceul Cobadin, Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu – Cumpăna, Liceul Tehnologic Topraisar, Școala Gimnazială Negru Vodă.

Evenimentul „Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor” a fost organizat de Banca Națională a României în parteneriat cu Child and Youth Finance International și Ministerul Educației Naționale.

Săptămâna Mondială a Banilor se încheie vineri, 16 martie 2018, prin conferința „Incluziunea financiară – de la vorbe la fapte“ ce se va desfășura la sediul central al BNR, cu participarea reprezentanților Ministerului Educației Naționale, Autorității de Supraveghere Financiară, Asociației Române a Băncilor și Mastercard România.

Proiectul „Săptămâna Mondială a Banilor – 2018” este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă țări de pe toate continentele. Acest demers are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.

Redactor: Monica CRUCEANU-COMȘA