Salonul care înfumusețează sufletul toamna
Publicat de Carmen Secuiu, 10 octombrie 2015, 14:03
Toamna la mal de mare este surprinsă pe pânze de membrii Careului Artelor „Amfora”, care funcționează în cadrul Cercului Militar Constanța, așteaptă să fie admirată de iubitorii de frumos, până pe 21 octombrie.
”Toamna este plină de comori și ca de obicei noi avem activitate bogată la Salonul de Toamnă”, spune președinta careului „amforiștilor”, atelier de creație, unde îi poți surprinde pe artiști lucrând, în după-amiezele de joi.
”Am participat 18 artiști, cu stiluri diferite și diferite tehnici, de la acuarelă, grafică, acril, tapiserie, până la goblen. Am realizat peisaje specifice acestui anotimp, naturi statice cu flori și fructe de toamnă, am pictat marea în acest sezon, asta este tema!”, spune Niculina Vizireanu, președinta Careului ”Amfora”.
Mihaela Cojocaru, Liviu Băițel, Camelia Dediu, Nina Dobre, Aurelia Gavril, Radu Horobăț, Alexandra Macarov, Vasile Munteanu, Lavinia Păduraru, Mihai Păun (debutant), Valentin Popa, Vasilica Pop, Dormidont Grozavu, Ecaterina Topor, Silvia Vartolomei, Gheorghe Tănase, Maria Russu și Niculina Vizireanu sunt mândri de parteneriatul cu Cenaclul Literar ”Mihail Sadoveanu”, tot din cadrul Cercului Militar Constanța, deoarece scriitorii cei mai buni sunt premiați cu lucrările lor și le plac. De asemenea mulți dintre membrii careului sunt și cenacliști, și mulți dintre scriitorii cenaclului pictează.
”O îngemănare perfectă între artele vizuale și literatură”, spune Vasilica Pop, membră a Careului Artelor „Amfora”.
Lucrările din ”Salonul de Toamnă” pot fi admirate de luni până vineri, între orele 10.00 și 16.00 la sediul Cercului Militar.
carmensecuiu@radioconstanta.ro