EXCLUSIVITATE: Un fost fotbalist la Săgeata Stejaru și Săgeata Năvodari a trecut în neființă la doar 24 de ani !
Publicat de Catalin Donose, 30 aprilie 2016, 16:57
Fotbalul dobrogean este din nou în doliu !
În Vinerea Mare, fostul jucător al echipelor Săgeata Stejaru și Săgeata Năvodari, Theo Șamata a plecat dintre noi, la doar 24 de ani.
Theo Stelian Șamata s-a născut pe 11 iunie 1992 și a fost component al formației antrenate de Aurel Șunda care a evoluat în Liga a II-a, în anul 2009 în localitatea tulceană Stejaru după care anul următor, echipa s-a mutat la Năvodari.
Talentatul mijlocaș a trebuit să abandoneze fotbalul din cauza unei boli incurabile care i-a adus sfârșitul.
El a fost operat în Israel, dar organismul său a cedat, fiind prea slăbit.
Trupul neînsuflețit va fi repatriat după Sărbătorile de Paște.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate !
Dumnezeu să-l odihnească în pace !