Ascultă Radio România Constanța Live

Romii din zona Barăci din Medgidia film documentar

Romii din zona Barăci din Medgidia, subiect de film documentar ce va fi proiectat la Casa de Cultură din oraş

film, cinema - foto - unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 9 noiembrie 2023, 14:16

Una dintre cele mai sărace comunități din Dobrogea – cea a romilor din zona Barăci, din Medgidia, a fost inclusă, în ultimii aproape doi ani, într-un program de asistență susținut de fundația Health Action Overseas România.

În primul rând copiii, dar și adulții, au fost ajutați de specialiști din mai multe domenii – sănătate, educație, științe sociale – să depășească problemele grave cu care se confruntau, astfel încât să aibă șanse mai mari de integrare în societate. Toate momentele importante ale proiectului au fost înregistrate și vor fi prezentate, mâine, în cadrul unui film documentar, care va fi proiectat, la ora 12.00, la Casa de Cultură din Medgidia.

“Deși nu sunt obișnuiți ai camerelor de luat vederi, colegii mei de proiect au acceptat provocarea de a vorbi deschis în filmul documentar pe care avem plăcerea să-l lansăm mâine despre munca lor în comunitate – cum au fost primii pași, ce provocări au întâmpinat și obstacole, dar și despre cazuri de succes care arată că efortul nu a fost în zadar. Pentru a oferi o imagine de ansamblu, am abordat subiecte precum modalități concrete de lucru pe toate zonele de intervenție, adică locuire, servicii sociale, educaționale, sănătate, de ocupare, am punctat ce s-a schimbat în Medgidia la un an și nouă luni de la debutul proiectului”, a declarat Cristina Șerbănescu, ofițerul de presă al Health Action Overseas România.

Cu același prilej, va fi lansat un ghid de bune practici în domeniul combaterii discriminării și va fi vernisată o expoziție de fotografie – „O lume nouă”.

Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com

 

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări
Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:52

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme...

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 11:25

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului

Meteorologii au emis noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului pentru municipiul Constanța. Astăzi, până la ora 20:00,...

CONSTANȚA: Noi avertizări cod galben de intensificări ale vântului
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:48

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep

Greenpeace România anunță că a câștigat, la Tribunalul București, primul proces în legătură cu proiectul Neptun Deep. „Tribunalul...

Greenpeace România anunță prima victorie în instanță împotriva Neptun Deep
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate