Consilier al guvernatorului BNR: România putea să fie o mare putere economică

Publicat de Bogdan Comșa, 11 ianuarie 2015, 20:56

Anul 2014 a reprezentat un paradox pentru economia românească, pentru că, deși România a îndeplinit, pentru prima dată în 25 de ani toți cei cinci indicatori nominali pentru adoptarea monedei unice europene, populația și o bună parte a economiei nu percep beneficiile acestei macrostabilizări, susține consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu.

Într-un interviu acordat AGERPRES, Adrian Vasilescu a amintit de perioada în care România a obținut performanțe notabile în toate domeniile, respectiv a doua jumătatea secolului XIX și prima jumătate a secolului XX, perioadă care demonstrează că nu ereditatea românilor este de vină pentru slaba performanță economică din prezent, ci conjunctura internațională, dar și slaba noastră educație în ceea ce privește asumarea provocărilor. În opinia sa, dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, astăzi România ar fi fost o mare putere economică.

Consilierul guvernatorului BNR susține că, pentru perioada următoare, educația ar trebui să fie prima urgență în România, inclusiv educația economică.

Reporter: Prin ce s-a evidențiat anul 2014 din punctul dumneavoastră de vedere?
Adrian Vasilescu: 2014 a scos în evidență un fenomen pe care l-aș numi paradoxul românesc. Desigur, pot să argumentez. În economia românească, a fost reliefată o linie de succes, căreia i-au dat contur indicatori ce fac măsurători exacte, dar numai o mică parte a populației și prea puțini operatori economici cred în acest adevăr. Și când spun paradox, am în vedere în primul rând faptul că au ajuns să creadă cei de la FMI, cei de la Comisia Europeană, de la Banca Mondială, după analizele făcute de delegații lor care a fost aici la sfârșitul anului 2014, cred multe ziare din străinătate, dar acest adevăr nu e crezut și la noi. Oamenii se uită ce au în conturi, ce au în buzunare, ce au pe masă și își fac propria lor judecată.

Reporter: Cum definiți această linie de succes?
Adrian Vasilescu: Când spun linie de succes, iau în calcul seria de indicatori ce alcătuiesc realitatea macroeconomică: PIB, mișcare prețurilor, creditele și dobânzile la credite, datoria publică, rata de schimb leu-euro, contul curent. Sigur, mulți se pot întreba cu ce îi încălzește această macrostabilitate dacă nu o văd în buzunare. Și pentru că există această întrebare și această presiune în societatea românească, voi încerca o comparație. Dacă un corp uman, al unui ins care se pregătește pentru o performanță (examen de admitere la facultate, examen de licență, teză de doctorat, un interviu pentru admiterea într-o slujbă sau o competiție sportivă), o febră mare, o criză biliară, o afecțiune cardiacă etc. ar face imposibilă sau măcar dificilă nu doar obținerea performanței, ci chiar participarea la competiție. Același blocaj îl poate suporta corpul economic. În situații de instabilitate macro (inflație galopantă, deficite bugetare și de cont curent prea mari, dobânzi ridicate) performanțele în sistemele micro (companii de stat, companii private) devin imposibile. Și apoi, nici faptul că macrostabilitatea nu se simte în buzunare nu e tocmai adevărat. Bunăoară, este dovedit statistic că atunci când scade inflația crește puterea de cumpărare.

Reporter: Dar ce se întâmplă când stabilitatea este cauzată de decizii greșite la nivel micro?
Adrian Vasilescu: Există o legătură puternică între cele două sisteme: sistemul microeconomic și cel macroeconomic. Dacă sistemul micro nu face performanțe și nu face profit, de unde impozite pe profit care să alimenteze bugetul statului?

Reporter: Putem menționa aici și evaziunea fiscală?
Adrian Vasilescu: Negreșit! Numai că această problemă nu se poate rezolva într-un an sau doi. Va fi nevoie de ani buni în care să predomine o politică înțeleaptă, care trebui să aibă în vedere și acest aspect, încasarea taxelor și impozitelor la un nivel acceptabil.

Reporter: Să revenim la macrostabilitate. Ce înseamnă acest succes pentru România?
Adrian Vasilescu: Prima oară, în 25 de ani, România îndeplinește toți indicatorii nominali pentru intrarea în zona euro. Avem macrostabilitate. Sigur, așa cum sunt regulile acum, mai trebuie să fie îndepliniți și indicatorii reali. Cu indicatorii nominali asigurați, se poate însă merge mai departe către indicatorii reali. Cel mai important și cel mai greu de obținut fiind PIB-ul pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. La acest capitol, România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană din 28 de țări, după noi fiind doar bulgarii. Vă propun un exercițiu. Să ne imaginăm că avem în față un tablou, cu cele 28 de țări din Uniunea Europeană, și să trasăm trei coloane: una cu numărul de locuitori din fiecare țară, alta cu valoarea PIB-ului și a treia cu PIB pe locuitor la paritatea standard a puterii de cumpărare. Cifrele ne ajută să desenăm, de la stânga sus spre dreapta jos, o linie oblică cu trei de șapte. Primul șapte îl încercuim în prima coloană — populația din fiecare țară, România fiind a șaptea țară din UE după numărul de locuitori. Un al doilea șapte, îl încercuim în numărul 17, pe coloana a doua, ceva mai jos, unde sunt valorile PIB-ului în expresie monetară. Acolo, cu un PIB de 150 de miliarde de euro, România este pe locul 17. Și linia va merge în continuare, în jos, până la locul 27, România, în ceea ce privește PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare fiind a 27-a țară. Dacă ne uităm în sus, de acolo din coadă, unde suntem noi, o să vedem că sunt mai multe țări cu populații mult mai mici, dar cu volume ale PIB mai mari. Sau chiar dacă au volume mai mici, împart PIB-ul la mai puțini locuitori. Iată un exemplu ce ar trebui să ne calce pe nervi pe toți cei care trăim în această țară: Finlanda are un PIB de 200 și ceva de miliarde de euro. Mai mare, deci, decât al nostru. Numai că noi împărțim 150 de miliarde la 20 de milioane de locuitori iar ei împart peste 200 de miliarde la numai 5 milioane de locuitori. Și atunci, nu poți să nu te întrebi: Dreptate e asta? Dar este o nedreptate pe care ne-o facem singuri.
Auzim, deseori, că românii n-au vocația performanței în economie. Dacă, însă, istoria țării noastre nu ar încorpora și înfăptuirile din a doua parte a secolului al 19-lea și din prima parte a secolului 20, am putea să-i credem pe cei ce spun că noi nu avem spirit organizatoric, că nu ne putem adapta cerințelor industrializării și că nu avem apetit pentru tehnologie. Și multe alte astfel de lucruri s-ar mai putea spune dacă nu ar fi existat acel timp fertil din istoria României.

Reporter: De ce credeți că în acea perioadă s-a putut face performanță și acum nu se poate?
Adrian Vasilescu: Mulți ar fi tentați să facă trimitere la lunga domnie a lui Carol I. Sigur, l-am avut atunci pe Carol I și rolul în dezvoltarea și modernizarea țării a fost uriaș. Dar, totodată, a acționat atunci, unitar, o elită care s-a pregătit în vestul Europei și a venit aici hotărâtă să schimbe țara. Priviți palatele Bucureștilor, cele ridicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începând cu Banca Națională, și veți înțelege cât de puternică era atunci vocația pentru lucrul bine făcut. De la lustruitorii de ghete, din Gara de Nord, până la constructorii podului de peste Dunăre, de la Cernavodă. În perioada interbelică, după criza din 1929 — ’33, România a relansat economia. România interbelică a ridicat foarte multe valori, în toate domeniile: literatură, fizică, istorie. Mai ales în matematică. A ridicat valori ce au făcut ca, la începutul anilor ’60, școala românească de matematică să ocupe unul dintre primele locuri în lume. S-au ridicat totodată mari economiști. După ce s-a terminat războiul, în timpul regimului comunist pe care puțini români l-au dorit, multe dintre aceste valori au fost aruncate în închisori sau anihilate prin izolare. Au suferit ei și a suferit țara. Sigur, nedreptăți au fost și înainte de regimul comunist. Dar de altă natură. Și mult mai rare. Semnificativ în acest sens este cazul marelui economist român Georgescu-Roengen. Era atât de mare încât a fost scos din țară, cu un vapor turcesc, și ajutat să ajungă în America, unde îl aștepta o echipă de corifei ai economiei americane condusă de Samuelson (economistul american Paul Samuelson — n.r.), care la un moment dat, într-o conferință îi spunea ‘prietenul meu Georgescu-Roengen’. La noi însă, în timpul războiului, când el era director în Ministerul Finanțelor, apăruse un dezechilibru în balanța de export/import între noi și Germania. Și, ca orice economist care se respectă și care are o judecată corectă, din dorința de a restabili echilibrul balanței, a încercat să reducă din importuri. A gândit normal — e război, în toată lumea oamenii strâng cureaua, în toată lumea se trăiește rău, ce s-ar putea tăia? Și primul capitol amputat a fost ‘ciorapi de mătase pentru dame’. Ei bine, doamnele din înalta societate din București, aflând asta, și-au folosit influența și nu s-au lăsat până când marele economist a fost dat afară din funcția de director în Ministerul Finanțelor. E un caz, mai sunt și altele, dar regula era promovarea valorilor.

Reporter: Putem învăța ceva din această preocupare pentru promovarea valorilor?
Adrian Vasilescu: Da. Și anume, că nu ereditatea ne-a dus pe această linie oblică, cu trei de 7, nu genele noastre ne produc dureri de cap, ci vremurile și copleșirea noastră sub vremuri. Mă refer la perioada comunistă și la eventualitatea în care Al Doilea Război Mondial nu ar fi avut loc. Unii spun că istoria nu se scrie cu dacă, însă astăzi istoria contrafactuală este mai mult decât o modă, este o preocupare serioasă a multora dintre marii istorici. Și dilemele merg atât de departe, încât țări ca Marea Britanie sunt acuzate, în studii de specialitate, că nu au reușit să evite Primul Război Mondial. Iar acuzațiile sunt dintre cele mai dure: dacă Marea Britanie ar fi oprit acel război, Europa nu ar fi trecut nici prin comunism, nici prin fascism. Și atunci, iată că mă simt îndreptățit să spun că dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, astăzi România ar fi fost o mare putere economică.

Reporter: Putem schimba istoria?
Adrian Vasilescu: Se spune că istoria o fac oamenii, dar de la un anumit dat încolo. Sigur, că nu am adus noi comunismul în țară, toate întâmplările care s-au produs nu au fost provocate de noi, dar cred că noi ne-am lăsat prea mult în voia istoriei. Nu am respectat una dintre marile reguli ale istoriei civilizațiilor pe acest pământ și anume că toate civilizațiile s-au dezvoltat făcând față unor provocări. Noi nu am avut educația de a răspunde provocărilor. Un istoric japonez spunea că atunci când forțele din natură și din societate sunt favorabile, e ușor să crești economic, dar lăudabil e să crești economic când toate forțele sunt potrivnice. Am putea, deci, să plecăm de la această linie oblică, ce ar trebui să înceapă să se rebalanseze. Locul 7 (după numărul populației) este fix, dar linia de la mijloc, spre dreapta, ar trebui să urce, nu până la locul șapte, că așa ceva este aproape imposibil, dar să înceapă să se ridice. Și nu dintr-o dată, ci an de an, cu eforturi, cu muncă, cu multe sacrificii, pentru că nimic nu vine de-a gata.

Reporter: Și cu ce am putea începe?
Adrian Vasilescu: Cu restructurarea. Astăzi discutăm atât de mult de restructurare! De 25 de ani! Unii nu înțeleg ce înseamnă asta și cred că a face restructurare înseamnă să dai niște oameni afară. Este cea mai mare eroare! Într-o restructurare serioasă angajezi oameni, creezi locuri de muncă, nu le reduci. Ei bine, pentru prima dată în istoria României, într-un cadru oficial, cuvântul restructurare a fost rostit de Carol I la 10 mai 1866 când a depus jurământul ca domnitor al României. Dar el a fost mai mult o voce care stimula moral societatea, în timp ce în societate, în vremea aceea, exista un elan transformator. Vine acum actualul președinte și ne vorbește despre România lucrului bine făcut. Este foarte normal și foarte bine. Dar în perioada aceea chiar a existat o Românie a lucrului bine făcut. Și Carol I a avut un merit, și elitele vremii au avut un și mai mare merit, care au făcut să se dezvolte în societate cultul lucrului bine făcut Și era un fapt evident.

Reporter: Acum avem un președinte care susține ‘lucrul bine făcut’. Dar avem și elitele care să dezvolte un astfel de climat?
Adrian Vasilescu: Elite avem, dar ele sunt răspândite. Oameni care să formeze o elită românească sunt destui. Nu avem însă parte de constituirea lor în ceea ce s-ar numi societatea civilă. O societate civilă care să cuprindă preoții din biserici, învățătorii, profesorii, presa, instituțiile culturale. Societate civilă nu înseamnă câteva ONG-uri cu două trei obiective de suprafață. Nu! Societatea civilă înseamnă o societate închegată, care să însuflețească poporul român. Și, mai ales, să susțină un proces de educare a educatorilor, de educare a populației, să-i ajute pe oameni să înțeleagă ce trebuie să se întâmple în această țară ca să le intre bani în buzunar.

Reporter: Care ar trebui să fie primii pași ai acestui demers?
Adrian Vasilescu: Un jurnalist american a scris o carte, în colaborare cu un cercetător, care demonstrează că Statele Unite ale Americii pierd cursa pentru supremația mondială pentru că pierd cursa pentru educație. Și noi pierdem cursa pentru educație. Prefer să conjug așa verbul și să spun că pierdem cursa, nu că am pierdut-o. Pentru că este imposibil să cred că am pierdut-o. Dar când mă refeream la societatea civilă care ar putea să facă ceva, mă gândeam la perioada lui Carol I. Atunci erau cinci cercuri concentrice care reprezentau schema societății. În mijloc, ca nucleu al acestei construcții, era o sferă: sfera educațională! Începuse cu societăți pentru dezbateri, pentru educarea țăranilor, a muncitorilor. Mă refer la elita care se formase în țară și care avea ca preocupare constantă și primordială să îi învețe pe oameni cum să răzbească și să meargă înainte. Spiru Haret, când a condus sistemul educațional din România, a pus învățătorii în slujba educației populației: i-a învățat să constituie instituții de credit, instituții de depuneri, i-a învățat cum să ia credite ca să lucreze pământul. Nimic nu se poate face fără educație. Noi, când am pornit acum 25 de ani să facem o societate nouă, habar nu aveam, nici guvernanți, nici profesori, nici jurnaliști, nici oameni de rând, habar nu aveam cum trebuie să fie noua societate. Era preluată din aer câte o expresie: terapie de șoc! Citeam, auzeam: ‘De asta înaintăm încet, pentru că nu facem terapie de șoc’. Puteam noi, în România, să facem terapie de șoc după 10 ani de terapie de șoc prin plata forțată a datoriei externe? Acum doi ani ne-a vizitat țara fostul director general al FMI, Michel Camdessus, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a avut o întâlnire cu el, i-a spus: ‘Vă mai amintiți, domnule Camdessus, că ați fost în România și v-am întrebat cum trebuie să fie tranziția noastră, și ați spus că trebuie să fie îndrăzneață și cuprinzătoare?!’. Și așa trebuie să fie. Nu am reușit să facem o tranziție îndrăzneață și cuprinzătoare. Și din cauza asta, dacă analizăm acum societatea românească, vedem cu ochiul liber că sunt transformări serioase. Chiar dacă mulți se fac că nu le văd, chiar și în viața acelor oameni care, întrebați în diferite sondaje cum trăiesc, ei spun că mai rău ca înainte, chiar și în viața acestora schimbarea este radicală. Faptul că trei milioane de oameni din această țară și-au găsit de lucru în Europa largă, că Europa a devenit câmpul lor de activitate profesională, este o mare schimbare.

Reporter: Mai este fezabil obiectivul de intrare în zona euro în 2019, având în vedere acel loc 27 pe care ne aflăm la PIB/locuitor?
Adrian Vasilescu: Locul acela, 27, va mai fi mulți ani, pentru că el este venit din istorie. Trecerea la euro va însemna o apropiere constantă de media zonei. Și această apropiere de medie trebuie s-o forțăm. Aici, la BNR, este tot mai vie o expresie pe care o folosește și guvernatorul, și anume că lucrurile (adoptarea euro — n.r.) se vor întâmpla la orizontul anilor 2019 — 2020. Există o înțelegere politică pentru anul 2019. Intrarea în zona euro nu este însă apanajul Băncii Naționale și nici responsabilitatea ei unică. În ceea ce privește Banca Națională, aici avem de câțiva ani un comitet euro în care intră directori, consilieri, experți ai Băncii Naționale. De la un timp participă miniștri, directori din Ministerul Finanțelor, președintele Comisiei de Prognoză. Dar nucleul nu trebuie să fie la BNR. Dar aici la BNR, se plămădește, cu acest comitet euro, o dezbatere aplicată privind modalitățile de a trece în zona euro.

Reporter: Revin la macrostabilizare. Cum explicați neîncrederea populației și a economiei?
Adrian Vasilescu: Cauzele sunt simple. Oamenii s-au obișnuit să se uite în buzunar … și văd că nu câștigă cât și-ar dori. Noi venim dintr-o lungă perioadă de comunism, în care economia s-a cam decuplat de la bunăstarea populației. O bună parte din economie nu a mai lucrat pentru producția de consum. Sloganul era ‘industria românească cu pivotul industria constructoare de mașini’. Întreprinderile nu făceau bani pentru bunăstarea populației. Foarte multe au uitat o lecție esențială, dar în același timp elementară — că există două tipuri de eficiență: tehnică și economică. Eficiența tehnică înseamnă să faci performanță, eficiența economică te obligă ca pentru un leu cheltuit pentru performanță să obții doi lei venit. Noi dădeam deseori doi lei pentru un leu performanță.

Reporter: Spuneați că în România elitele există, dar cum reușim să le coagulăm?
Adrian Vasilescu: Este foarte greu, pentru că plecăm la drum cu o populație în bună măsură descurajată. Revin la educație. Educația este esențială! Aici, în Banca Națională a României, există nu doar un interes, ci și un efort enorm pentru a da impulsul educațional. Sunt câteva inițiative de care Banca Națională se ține cu dinții, legate de ceea ce am numit ‘educarea educatorilor’. Avem de câțiva ani un sistem numit ‘Academica — BNR’, în cadrul căruia, de două ori pe an, au loc întâlniri cu profesorii de economie, cu rectorii universităților, sunt prezentate comunicări.

Reporter: De ce la nivel național, educația e în suferință?
Adrian Vasilescu: Sunt multe cauze. Și populismul ne mai joacă feste. Cred că este cazul ca, încet-încet, să ajungem la o împletire optimă a stimulentelor morale cu cele materiale, pentru că este nevoie ca instituțiile fundamentale ale statului să capteze tineri cu competențe, cu studii înalte, cu expertize înalte, cu experiențe bune.

Reporter: Care ar trebui să fie prioritățile anului 2015 pentru a transpune reușitele de la nivel macro în nivelul de trai?
Adrian Vasilescu: Educația! Prima urgență este educația, inclusiv educația economică. În 1992, revista germană Kapital a constituit un grup numeros de analiști pe care i-a trimis în țările din Asia de Sud Est, pentru că acolo se producea un fenomen și s-au dus să îl analizeze. Cu educația au început în Japonia, când se străduiau, după război, să îndrepte societatea către ceea ce trebuie să facă. La un moment dat, cel mai mare ziar din Japonia, cu 12 milioane tiraj, la o aniversare, nu a făcut niciun fel de festivitate. Au umplut o sală mare, au pus o masă cu patru colțuri și la masa aceea s-au așezat patru mari economiști ai lumii pe care japonezii i-au invitat să vorbească despre ce nu merge bine în Japonia. Tot ce s-a spus acolo s-a înregistrat și s-a publicat în ziar pe pagini întregi. Și ziarele s-au dus către oameni. Totodată țara comenta. În trenurile cu care japonezii mergeau la muncă discutau despre ce nu mergea în Japonia. A fost un fenomen de masă. Asta trebuie să facem! În mintea fiecăruia să fie marile probleme. Asta este cheia. Că dacă îi spui omului că trebuie să muncească mai mult, îți reproșează: ‘iar cu munca!’. Poate că o vreme nici nu mai trebuie să vorbim despre performanța în muncă, ci despre performanța în traiul nostru.