Ascultă Radio România Constanța Live

risc incendii

Rusia, sancţionată şi de climă

Rusia, sancţionată şi de climă

Publicat de Bogdan Comșa, 26 decembrie 2015, 17:20

Potrivit AFP, Rusia se încălzeşte într-un ritm de două ori mai rapid decât restul lumii, a anunţat zilele acestea ministrul Mediului din Rusia, declaraţii care reprezintă un semnal de alarmă în privinţa riscului aparaţiei inundaţiilor şi a incendiilor de vegetaţie la nivel naţional.

Potrivit unui raport guvernamental referitor la protecţia mediului, temperaturile în Rusia au crescut cu 0,42 de grade Celsius la fiecare zece ani, de 2,5 ori mai mult faţă de tendinţa globală de 0,17 grade.

„Schimbările climatice conduc la creşterea fenomenelor meteo periculoase”, a declarat ministrul într-un comentariu la adresa raportului publicat vineri.

Au exista 569 de astfel de fenomene în Rusia în anul 2014, „cel mai mare număr de fenomene de înregistrat din momentul în care s-a început monitorizarea”, a menţionat ministrul, inclusiv inundaţiile dezastruoase de anul trecut şi „deficitul de apă” înregistrat la est de Lacul Baikal, fenomen care a condus la o „creştere catastrofală a incendiilor”.

Preşedintele Putin îşi exprimă foarte rar părerea în privinţa schimbării climatice, fiindu-i cunoscută opinia din trecut potrivit căreia „un pic de căldură nu ar dăuna ţării”, considerând-o ca pe un avantaj chiar pentru dezvoltarea zonei arctice.

Experţii au avertizat, totuşi, că încălzirea ar putea dăuna infrastructurii energetice aflată în terenurile îngheţate din Siberia şi, totodată, ar mări şi posibilitatea apariţiei altor riscuri.

Potrivit raportului, în timp ce întreg teritoriul Rusiei se încălzeşte, există totuşi zone din Estul îndepărtat şi din Sudul Siberiei care se confruntă cu ierni aspre.

Incendiile scăpate de sub control şi gravele inundaţii au avut loc în Rusia în aproape fiecare an din această decadă, iar ministrul pentru situaţii de urgenţă a admis în cursul lunii octombrie că trebuie abordată o nouă strategie.

„Există noi ameninţări din cauza schimbărilor climatice”, a anunţat Vladimir Puchkov, ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în luna octombrie şi a mai precizat că trebuie luate „noi măsuri pentru protejarea infrastructurii”.

Ministrul a mai precizat că stratul de permafrost (sol îngheţat tot timpul anului – n.tr.) se micşorează, există seisme unde nu existau înainte, au loc alunecări de teren, viituri etc.

Națiunile lumii au convenit la începutul acestei luni la Paris asupra unui acord climatic care stabilește obiectivul de a limita încălzirea globală la „mult sub” două grade Celsius peste nivelurile preindustriale, deși experții avertizează că angajamentele privind reducerea emisiilor sunt luate puțin prea târziu.

În Rusia, deşi totalul emisiilor de gaze de seră nu a crescut în ultimii cinci ani, emisiile de noxe de la autovehicule sunt în creştere, jumătate dintre vehiculele din transportul auto fiind dotate cu motoare poluante şi ineficiente, mai precizează raportul.

Vremea la Moscova şi în zonele limitrofe oraşului a fost anormal de călduroasă în ultimele zile, cu temperaturi istorice care au doborât recorduri zilnic în ultimele săptămâni, joi înregistrându-se 8,5 grade Celsius la Moscova. Din cauza căldurii, autorităţile capitalei au închis patinoarele, în timp ce albinele au părăsit stupii, iar ghioceii au înflorit brusc în parcurile Moscovei.

aeronave F16 - foto - MApN
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României

Forțele Aeriene Române (ROAF) au anunțat că în următoarea perioadă urmează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României....

Atenție! Forțele Aeriene Române efectuează zboruri la înălțimi mici pe întreg teritoriul României
Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 07:47

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate

Prima secţie de vot din străinătate pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, singura din Noua...

Prezidenţiale2024: A început votul în străinătate
CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 20:03

CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș

Primăria Constanța desfășoară în această perioadă activitățile necesare elaborării Studiului de oportunitate privind extinderea sistemului...

CONSTANȚA: Chestionar pentru îmbunătățirea mobilității în oraș
A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 18:50

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, şi ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, au semnat joi, 21 noiembrie, la Palatul Victoria, Protocolul...

A fost semnat pentru programul de tranziţie a Forţelor Aeriene Române către aeronave de generaţia a V-a, F-35
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 17:08

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a semnat contractul pentru execuția unei lucrări importante, mult solicitată de tulceni, și anume un...

TULCEA: A fost semnat contractul pentru construirea sensului giratoriu de la intersecția străzilor Isaccei -Taberei – Energiei
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 15:52

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!

La data de 20 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost sesizați de către două femei, cu privire la faptul...

TULCEA: Femei atacate în scara blocului. Suspectul a fost reținut!
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:43

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța

Regia Autonomă Județeană de Apă din Constanța investește aproape 700 de milioane de euro în patru mari proiecte. Unele dintre acestea sunt...

Proiecte în valoare de 700 de milioane de euro, derulate de RAJA Constanța
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:30

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării

Proiectul DANUBIUS-RO, parte din rețeaua europeană DANUBIUS-RI, este dezvoltat, la Murighiol, de un consorțiu de patru instituții de cercetare...

AUDIO | Un hub de cercetare unic în domeniul sistemelor acvatice va funcționa la Murighiol, în Delta Dunării