Județul CONSTANȚA: 60 la sută, procentajul de promovare la examenul de DEFINITIVARE în învățământ
Publicat de , 25 aprilie 2017, 13:24
Joi, 20 aprilie 2017 s-a desfășurat proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017. La nivelul județului Constanța au participat 165 de candidați înscriși la 29 de discipline. În comparație cu anul trecut, nivelul de competență didactică a fost evaluat și prin portofoliul profesional, constituit conform precizărilor metodologice corespunzătoare funcţiei didactice ocupate.
Lucrările scrise au fost evaluate în 5 centre organizate la nivel naţional. Nota minimă de promovare a examenului a fost 8.
Cadrele didactice care au promovat examenul au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, precum și posibilitatea de a urma o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Conform calendarului, astăzi, 25 aprilie 2017, au fost afișate rezultatele examenului național de definitivare în învățământ.
La nivelul județului Constanța situația este următoarea:
• din cei 165 de candidați participanți:
o 97 candidați promovați- 58,79%;
o 67 candidați respinși- 40,61%;
o 1 lucrare anulată în centrul de evaluare- 0,60%.
Au existat 2 medii finale de 10, obținute de un candidat ocupant al unui post de limbă turcă și un ocupant al unui post de educatoare/ institutor pentru învățământ preșcolar/ profesor pentru învățământ preșcolar.
Contestaţiile vor fi depuse în centrul de examen- Liceul Teoretic Traian Constanța, conform calendarului național, în zilele de 25 aprilie, până la ora 20.00 şi 26 aprilie, în intervalul orar 9.00- 14.00.
Rezultatele finale se vor afişa la centrul de examen- Liceul Teoretic Traian Constanța şi pe site-ul examenului (definitivat.edu.ro) duminică, 30 aprilie.