AUDIO | Jane Nicholson, eroina orfanilor români, model de empatie și sursă de inspirație pentru studenții constănțeni

La cei 79 de ani, Jane Nicholson își continuă neostenită misiunea. Motto-ul său: „Nu este atât de mult despre măreția faptelor noastre, cât despre dragostea cu care acestea sunt înfăptuite”.

Publicat de Adina Sîrbu, 21 noiembrie 2024, 14:52

A fost suficient să vadă o singură dată suferința din orfelinatele stil lagăr ale României post-comuniste pentru a decide să nu mai plece vreodată de aici. Timp de 34 de ani a alinat suferința a zeci de mii de copii și de adulți abandonați și bolnavi din țara noastră.

Jane Nicholson, prima voluntară care a venit în sprijinul orfanilor români, imediat după Revoluție, a ajuns miercuri la Constanța și le-a vorbit studenților de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației despre viața sa și despre Fundația FARA al cărei fondator este și prin intermediul căreia a ajutat mii de copii și adulți. Își dorește ca acțiunile sale să-i inspire pe cât mai mulți români, iar tinerii studenți din Constanța să facă voluntariat în căminele familiale din Suceava și din București pe care le coordonează, după cum i-a mărturisit Silviei Pascale.

La vârsta de 79 de ani, asistenta medicală Jane Nicholson poartă pe chip lumina omului care a înfăptuit mereu binele, care a șters lacrimile copiilor nemângâiați din orfelinatele groazei și care a pansat rănile bolnavilor din centrele mizere post-decembriste și nu a vrut niciodată să renunțe, a povestit aceasta pentru Radio Constanța.

Care sunt cele mai puternice amintiri pe care le aveți din primele vizite ale dumneavoastră în România?

Primele mele zile în România au fost în urmă cu 34 de ani. Aveam pregătire medicală și am venit aici, când situația acestor cămine de copii a fost prezentată la televizor. Așa m-am decis să vin și să lucrez aici, fără să știu ce voi face pe viitor. Ceea ce am văzut acolo a avut un impact atât de puternic asupra mea, încât nu am mai plecat din România de atunci.

Ați văzut foarte multă durere, ați văzut copii cărora nu li se acorda atenție, copii care plângeau și care nu aveau să mănânce și să bea. Ce va determinat să continuați să mergeți mai departe pe acest drum?

Aveam experiență în domeniu, am lucrat în Albania, Polonia și în Macedonia și făcusem aceeași muncă și în Marea Britanie. Asta era viața mea, aveam încredere în mine și am simțit că cel mai înțelept ar fi să vin aici, dar când am ajuns în România am realizat că nu mă mai pot întoarce. Nici nu m-am gândit de două ori, este vorba despre a iubi oamenii sau măcar de a încerca să faci ceva.

Ce ați reușit să schimbați în acești 30 de ani? Ce s-a schimbat în centrele de plasament din România, prin implicarea dumneavoastră?

Am început în Suceava, în Nordul României, și am construit apoi două cămine familiale, unde am dus copii, unul și la București. Acela a fost începutul, acum avem grijă de 23 de mii de copii și tineri cu dizabilități din cămine publice, dar și cu risc de sărăcie. Și iată că am ajuns azi unul dintre cele mai experimentate ONG-uri din România.

 Cât de fericită vă simțiți atunci când vedeți că micuții din centrele de plasament pot zâmbi?

Nu este atât de mult vorba despre mine, dar simt că am adus un nou model de îngrijire și am văzut că și românii s-au schimbat, pentru că înainte nu aveau posibilități, iar acum suntem ca o familie. Și, da, poate că am fost un exemplu pentru ei, iar dacă pe viitor vor folosi asta, mă declar mulțumită.

Numele Fundației FARA a fost ales pentru a atrage atenția asupra acelor copii și adulți care trăiesc fără familie, fără dragoste, fără resurse și suport, fără șanse egale la educație și oportunități, fără speranță și încredere, fără zâmbete.

Motto-ul după care își ghidează viața Jane Nicholson sună așa: „Nu este atât de mult despre măreția faptelor noastre, cât despre dragostea cu care acestea sunt înfăptuite”.

Ascultați reportajul integral, realizat de Silvia Pascale:

Au trecut 34 de ani de la Revoluție. Subiectul a fost dezbătut în ediţia de astăzi a emisiunii Tema Zilei

Publicat de Doina Sirbu, 22 decembrie 2023, 14:01

Este „ Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Cu prilejul comemorării a 34 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, sunt oficiate mai multe slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român.

Istoria o scriu învingătorii, dar cine sunt învinșii, nu știm. 6 români și-au pierdut viața la Mangalia, 30 la Constanța și în jur de 1100 la nivelul întregii țări, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. După Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, se vorbea de o deschidere, de o reformare a sistemului, dar cu toate acestea trecerea spre capitalism a fost sângeroasă în România, spre deosebire de alte țări comuniste.

Au trecut 34 de ani de la Revoluție. Judecata continuă, vinovații nu se cunosc încă! Psihoza teroristă a fost indusă prin dezinformări! Cine a manipulat masele și de ce, în decembrie 1989, și cum a fost la Constanța?

Mihai Gheorghe, jurist, profesor dr. asociat la Universitatea București, explică de ce crede că a fost revoluție. Pe de altă parte, colonel în rezervă, Remus Macovei, la acea vreme comandant de batalion în Toprisar, susţine cu toată convingerea că a fost lovitură de stat. Mihail Andreescu, şef de stat major, ofițer de miliție la Inspectoratul Județean de Interne Constanța, spune că numărul morților ar fi putut fi și mai mare.

Emisiunea Tema Zilei o puteţi asculta aici:

Redactor: Liliana Fustanela / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: AGERPRES

Zi de doliu la TIMIȘOARA, la 34 de ani de la reprimarea sângeroasă a Revoluției din 1989

Publicat de Adina Sîrbu, 17 decembrie 2023, 12:30

La Timişoara este astăzi zi de doliu, în memoria eroilor martiri care au murit în timpul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989.

17 decembrie 1989 este considerată cea mai neagră zi din istoria recentă a Timişoarei. După revolta izbucnită cu o zi mai devreme, timişorenii au ieşit din nou pe străzi pentru a protesta împotriva regimului comunist, iar forţele de represiune au deschis focul împotriva manifestanţilor. În total, au murit aproape 100 de persoane şi alte câteva sute au fost rănite. Timişorenii care s-au aflat atunci pe străzi nu pot uita teroarea prin care au trecut, dar sunt dezamăgiţi că nici acum, după mai bine de trei decenii, idealurile Revoluţiei nu s-au împlinit pe deplin:

– Am manifestat ca să intrăm în istorie, cu orice preţ voiam libertate.
– A fost un moment de graţie, a fost o stare de spirit cu totul deosebită. Păcat că acest potenţial de schimbare n-a fost fructificat.
– Din păcate, sigur, rezultatele nu sunt chiar cele dorite şi mai trebuie să aşteptăm până când vor ieşi la iveală toate roadele a ceea ce am făcut noi atunci.

Ieri, la Timişoara, a fost marcat începutul Revoluției care a dus la căderea regimului totalitar din România. Pe 16 decembrie 1989, timişorenii au ieşit pe străzi scandând împotriva Partidului Comunist şi a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Revoltele au cuprins în zilele următoare Capitala şi alte mari oraşe ale ţării. Timişorenii care au luptat în stradăși urmașii eroilor sunt dezamăgiți de cum a evoluat societatea românească, dar și de faptul că dosarul Revoluţiei aşteaptă încă să fie judecat şi vinovaţii pedepsiţi:

– Vedem că încă pentru ceea ce am luptat noi nu s-a dus la bun sfârşit. Vedem că libertatea pe care am dorit-o noi atunci este blocată de noi, este blocată de Austria, este blocată de oricine şi, în continuare, ne complacem, ani şi ani de zile, de a rămâne o ţară nu la nivelul pe care îl doream noi în ’89.
– Dezamăgirea victimelor de după 22 decembrie, că încă nu există o sentinţă care să ne demonstreze vinovaţii. Noi ştim vinovaţii, dar aşteptăm şi o sentinţă!

Un moment emoționant a avut loc, aseară, în Piața Operei din Timișoara, organizat de Asociația ALTAR 1989. Sute de oameni au fost martori la crearea crucii din candelele nemuririi, un omagiu pentru eroii Revoluției, care au fost împușcați la Timișoara:

Ce gânduri ați aprins în această seară?

– Recunoștință pentru cei care în 1989 și-au dat viața ca să ne fie nouă mai bine, recunoștință și o părere de rău că cei care au fost vinovați șunt în libertate și sunt nepedepsiți.

– Cu gânduri pioase la colegii pe care i-am pierdut în timpul Revoluției, și sunt foarte mulți care au murit și atunci, și după. Noi am luptat efectiv pentru a ne fi traiul mai frumos.

Românilor nostalgici după perioada de dinainte de Revoluție, președintele Asociației ALTAR 1989, Virgil Hossu, le-a transmis un mesaj:

Viața e o luptă cu noi înșine și nu trebuie să disperăm. Iar eu le spun tuturor, tinerilor, de câte ori îi întâlnesc, că libertatea este cel mai prețios lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu!

În amintirea eroilor care au murit în acele zile, pe străzile Timişoarei, sâmbătă a avut loc și Marșul Eroilor „Cine uită e complice”, organizat de Asociaţia Suporterilor „Druckeria” și care a ajuns anul acesta la ediția a 18-a.

Sebastian Novovici:

Trebuie să ne adunăm an de an în stradă, să transmitem flacăra memoriei mai departe. Cred că uitarea e cea mai grea boală și ar fi păcat… Tot timpul ne punem în pielea celor care și-au pierdut copiii, frații sau părinții la Revoluție. Ne gândim cât ar fi de trist să nu-și aducă nimeni aminte de ce s-a întâmplat atunci. Nu e nimic nou, vrem să fie ceva tradițional, an de an să se întâmple la fel, să trecem prin punctele simbolice, Piața Maria, Catedrala, Memorialul Revoluției.

Cei 200 de participanți au scandat “Timişoara”, “Libertate!”, “Păcat, păcat de sângele vârsat!”, “Cinste lor, cinste lor, cinste lor eroilor!”, “Noi sunţinem punctul 8, de la Timişoara!”, “Iliescu vinovat, pentru sângele vărsat”, “O dorinţă sinceră, România liberă”.

Evenimentele comemorative vor continua până pe 20 decembrie, ziua în care Timişoara a fost declarat primul oraş liber de comunist din România.

Sursă și foto: Radio Timișoara

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe, istoric și participant la Revoluția de la Constanța: Înlăturarea cuplului Ceaușescu era necesară, dar nu și execuția!

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 decembrie 2022, 12:27 / actualizat: 22 decembrie 2022, 17:33

În urmă cu 33 de ani, pe 22 Decembrie, fuga lui Nicolae Ceaușescu avea să marcheze un moment de cotitură în istoria modernă a României. Manifestațiile care au precedat acest eveniment și cele care au urmat alte câteva zile, impactate și de execuția cuplului prezidențial, au însemnat schimbarea de regim politic din România și au stârnit numeroase controverse legate de modul de desfășurare, de momentul și de eroii acelor zile. Regimul democratic instalat a avut ezitările lui și constatările lui, dar în cele din urmă a reprezentat drumul pe care românii l-au ales pentru viitorul lor.

La Interviul dimineții, Laurențiu Despina a dialogat pe marginea acestui subiect cu conferențiarul universitar Mihai Gheorghe, istoric și participant la evenimentele de la Constanța.

Redactor: Marcăm astăzi 33 de ani de la ceea ce, generic, ne-am obișnuit să numim Revoluția din 1989. Dacă în privința anilor, aritmetica este cât se poate de clară, cum stăm cu abordarea vizavi de evenimentele din decembrie 1989?

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: Mă bucur că ați spus „Revoluția din 1989” și nu evenimente sau lovitură de stat, pentru că foarte multă lume nu știe ce s-a întâmplat atunci. Aș da o definiție pe scurt a revoluției. E o schimbare a ordinii sociale în urma unui eveniment, cu mijloace mai mult sau mai puțin violente, de pături largi. Cam asta s-a întâmplat. Un eveniment putem să-l numim la Timișoara, cu pe 16 – 17 decembrie, când mai mulți locuitori s-au strâns la locuința pastorului László Tőkés, care trebuia să fie mutat. După aceea nu pot să spun că au fost evenimente faptul că mii de timișoreni au ieșit în stradă și au și strigat ”Jos Ceaușescu” și „Libertate”, faptul că s-a tras, că mii de oameni au rămas și au declarat Timișoara oraș liber, nu poate fi eveniment. Este revoluție! Că în 21 s-a format baricada de la (Inter)Continental, în București. S-a tras, au murit oameni și acolo nu e un eveniment, nu e lovitură de stat, e revoluție și ce a urmat după aceea când s-a strigat ”Azi în Timișoara, mâine în toată țara”, …s-a pornit o mișcare, a înlăturat un regim. E vorba și de Constanța. A fost Timișoara, a fost București, după aceea, dacă se restrângea doar la aceste două orașe, vă asigur că evenimentul era înăbușit și se uita.

Redactor: Haideți să vedem cum au stat lucrurile la Constanța. Sunteți și istoric și ați participat în acele zile de decembrie la ceea ce s-a întâmplat la Constanța.

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: Conform acelui principiu al dominoului și Constanța a intrat în aceste evenimente. A trebuit să existe evenimente în toată țara pentru a schimba ceva. Deci, era necesar să se schimbe puterea. Simboluri ale vechii puterii – Comitetul de partid, sedii ale Securității, trebuiau ocupate. În Constanța, acest lucru s-a întâmplat. În 22 decembrie, în jurul orelor 11 și ceva, spre 12, un grup de oameni era în fața consiliului de partid. Noi spuneam Casa Albă. S-a încercat anihilarea acestui simbol al puterii. Nu știu dacă știu mulți constănțeni despre unele lucruri care s-au întâmplat atunci, în acea perioadă. E vorba de faxul, de telegrama trimisă de o telefonistă din Chimpex către Timișoara, în care spunea “Constanța e alături de revoluția din Timișoara”. Asta se întâmpla în 17 decembrie. Tot între 17 și 22 decembrie, în unul dintre trenurile dintre Constanța – București, s-au împrăștiat manifeste anti-Ceaușescu. Simbolurile comuniste din Constanța trebuiau ocupate, desființate, motiv pentru care și constănțenii, în primul rând s-au plantat, ca să spunem așa, în fața Consiliului de Partid Județean. Oamenii au încercat să intre în acest sediu pentru a-l ocupa și a face cunoscut că puterea veche nu mai există. La acea oră, doar un milițian sau doi mai erau, plus primul secretar județean Mihai Marina. La momentul în care s-au auzit strigăte de „Jos Ceaușescu!”, „Libertate!”, primul secretar a ieșit pe balcon și a încercat să îndruge ceva, că e cu revoluționarii. S-a țipat “Dați-ne drumul”. Nu s-a dorit. Atunci, oamenii au urcat pe stâlpii clădirii, s-a ajuns pe balcon, s-a intrat pur și simplu. Secretarul județean de partid Mihai Marina a fost „arestat”, așa s-a spus la vremea aceea. Cel care s-a declarat după aceea prim secretar, Cercel Lazăr, pentru o zi a fost un fel de șef al Frontului Salvării Naționale din Constanța. Alt grup s-a îndreptat spre Securitate, unde era colonel Ciucur. Primarul sau președintele de partid al municipiului, Gheorghe Marinică, la fel, a fost reținut în clădire. Deci aceste simboluri trebuiau ocupate, motiv pentru care cetățenii din Constanța, asta au și făcut. Au fost morți, au fost răniți, au fost oameni care în acele zile s-au dedicat evenimentelor.

Redactor: Ce au urmat zilei de 22 decembrie, în acele zile fierbinți de până la Crăciun?
Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: Au apărut niște goluri de putere. Aceste goluri trebuiau ocupate. Erau oameni nepregătiți pentru acele evenimente, dar totuși au vrut să facă față. Astfel că toate instituțiile principale ale orașului, ale județului, au fost ocupate de revoluționari și s-au format Fronturi ale Salvării Naționale. Au fost la Casa Albă, la Milția județeană, la Miliția orașului, dar și în celelalte orașe – Mangalia, Cernavodă, Medgidia. Erau puncte care reprezentau ceva înainte și trebuiau ținute sub control. Lângă Mangalia, în stațiunea Neptun, era casa de odihnă a CC-ului. Se credea că s-ar putea să apară probleme de acolo. Mai era o cabană undeva în Deltă, la Murighiol, care iarăși era a Comitetului Central al partidului. Au fost trimise elicoptere pentru că la un moment dat s-au primit anunțuri că s-ar putea să fie probleme. De asemenea, la podul de la Cernavodă, unde iarăși erau zvonuri că va fi aruncată în aer. De ce spun că a fost o mișcare revoluționară și în în Constanța? Pentru că au fost oameni care au murit. Acei oameni care au murit, din greșeală, cum spun alții, au murit totuși pentru Revoluție, pentru libertate, pentru ceea ce însemna că va fi mâine, sau poimâine.

Redactor: Credeți că Revoluția română din 1989 era, dacă putem spune așa, “scrisă în stele”, sau era pe planșeta marilor politicieni ai vremii, care făceau și desfăceau lumea în acea perioadă? Și, în subsidiar, v-aș întreba ce părere aveți, înlăturarea cuplului prezidențial și schimbarea de gardă sau de regim politic s-ar fi putut înfăptui într-un alt mod, eventual mai pașnic?

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: “A fi scris în stele” e prea mult. Eu consider că ne aflam, într-un fel, pe planșeta marilor puteri. Dacă mai țineți minte, a fost acea întâlnire de la Malta în care s-a decis soarta. Înlăturarea cuplului Ceaușescu era necesară, dar, după mine, nu și execuția! Dar schimbarea regimului politic la acea vreme nu se putea face în mod pașnic. S-a văzut că în toate celelalte state din jur, socialiste și ele – Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, acest lucru se întâmplase. La noi, se ținea cu dinții de acest regim politic. Nimeni nu avea curajul să facă această translatare. Se credea că este imposibil. Dar tocmai prin această mișcare, pe care eu o consider revoluționară, s-a întâmplat, s-a schimbat regimul politic. La început, se striga doar “Jos Ceaușescu!” și „Libertate!”, pentru ca mai apoi să se ajungă la „Jos comunismul!”. Nici noi, românii, nu credeam că vom trece. Speram la o perestroika, la un glasnost, cum era în jur.

Redactor: Credeți că după 33 de ani putem spune că știm „adevărul despre revoluție”? Sau când vom afla oare totul? Vă întreb, pentru că au trecut 33 de ani și încă persistă o ceață care învăluie acele evenimente și marea suferință a acestui popor este că adevărul a fost ascuns pentru multă vreme…

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: Știm doar mituri. Sunt doar frânturi, întâmplări disparate. Nu se vrea încă sau nu se poate încă să aflăm adevărul întreg. Și ce mă doare mai mult e că peste 40-50 de ani cel puțin când se va afla adevărul, acesta va fi foarte îndepărtat, foarte neclar, o imagine ștearsă. Era USLA, erau forțele de securitate, care practic ei le-au fost cele care au intervenit în aceste zile ale Revoluției, care au registre în care fiecare activitate, fiecare ofițer care a dat ordin este cunoscut. Dar aceste documente încă sunt puse bine.

Redactor: Atunci când se va afla în totalitate adevărul, el va aparține altor generații…

Conferențiarul universitar Mihai Gheorghe: Exact. Care nici nu vor ști, sau vor învăța la istorie, …sper. Că a fost o revoluție, că a fost o răsturnare a unui regim și că au murit oameni. Dumnezeu să-i odihnească! Și să sperăm că o să fie zile mai bune pentru toată lumea!

Redactor – Laurențiu Despina / redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto: Arhiva personală

Constantin Vasilescu, participant la Revoluția din 1989 în Dobrogea: Am avut și un sentiment de bucurie, dar și un sentiment de teamă, de frică, pentru că veneau tot felul de știri că vom fi atacați

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 decembrie 2022, 09:24

Au trecut 33 de de ani de când, pe străzile Constanței s-a strigat Libertate și Jos, Comunismul!

În inimile celor care au participat atunci la Revoluția din 89, în Constanța sau în Tulcea, au rămas amintirile unor zile în care au sperat la o Românie nouă, căreia i se va croi un destin diferit de tot ce știau până atunci.

Revoluționarul Constantin Vasilescu, povestește pentru postul nostru de Radio despre acele momente când groaza, euforia, neștiința, speranța și deznădejdea i-au cuprins pe constănțenii care cereau schimbarea regimului.

33 de ani, au trecut asemenea clipelor. În data de 22 decembrie 1989, pe străzile Constanței s-a strigat întâia oară, după mulți ani de tăcere și de cenzură cuvântul – Libertate! Dobrogeanul Constantin Vasilescu avea pe atunci 40 de ani. Știa ce se întâmplă la Bucureșți, cunoștea vuietul întregii țări setoase după libertate și își dorea ca schimbarea să vină și la Constanța.

Constantin Vasilescu: ”În Constanța era liniște în seara de 21 decembrie 89. A doua zi dimineață, în jurul orelor 10.00- 10 30, știind de Timișoara, văzând ce e în București am plecat spre Comitetul Județean al PCR Constanța, pe platoul din față unde erau câteva grupuri răzlețe. În circa o oră, 11.00, 11.00 și ceva, deja se umpluse platoul din fața instituției Prefecturii. Scandam lozinci anti-comunism și anti-Ceaușescu. La un moment dat, primul secretar a ieșit la balcon încercând să liniștească mulțimea, dar din momentul acela nu a făcut decât să întărâte mulțimea. S-au spart geamurile și bineînțeles am pătruns înăuntru, am pus control pe intrări, iar la cererea Bucureștiului s-a format primul Comitet de Salvare Națională din care am făcut parte. Am avut și un sentiment de bucurie, dar și un sentiment de teamă, de frică, pentru că veneau tot felul de știri și chiar în seara de 23 decembrie ni se anunțase că vom fi atacați, nu se specificase aerian, naval, terestru și atunci într-adevăr, ne-am făcut probleme, ne mobilizasem în interior.”

Câte din idealurile pe care le-ați nutrit în acea zi, s-au împlinit mai târziu?

Constantin Vasilescu:: ”Puține, puține în ideea că acea democrație la care toată lumea visa, am ajuns astăzi, ca noi revoluționarii să fim vinovați de aceste schimbări și de viața grea pe care o duc românii acum. Chiar am putea spune că ni s-a furat Revoluția.”

Care este speranța dumneavoastră de acum încolo? Care este gândul pe care-l aveți după 33 de ani de la acele evenimente care au marcat soarta României?

Constantin Vasilescu:: ”Speranța pe care o am este pentru copiii mei, pentru nepoțelele mele, eu deja am 73 de ani. Speranța este pentru tineretul țării, care în marea lui parte ajunge în țări străine pentru o viață mai bună.”

Doar timpul și cercetările istoricilor vor face lumină în acea zi de 22 decembrie 1989 când au murit peste 30 de oameni și alți mai bine de 100 au fost răniți la Constanța. Cert este faptul că toți cei care au ieșit în stradă erau oameni simpli, de bună credință care sperau la o viață mai bună, ne spune istoricul Lavinia Dumitrașcu, și ea martor al evenimentelor de atunci.

Lavinia Dumitrașcu: ”Constănțenii, ca toți românii, au ieșit curat să lupte pentru schimbarea regimului. Pe 23 decembrie 89 am fugit de acasă și am ajuns la Casa Albă, cum îi spuneam, și am văzut o imagine nu tocmai plăcută. Am intrat cu actorul Vasile Cojocaru și cu profesorul meu de engleză Șurubaru și mi-aduc aminte că era o lume foarte pestriță la balcon și era bătaie pe microfon care să vorbească.”

În postfața cărții istoricului Marian Cojoc, numită Revoluția Română din 89 în Dobrogea, prof univ. dr. Ion Calafeteanu sublinia faptul că, în acele zile de decembrie 89,în toată ţara, în mod spontan, românii au cerut la unison înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului totalitar şi tot la unison ei şi-au revendicat dreptul la libertate, la demnitate, la o viaţă mai bună.

Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu

22 decembrie 1989 – Ziua Victoriei Revoluției Române

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 decembrie 2022, 09:10

Dimineaţa, la primele ore pe 22 decembrie 1989, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central.

În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor.revolutia tvr

Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor.

Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore.

La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române.

La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi.

În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal.

Sursa – RADOR / redactor online – Daniel Țăndăreanu

22 decembrie, ziua în care regimul condus de Nicolae Ceauşescu era înlăturat, conducerea ţării fiind preluată de Frontul Salvării Naţionale

Publicat de Doina Sirbu, 22 decembrie 2020, 10:53

22 decembrie 1989, ziua victoriei Revoluţiei Române şi a libertăţii. Este ziua în care regimul condus de Nicolae Ceauşescu era înlăturat, conducerea ţării fiind preluată de Frontul Salvării Naţionale. După ce discurusul său a fost oprit, Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii Comitetului Central unde erau aşteptaţi de un elicopter. După fuga lui, manifestanţii au ocupat această clădire a Partidului Comunist Român şi sediul Televiziunii Române în jurul orei 12.30.

Acesta este considerat momentul victoriei Revoluţiei. Invitat în această dimineaţă, în direct, prin telefon, la Radio Constanţa a fost  Cosmin Popa, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, care a vorbit despre acest subiect.

Se împlinesc astăzi, 31 de ani de la victoria Revoluţiei împotriva comunismului. Românii au ieşit pe străzi, fiind convinşi că nu mai pot fi opriţi în drumul lor către libertate. Era astfel creat contextul potrivit pentru desfăşurarea evenimentelor eliberatoare, deoarece în 1989 s-au prăbuşit toate regimurile comuniste din Europa. Mărturisesc chiar dacă eşecul lor devenise vizibil, nimeni nu se aştepta la o succesiune atât de rapidă a acestor evenimente. Care au fost principalele cauze ale prăbuşirii regimurilor comuniste din Europa?

Cosmin Popa – Nu o să transformăm această discuţie care cred că mai degrabă este una de aniverasare, pentru că este o aniversare a căderii comunismului, a căderii tiraniei şi de recâştigare, cel puţin parţială, a libertăţii, nu o să o transformăm într-o lecţie de istorie, pentru că există cauze pe termen lung şi cauze imediate, dar cea mai importantă dintre cauzele imediate a fost iniţierea reformelor şi paradoxal, eşecul lor în Uniunea Sovietică. Există o cauză extrem de importantă care chiar dacă nu ar fi dus la căderea comunismului în România, dar, cu siguranţă, ar fi dus la căderea lui Ceauşescu – tirania şi absurdul regimului românesc, un regim care s-a bazat de la început pe o serie de diversiuni care au înlocuit violenţa iniţială şi au răpit românilor nu numai libertatea, dar ceea ce este mult mai important – demnitatea de fiinţă umană.

În decembrie am aflat că mămăliga naţională poate exploda şi mai dureros decât s-a întâmplat în alte părţi în blocul comunist! A fost nevoie de o Revoluţie care a lăsat în urmă mii de victime şi cicatrici care încă nu s-au vindecat. De ce în România încă nu am avut parte de o Revoluţie uşoară, de o Revoluţie de Catifea?

Cosmin Popa – Eu aş pune întrebarea altfel! De ce am avut parte de o Revoluţie violentă în România? Şi este cea mai dureroasă dintre întrebări şi este mai dureroasă cu cât vedeţi şi dumneavoastră la fel ca şi mine, nu în ultima vreme, în ultimii 30 de ani, această recurenţă a nostalgiilor comuniste de multe ori ignorante, de multe ori interesate, aparţinând moştenitorilor sistemului sau dezmoşteniţilor sistemului, pentru că cele două extreme ale vechiului sistem comunist regretă ceauşismul şi se vorbeşte mai puţin despre această dureroasă existenţă a victimelor Revoluţiei. Cred că toate aceste victime ar fi mai uşor de suportat pentru cei apropiaţi, pentru părinţii, pentru fraţii, surorile celor care au murit în decembrie, dacă ar şti fiecare dintre ei cu siguranţă că nu au fost rezultatul unor ticluiri politice de natură să ducă doar la o legitimare a unei lovituri de stat. În orice Revoluţie, lucrurile nu se petrec foarte clar şi cred că violenţa a fost necesară sau a fost un rezultat al evenimentelor din România din mai multe motive. Primul pentru că regimul a fost aşa cum spuneam cel mai tiranic, poate cu excepţia celui din  Albania, dacă vorbim doar despre cele europene şi în egală măsură, pentru că cei care au preluat puterea după 22 decembrie 1989 aveau nevoie de un Ceauşescu care să se “împotrivească”, aveau nevoie de o securitate care îl apără, deşi demult securitatea lucra în slujba lor, să îşi legitimeze astfel, un transfer petrecut mai degrabă pe holurile palatelor decât în stradă. Cu toate astea, victimele sunt autentice şi cinstite, onorate şi aminite cu pioşenie în fiecare an, pentru că lor, în primul rând le datorăm libertatea.

Există efecte reziduale ale comunismului care încă generează idei, atitudini şi comportamente în prezent?

Cosmin Popa – Este o întrebare foarte bună. Sigur că există reziduuri ale comunismului aşa cum există reziduuri ale culturii tradiţionale româneşti în comportamentul nostru de astăzi. Ar fi naiv şi nerealist din partea noastră să credem că tot ce este rău sau tot ce ne face să simţim ruşinea în fiecare zi atunci când ne uităm la compatrioţii noştri, aşa cum ne face să simţim în egală măsură şi mândria, se datorează comunismului. Cele mai multe dintre ele se datorează unei culturi tradiţionale româneşti. Se datorează în egală măsură şi reziduurilor comunismului. Unul dintre cele mai importante reziduuri ale ceauşismului este această percepţie, în bună măsură construită în baza unor dovezi materiale şi foarte clar observabile în viaţa noastră şi anume că partidele politice sunt toate de aceeaşi factură. Acesta este un rezid al ceauşismului şi se explică prin această convingere a multora că toate pornesc de la un trunchi comun şi anume cel al Partidului Comunist Român.

Aţi făcut o delimitare clară între comunism şi ceauşism. Spuneţi-mi ce nu s-a spus despre ceauşism? Sau ce s-a spus prea puţin sau ce ar trebui să ştie tânăra generaţie despre această perioadă? Cum doriţi să o catalogaţi? Comunistă sau ceauşistă?

Cosmin Popa – În egală măsură ceauşistă. Ea este ceauşistă, este comunistă, aşa cum este şi ceauşistă. Cred că cel mai important lucru este acela că ultimii 20 de ani ai comunismului românesc nu s-au deosebit cu nimic de  primul deceniu. Suntem obişnuiţi să vedem în ceauşism un regim naţional, dacă nu raţional, un regim care susţinea independenţa României şi să spunem demnitatea politică a acestei ţări. Ceauşismul este la fel de nociv, la fel de tiranic şi la fel de contrar intereselor fundamentale ale României, aşa cum a fost şi primul deceniu de comunism în această ţară. Practic, este o întreagă diversiune practicată doar cu scopul conservării puterii nelimitate a unei persoane.

Interviu realizat de Mircea Taiss / Foto – wikipedia.org

Prof. Univ. Dr. Jipa Rotaru: „Scânteia” revoluției populare din 1989 a fost la Iași, pe 14 decembrie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 decembrie 2020, 12:05

Acum 31 de ani (1989) un grup de intelectuali, studenţi şi muncitori din Iaşi, oponenţi ai regimului comunist, a încercat să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, sub egida Frontului Popular Român.

Mitingul a fost preîntâmpinat de autorităţi.

Profesor universitar doctor Jipa Rotaru, comandor în rezervă, istoric militar, a vorbit într-un interviu acordat Radio Constanța despre Revoluția din decembrie 1989, socotind Iașiul „scânteia” revoluției populare.

Marcăm anul acesta 31 de la Revoluția din Decembrie 1989… În 16, 17 Decembrie scânteia revoltei populare începea la Timișoara. Ce s-a întâmplat la Timișoara în acele momente?

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : Subiectul este foarte interesant și îl tratez cu puțină reținere, dat fiind faptul că întâmplător m-am aflat atunci undeva în mijlocul evenimentelor. Despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989 s-ar putea vorbi ore în șir, vreau să vă rog să fim de acord că momentul declanșator sau de început, „scânteia” revoluției populare, a început ceva mai devreme de 16-17 decembrie la Timișoara. A fost 14 decembrie la Iași. Cei care am analizat și analizăm în profunzime evenimentele ne-am convins că adevăratul sens al unei revoluții acolo „s-a clocit”. Termenul este poate vulgar dar cam așa s-a întâmplat. Din păcate, cei de la Iași, care s-au adunat în după-amiaza zilei de 14 în ideea pornirii unei mișcări populare de amploare, date fiind condițiile concrete ale acțiunilor de atunci au fost descoperiți, arestați și interogați așa cum știa numai Securitatea noastră să o facă pe vremurile acelea. Deci Iașiul trebuie pus la locul lui, este primul moment al mișcării acesteia care s-ar fi vrut revoluționară. Cât privește Timișoara… lucrurile au evoluat întrucâtva și sub impulsul celor petrecute la Iași. Încet-încet, pe diferite căi (mass-media nu era atunci atât de dezvoltată ca acum) s-a auzit și la Timișoara despre ce s-a întâmplat la Iași. Aici spiritul de revoltă era mult mai aprofundat decât în Moldova. Muncitorii de acolo sufereau deoarece condițiile de trai din toamna-iarna lui 1989 erau destul de vitrege. N-aș vrea să fac comparație cu lipsa de căldură din zilele noastre din capitală, dar cam așa erau. La care se adăugau criza de alimente, tratamentul inuman la care erau supuse diferite categorii și – de ce nu? – se adaugă și nemulțumirile din armată. Eu sunt militar și atunci eram chiar în plină activitate. Vreau să vă spun că un eveniment care a contribuit la declanșarea mișcărilor de atunci l-a constituit faptul că în acel an, cadrele militare care urmau să fie avansate în grad pe 23 august nu au mai fost avansate, din ordinul cabinetului 2, pentru a realiza anumite economii. La Timișoara 16-17 decembrie, pe fondul acesta pe care am încercat succint să îl prezint, se produce un eveniment care este într-un fel surprinzător pentru noi, istoricii militari româniși în ziua de azi : acea revoltă care se întâmplă în parohia pastorului Laslo Tokeș. Fără să insistăm, doar într-o frază să spunem că evenimentul creat de el nu era străin de izvoare de peste frontierele naționale. Laszlo Tokeș dezlănțuie o mișcare proprie în interiorul parohiei lui și cei care aparțineau parohiei respective încep să se strângă. Încep să manifeste în număr tot mai mare, dar seara încep să apară în oraș tot felul de persoane străine care dau foc la vitrine, devastează magazinele și se lansează într-o acțiune din aceasta de revoltă spontană. Acesta este momentul care declanșează evenimentele, momentul în care de la nivel central se hotărăște să se intervină armat pentru a pune capăt acestor dezastre care se preconizau. Din ordinul Bucureștiului, al Comitetului Central (unde se știe, deja exista o stre de alertă) se trimite acolo o delegație militară și o delegație a Comitetului Central în frunte cu Ion Coman, Gușe și Victor Stănculescu. Aveau sarcina să pună capăt revoltei acolo începute. Sigur, nu s-a mai putut. Până au ajuns ei, revoluționarii s-au ridicat masiv și au ieșit cu zecile de mii în stradă și au continuat acțiunile acelea de devastare. În aceste condiții, în seara zilei respective s-a tras la Timișoara.

Cum au evoluat lucrurile și cum s-a ajuns la lupte de stradă în Capitală?

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : La Timișoara au fost împușcați mulți oameni, în număr impresionant. Centrul atenției s-a îndreptat de data aceasta spre acel camion frigorific care spre dimineață, după prima noapte de măcel, a fost încărcat cu 40 de cadavre și trimise din ordinul Elenei Ceaușescu la crematoriul de la București pentru a fi arse și a se pierde urma celor care au fost împușcați. În ziua de 17 decembrie ies în stradă muncitorii de la Uzinele Mari din Timișoara, generalul Gușe are curajul să-i întâmpine și să-i oprească de la devastările pe care voiau să le facă în continuare. În aceste condiții, Timișoara, unde sunt aduse unități și mari unități, inclusiv de tancuri din zonele de garnizoană învecinate, se liniștește întrucâtva, speriată poate și de evenimentele care se derulau acolo și nu aveau nimic în comun cu spiritul neamului nostru. Aici vreau să subliniez un lucru pentru cei mai tineri care n-au trăit evenimentele și vor să știe : de fapt România a fost singura țară în care regimul acesta totalitar comunist a căzut pe cale armată, prin morți și împușcați, prin scoaterea armatei și nu numai în stradă. Celelalte state și-au rezolvat problemele pașnic. Păcat! Așa a fost să fie. Din păcate ne-au costat toate aceste evenimente, am plătit cu viețile a peste 1000 de tineri nevinovați dintre care eu, ca soldat, nu pot să nu spun că 250 au fost militari, ofițeri și militari în termen. Despre ei am studiat această chestiune în profunzime, am scris și o să mai vorbim, în memoria lor, pentru că le datorăm această brumă de libertate pe care am câștigat-o, le datorăm acele lucruri la care nici nu tânjeam, pe care ni le aduce Occidentul și le datorăm viitorul acesta destul de „încâlcit”.

Ce ar trebui să știe tânăra generație despre Ceaușescu și despre revoluție? A fost revoluție, revoltă sau lovitură de stat?

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : Am studiat mult problema. Părerea mea personală este că a început ca o revoluție (și am dat exemplu Iașiul și Timișoara) cu primii oameni care au ieșit în stradă. S-a început cu un „embrion” de revoluție, s-a reușit într-un anumit fel să se câștige anumite drepturi și libertăți. În momentul acela a intervenit însă eșalonul II al Partidului Comunist Român care dispărea de pe scena politică în frunte cu „tovarășul” Ion Iliescu și au furat pur și simplu acele prime înfăptuiri, acel început de revoluție. Și atunci s-a trecut la o lovitură de stat ale cărei consecințe le suportăm și astăzi. Lovitura de stat este acel moment în care Ion Iliescu și cu Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu hotătărsc că trebuie să-l împuște pe Ceaușescu. Să fie clar : procesul de la Târgoviște nu a fost decât o mascaradă. Ceaușescu a fost pur și simplu împușcat fără să fie judecat. Aceea nu a fost judecată! Las la o parte faptul că s-a săvârșit în ziua de Crăciun, poate tocmai simbolic, ca să demonstreze chiar, caracterul acestei mișcări, acestei lovituri de stat…insist …planificate, organizate, conduse de 3 mari persoane : Ion Iliescu, Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu. Asta a fost, iar consecințele acestei lovituri de stat le suportăm și astăzi.

Cum ar trebui să reflecte cărțile de istorie acest eveniment?

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : Of, din păcate cărțile de istorie, cele care au apărut imediat, nu au reflectat adevărul. Adevărul trebuie spus clar : s-a tras! Chiar dacă unii vor să nege acest lucru ,chiar cei din acest eșalon care vor să restaureze noua ordine vor să demonstreze că nu s-a tras. S-a tras! Chiar și armata a tras, și Securitatea a tras. Chiar dacă aceasta din urmă a fost dezarmată rapid și trecută sub controlul Ministerului Apărării.

Ce mesaj aveți pentru cei care nu au trăit Revoluția?

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : Îi sfătuiesc pe cei tineri, cxare nu au trăit Revoluția, așa cum o sfătuiesc și pe nepoata mea, căreia îi povestesc toate amintirile acestea : să citească din când în când sau măcar să își întrebe părinții și bunicii: ce a fost atunci? Cine era acest Ceaușescu? A fost un conducător de partid și de stat. Iar comunismul, ideologia pe care el o reprezenta, nu este totuna cu cea pe care o reprezentau cei dinaintea lui, respectiv perioada Stalin-Dej. Dacă în perioada Stalin-Dej România era într-adevăr o țară profund adaptată sistemului acestuia comunist totalitar, din 1964, odată cu o schimbare radicală de atitudine(declarația din aprilie), principala atenție a lui Ceaușescu, cel care a venit la conducerea țării atunci, se îndreaptă spre înfăptuirea unor idealuri naționale. Așa încât el este numit „comunist naționalist” de către forțele acestea oculte din afară și nu numai. Deci Ceaușescu a fost un conducător de stat aflat întru totul sub influența ideologiei comuniste, a încercat să realizeze un comunism profund, dar a avut întotdeauna în atenție problema națională. A fost un naționalist, este recunoscut. Multe din înfăptuirile sale aproape că nici nu le mai putem visa astăzi(și nu ale lui, ci ale poporului român în vremea lui). Putem socoti că dacă a făcut mult rău țării a făcut și mult bine în ultima perioadă. Sigur, paranoia care îl acapara și în ultimii ani ai vieții a fost profundă, în sensul că măsurile întreprinse de el (pe măsură ce înțelegea că sfârșitul se apropie) au fost dintre cele mai dure.De la arestări pe stradă până la aruncarea în închisorile acestea comuniste, bătăi, interogatorii nesfârșite și așa mai departe. Acesta a fost Ceaușescu : un român curat, patriot, naționalist, dar din păcate închistat în tezele ideologiei totalitare comuniste.

Vă mulțumim că ne-ați ajutat să înțelegem mai bine evenimentele din decembrie 1989, vă dorim sărbători cu sănătate și liniște și vă mai așteptăm și cu altă ocazie la Radio Constanța.

Prof. Univ.Dr. Jipa Rotaru : Vă mulțumesc din suflet, Dumnezeu să ne ajute! La mulți ani, de sărbătorile care vin!

Realizator – Larisa Calistru

30 de ani de la Revoluție | Cum a fost înființată Universitatea „Ovidius”

Publicat de Doina Sirbu, 23 decembrie 2019, 13:13

Pe 18 decembrie 1989, la Timișoara era decretată stare de necesitate. În Constanța era liniște. Ascultam însă cu toții aparatele de radio, evident, postul Europa Liberă. La Timișoara era interzisă circulația a mai mult de două persoane, trecătorii erau legitimați, iar cei suspecți, reținuți. Practic, era instituită Legea Marțială. În ciuda acestor decizii, 30 de tineri se îndreaptă spre Catedrala din centrul orașului cu un steag tricolor. Îi întâmpină o rafală de gloanțe. Așa s-a întâmpat la Timișoara!

Operațiunea „Trandafirul” înseamnă acea operațiune în cadrul căreia 43 de trupuri ale celor căzuți în timpul evenimentelor au fost transportate la București, la Crematoriul „Cenușa”. La Constanța, la 18 decembrie era liniște, doar aparatele de radio vorbeau în surdină despre ceea ce se întâmplă la Timișoara. Și așteptam cu toții deznodământul. Deznodământul a venit pentru noi, la Constanța, în ziua de 22 decembrie. Amintirile sunt vii! După 30 de ani vorbim despre întâmplările din acele zile tulburătoare și despre înființarea Universității Ovidius, cu prof. univ. dr. Sorin Rugină, Rectorul Universității.

Ce vârstă aveați la Revoluție?

Sorin Rugină – La Revoluție…Stați să scădem cei 30 de ani, deci, 38 de ani împliniți!

La 38 de ani, pentru dvs. se schimba un regim! Cum percepeați acest lucru?

Sorin Rugină – Era o schimbare, oarecum, așteptată, dar momentul, ca atare, a fost puțin întârziat pentru că eram la curent cu Radio Europa Liberă. Toată generația tânără, plecând de la muzică, asculta și adevărul despre situația din țară și aflam și foarte multe lucruri. A fost un moment crucial în anul 1987 când a fost revolta de la Brașov. În 1987, starea de spirit la Brașov putea crea o masă critică de oameni, dacă se începea și în celelalte orașe. S-a amânat cu doi ani și sigur, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara a fost de o gravitate importantă, dar a fost momentul care a declanșat toate mișcările acelea din București și au dus până la urmă la schimbarea regimului, un lucru care părea aproape imposibil la momentul la care se ajunsese.

Este Revoluție? Este loviluție? Este revoltă populară? Este lovitură de stat? Pentru dvs.!

Sorin Rugină – Pentru mine a fost Revoluție, pentru că totuși, s-a schimbat un regim și sigur, ca orice Revoluție aduce o perioadă mai frământată, o perioadă de haos incipient și apoi se organizează structurile. Cam asta a fost, pentru că dacă era loviluție, cred că aveam structurile predestinate. Cel puțin în Constanța nu am avut structuri predestinate.

În ziua de 22, la fuga dictatorului, unde vă aflați?

Sorin Rugină – Eram în Constanța, eram la serviciu, la Centrul de Sănătate Publică, la Centrul Sanitar Antiepidemic. Îmi desfășuram activitatea în acea perioadă.

Colegii vă vedeau ca un lider informal, deși noțiunea de lider atunci, în perioada comunistă era…

Sorin Rugină – Nu neapărat! Eram un om obișnuit care îmi făceam treburile, sigur, poate mai bine decât alții. Probabil că m-ar fi văzut un lider.

Și ce s-a întâmplat? Care a fost traseul dvs. după ziua de 22?

Sorin Rugină – După ziua de 22 am urmărit cu mare îngrijorare ce se întâmpla, familia era oarecum…cumnata mea era la București și a participat efectiv… Soacra mea era la Constanța. Stăteam oarecum în această tensiune. Socrul meu era rezervist, a fost ofițer în Armata Română și era foarte îngrijorat că nu a putut să o rețină acasă pe cumnata mea, ea fiind în elanul acela tineresc. A fost acolo și a participat efectiv. A și refuzat să ia certificat de revoluționar.

Vă implicați, la un moment dat, în activitatea de organizare, ca să spun așa. S-au întâmplat toate acele lucruri cu soții Ceaușescu. Pe 25 are loc judecata lor, sunt împușcați. La Constanța, aș descrie, din ceea ce am studiat, că ar fi fost un haos administrativ. Nu prea se știa cine, ce și cum! Sigur, s-au făcut consilii, s-au reorganizat părțile acestea de conducere.

Sorin Rugină – Au început schimburile, pentru că abia pe 25, de sărbători, s-a întâmplat această execuție. Sigur, e comentată dacă e creștinește, nu e creștinește. Nu e datoria mea să spun. Asta a fost istoria, este momentul care este justificat de cei care l-au făcut, pentru că nu se opreau focurile de armă în București. Era creată și o imagine din asta extrem de gravă. Pe străzile Constanței treceau mașini din care se striga: nu beți apă, că este otrăvită! Era un soi de diversiune din asta informatică.

Alți invitați de-ai mei, din zona militară, au spus că a fost o dezinformare la nivel oficial, adică la nivelul structurilor militare și o dezinformare din cauza panicii care s-a creat. Și nu se refereau la mesajele transmise prin media. Se organizează și Consiliul Provizoriu de Uniune Națională. Era o structură care încerca să ordoneze comenzile, ca să zic așa. Când sunteți dvs. prima dată în CPUN-ul constănțean?

Sorin Rugină – 9, 10 ianuarie. A fost o conducere provizorie la Spitalul Județean, că acolo era Direcția de Sănătate Publică. După zilele acelea, începând din ianuarie se solicitau reprezentanți în comisiile de specialitate ale Frontului Salvării Naționale și după aceea a apărut Consiliul  Salvării Naționale.

Era o formă de partid sau nu?

Sorin Rugină – Nu, nu, nu, aia a fost ulterior. Dar, la momentul acela am ajuns, trimis de colegii mei ca reprezentant al Sănătății în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde aveam responsabilitatea de președinte sau șef al Comisiei de Sănătate și Ocrotire Socială, îi spuneau atunci, deci, Asistență Socială.

Care a fost prima măsură pe care ați luat-o?

Sorin Rugină – Deocamdată să vă spun care a fost prima impresie…prima impresie, în actuala sală Remus Opreanu, acolo era sala cea mare, sigur, nu era modernizată, dar era un haos general. Era plin de cetățeni ai urbei, strigau, erau mai vehemenți, se autopropuneau într-o anumită structură care a și existat a Frontului Salvării Naționale. Am citit cartea și celui care a venit apoi în CPUN – colonelul Ioan Mariciuc. Erau multe persoane, nu le cunoșteam. Ulterior le-am cunoscut. Important este când mi-am început misiunea oficială, când am fost desemnat oficial. Mi s-a atribuit un birou. Mi-aduc aminte de colegii de CPUN. Președinte era Barbu Dănescu, să-i fie țărâna ușoară, că a murit stupid. De fapt a murit înălțător…s-a înecat la Plaja 3 Papuci, salvând doi copii. El era navigator. Numele lui este de reținut, pentru că în tot ce am văzut acolo, și toți cei care s-au filtrat și au ajuns în structura oficială, a fost elementul de echilibru, un om dedicat și cu determinare pentru a schimba ceva, de a face revoluție, până la urmă, că Revoluția la Constanța nu a fost…

Și totuși, e oraș martir. E oraș martir că s-a tras haotic și au fost victime.

Sorin Rugină – La structura CPUN erau departamente. Mi-l amintesc pe profesorul Gheorghe Dumitrașcu care era la departamentul de Învățământ, domnul Rahău care era la departamentul de Agricultură…arhitectul Panaitescu care era un om deosebit, fostul campion olimpic Ion Draica.

Biroul dvs. avea o așezare specială? Vă amintiți ceva amuzant în legătură cu el?

Sorin Rugină – Era un birou special! Era un birou cu dulapuri metalice, cu bară, și într-un colț era un vraf de carnete. Erau carnetele de partid ale tuturor membrilor. Paradoxal este că nu mi-am făcut inventarul…a descoperit un vizitator de-al meu…

Era un birou în care scrumiera era funcțională ca microfon?

Sorin Rugină – Nu m-am gândit atunci la chestiile astea…probabil, dacă exista așa ceva, aș fi aflat până acum dacă aș fi spus ceva ce era necuvenit. Ideea în sine a interlocutorului meu care zice…stai pe o grămadă de aur, cu carnetele de partid. Și îl întreb cum așa? Ce să facem cu ele? Păi, ia-i la mână pe toți. Nu mi-a trecut prin cap, ele nu mai aveau nicio valoare. Tot așa, erau documente lăsate probabil și în sala mare a Primăriei, unde făceam servicii de permanență, prin rotație, ca membrii ai CPUN-ului. Eram un soi de gardă la serviciu și răspundeam la telefoane, să aflam cine a intrat pe la graniță și ce s-a confiscat.

Ați aflat ceva înspăimântător?

Sorin Rugină – Era o persoană pe care o știam întâmplător și care fusese oprită la graniță că venise cu două xerox-uri, nu știu de unde venea, dar era la granița cu Bulgaria, și cu elemente care nu se justificau în primele momente ale Revoluției…Erau diverse probleme la care trebuia să dăm o soluție, să suni pe cel responsabil…

Mă gândesc că era primul întreprinzător, că atunci, cu xerox-ul se câștiga foarte bine.

Sorin Rugină – În sfârșit, asta se întâmpla într-unul din momentele în care stăteai de azi la prânz până a doua zi dimineața. A fost și un moment, în timpul primelor alegeri sau în dezbaterile din Parlament…începuseră cu tensiuni, cu manifestarea de la Piața Guvernului…

Atunci când a fost Partidul Comunist scos în afara legii și după aceea s-a revenit…cu Dumitru Mazilu pe tanc. Imaginea aceea e de neuitat.

Sorin Rugină – Asta dădea și o anumită tensiune și în teritoriu, pentru că oamenii nu știau dacă s-a terminat sau nu. Probleme existau și atunci, trebuia să găsești o soluție acolo. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, niciun atentat, nimic.

Așa este istoria. După 30 de ani, carnetele acelea de partid valorează foarte mult pe o piață a curiozităților.

Sorin Rugină – Sincer să fiu, nu știu unde sunt, dar probabil că au intrat în arhivele Casei Albe.

În Berlinul de Est, în Berlinul fost comunist, există magazine speciale cu foarte multe obiecte din perioada comunistă care sunt foarte prețioase și scoase la vânzare și au un preț ridicat, pentru că turiștii de astăzi, sunt curioși.

Sorin Rugină – Din perspectiva aceasta a creșterii în timp a valorii unor documente pe care istoria le-a scos din uz, sigur că era o investiție foarte bună. Nu aveam spiritul antreprenorial dezvoltat în acea perioadă.

Foarte mulți muzeografi de la Muzeul de Istorie spun că ar trebui să fie și un magazin cu obiecte din acestea, pentru că sunt cerute de cei de pe croazieră. Revin, însă, la acel moment, în care dvs. erați la conducerea Direcției Sanitare.

Sorin Rugină – Nu eram la conducerea Direcției Sanitare, eram reprezentantul în CPUN. La conducerea Direcției Sanitare a ajuns doctorul Sârbu, că eram toți doctori atunci, nu eram profesori, care avea și el un rol important la un moment dat, fiind director al Direcției de Sănătate Publică, facea parte din conducerea Prefecturii.

S-a mai discutat din acel moment despre otrăvirea apei?

Sorin Rugină – Nu, nu, aia a fost pe străzi! Suntem în ianuarie, încep să se așeze structurile, la București sunt acele întâlniri în care încerca să se facă un „draft”.

E manifestația de la București și povestea cu minerii veniți pentru manifestația din ianuarie 28. La Constanța au fost astfel de probleme, cu țărăniștii care începuseră să se organizeze cu partidele de Opoziție?

Sorin Rugină – Nu pot să spun că au fost probleme, e clar că se organizau, dar nu știam foarte clar cine…V-am spus, eram un simplu medic, nu intram în ăsta ca să cunosc că X a fost membru. Un singur coleg de-al meu, care a fost și președinte al PNȚ al filialei locale, și care a fost și director al Direcției de Sănătate Publică și a fost și primar – Cornel Neagoe, un om extrem de bătăios și cred că era important la Revoluție, că dădea suflul acela de schimbare.

Să venim la momentul realizării unui vis pe care Constanța l-a avut demult, dar nu a putut, din pricina faptului că exista Portul și exista teama comuniștilor că tinerii vor fi atrași de vapoarele care vor pleca spre Occident. Eu așa cred, că din acest motiv nu s-a creat un centru universitar puternic.

Sorin Rugină – Se poate să fie una din variante. Nu de teama că ne pleacă tinerii, ci din teama de a ne asuma o chestiune care costă mult. Vorbesc de anul 1968 când s-a înființat Spitalul Județean, echivalent cu Alexandria și cu Craiova. Atunci, ministrul Sănătății, într-o vizită de inaugurare a spitalului a sugerat să facem o Facultate de Medicină. Și a apărut problema Facultății de Medicină la Constanța, la care primul secretar de atunci, tovarășul Vâlcu, a explicat că e complicat, că trebuie să dea case la profesori și mai bine face un turn de televiziune la Tuzla, ceea ce a fost o realizare, indiscutabil, dar s-au oferit ceilalți de la Craiova care au creat o voință comună în ’68, că în ’70 au și dat admitere, în care au oferit pentru această Facultate de Medicină, inclusiv Casa lor Albă, cum ar fi, deci, sediul Consiliului Județean. Noi n-aveam spații. Facultatea de Medicină de la Craiova trebuia să fie la Constanța. Ăsta e un lucru cert. Spiritul academic, ca să facem o universitate, a revenit celorlalți membri ai corpului academic.

Partea aceasta și ușor întunecată și haosul pe care l-am trăit cu toții în acele zile, chiar până la 15 martie, și confuzia care a fost. A urmat etapa 1990 în primăvară. Au fost foarte multe lucruri, dar la Constanța încep să se petreacă lucruri bune și ia ființă Univeritatea.

Sorin Rugină – Ea n-a luat ființă peste noapte. Ideea este că Institutul Pedagogic, a fost prima instituție de învățământ superior prin 1961. Ulterior, s-a adăugat și Institutul de Subingineri, care era o formă de pregătire incompletă pentru că nu era nevoie de ingineri peste tot. Acolo exista un nucleu de cadre universitare, iar acești oameni își doreau mai mult, pentru că puteau mai mult, pentru că erau absolvenți de Universități Tehnice la București. Erau oameni care au simțit mediul academic și exista un grup de inițiativă la care s-au adăugat, având în vedere episodul pe care vi l-am povestit din 1968 cu spitalul, și partea medicală, susținută de directorul Direcției, de profesorul Vasile Sârbu, un vizionar care știa și istoria și putea. Era și dânsul la o vârstă a construcției în care dorim să facem, și trebuie să valorifici orice moment care îți dă posibilitatea să construiești și să schimbi ceva. Într-o ședință paralelă cu ședința Prefecturii, mi-a transmis dacă apare problema Universității, începuseră mișcările, în afară de mișcările revoluționare, și grevele. Una dintre grevele de la Ministerul Educației era făcută de studenții mediciniști care obținuseră medii cu care nu intrau la București, dar el fusese precedat de un alt episod, pentru că nu s-ar fi escaladat această grevă, dacă la Târgu Mureș, la o manifestare mai redusă, Ministerul Educației acceptase să înmatriculeze la Medicină și cu media 6 și cu media 5, pentru că s-a invocat discriminarea, dar se făcuse un precedent. Și atunci, cei din București s-au încăpățânat să continue greva solicitând suplimentarea de locuri. Și atunci a apărut această oportunitate care eu cred că s-a valorificat la o idee care…dar asta e Revoluția, se putea orice atunci sau se putea încerca orice. Și ce s-a încercat neortodox, s-a reușit.

Acei tineri dăduseră examen la facultate la București și au picat că era numărul de locuri limitat.

Sorin Rugină – Aveau medii foarte bune. Comitetul acesta de inițiativă condus de profesorul Adrian Rădulescu, s-a dus la București să facă demersuri. S-a întors destul de dezamăgit și dânsul transmitea mâhnirea. A spus cu mare mâhnire că Bucureștiul nu ne lasă să facem universitate. La un moment dat l-am întrebat dacă este important cu ce începem universitatea? Să începem cu Medicina. Toată lumea s-a trezit în ședință și am zis să începem cu studenții de la București. Îi preluăm noi și facem Facultate de Medicină. În momentul ăla, a sărit ca un arc domnul Gheorghe Dumitrașcu: eu merg cu domnul doctor! Oamenii au luat cu titlu de neîncredere, pentru că părea o nebunie. Ea a prins contur în momentul în care am avut aliați. Împreună am semnat primul act în care solicitam înființarea Facultății de Medicină la Constanța și care a ajuns pe masa lui Petre Roman. Au început demersurile. Odată cu noi au cerut și cei din Suceava, Oradea și când s-a dat Hotărârea de Guvern, aici s-a înființat Facultatea de Medicină. Nu e ușor să faci o Facultate de Medicină. Am făcut și eu parte dintr-o delegație care a mers la Ministerul Educației. Profesorul Sârbu, ca director de Direcție a zis că trebuie să mergem împreună la București, că la minister…Era ministrul adjunct, profesorul Cornea, profesor de Limba Română…ne-a luat cam de sus, cum să începem cu Facultatea de Medicină? I-am explicat că nu suntem oricine – dânsul este directorul Direcției de Sănătate Publică și eu sunt șeful comisiei, adică eram autorități, la nivel de Sănătate eram vârfurile. S-a mai schimbat un pic tonul și ne-a întrebat cum vrem să facem și i-am spus că începem cu greviștii. Cum cu greviștii, a întrebat? Păi, vă facem un serviciu. Cum? N-ați aprobat dvs. să intre cei cu media 6? Ăștia sunt copii care au intrat cu media 9, au picat cu media 9! Au început să vină comisiile să vadă ce spații avem. Școala de partid, cu restaurantul Astoria, promiseseră toți că îl vor da Facultății de Medicină. Noi așa am promis celor de la București și au zis că dacă luăm această clădire, care avea cămine, vin și ei aici. Au venit de la București, am fost la Universitatea veche, era profesorul Rășanu, Dumnezeu să îl ierte! Ne-a arătat aparatura, că în primii ani faci aparatură, chimie, biochimie. Au văzut că aveam laboratoare, dar au spus că nu avem profesori. Noi aveam în antecameră pe profesorul Ulmeanu, viitorul profesor Ulmeanu care venise de la Craiova și pe Andrei Iacobaș care era un ilustru șef de lucrări de biofizică. Le-am zis că profesorii sunt la ușă și nu ai ce să zici când vii cu oameni care aveau o reputație. Totuși, erau cineva în universități. Profesorul Ulmeanu a spus că mai are un băiat la Iași. Și așa a venit și profesorul Bordei care era asistent. Cei de la București au spus că ei sunt de acord să începem peste vreo trei ani. Oamenii ne tratau ca pe niște aventurieri. A fost o aventură până la urmă, dar o aventură care a reușit fără victime colaterale.

Ce țin eu minte e că acești tineri nu au avut vacanță.

Sorin Rugină – Asta a fost și condiția. Din comisia care a fost la București făcea parte și profesorul Frunză care era inspector adjunct și care a fost Decan la noi. Era și profesorul Leon care preda Engleza. Am ajuns la masa finală la minister, ne-am așezat cu toții la masă. În fața ministerului mai erau doi tipi – un băiat și o fată, erau candidați și s-au asezat și ei în capul mesei și era discuția cu ministrul Șora care a scultat, zicea că poate nu e bine să începem acum, ci mai încolo. Noi fremătam, dar stăteam cuminți. Sigur, nu eram doar noi acolo, probabil fuseseră intervenții la niveluri foarte înalte, copiii care căzuseră nu erau copiii oricui, părinții au făcut un curent de opinie pe la București…

Cum se spune astăzi, era un lobby puternic!

Sorin Rugină – Foarte bine ați numit această chestie și într-o disperare de cauză sau într-un final au zis bine, să facem o Facultate de Medicină. Acum apare și partea anecdotică. S-au ridicat și cei doi pe care nu îi știa nimeni, fata și băiatul și întreabă cu ei ce se întâmplă? I-am întrebat ce e cu ei și si au zis că sunt de la Biologie și atunci au spus că facem și Facultate de Biologie. Dumnezeu îmi este martor. Am ieșit în hol și trebuie să numim un Decan.

A fost așa de simplu?

Sorin Rugină – Asta e revoluția! Se pot întâmpla evenimente la care nu visezi niciodată. Faci o presiune și după aia nimeni nu rezistă. N-are timpul necesar fiecare să acționeze cu efecte colaterale. A apărut și Biologia, odată cu Medicina. Ne-am gândit la profesorul Bavaru, după care a ajuns și Rector. Medicina a fost cu Bilogia. Nu vă spun cum au evoluat ulterior, ci cum a început totul. Medicina și-a dat drumul exact în martie, când a fost inspirația să o legăm cumva, că ulterior s-a numit, că în ’90 nu era Universitatea „Ovidius”, era Universitatea din Constanța. A fost și profesorul Mincu care a făcut lobby la București.

Cum a apărut ideea poziționării noului sediu al Universității, sediul din Campus, care aș zice eu, că este unul dintre cele mai frumoase din țară!

Sorin Rugină – Din nefericire nu este ce ne-am propus noi. Când te duci la minister trebuie să ai infrastructură și o viziune. Ce facem cu Medicina? Unde avem spitale? Aveam proiect de Spital de Dermatologie, proiect de Spital Materno-Infantil pe care le puteam construi, puteam obține finanțare. Pentru Campus, am și acum în birou, o hartă foarte mare în care Campusul era de la Lac, unde suntem acum, până la intrarea în Constanța, la barca aceasta, care avea 7 corpuri – vile pentru profesori, cămine pentru studenți. Asta se întâmpla în ’90 când ne duceam la minister. Ne-a ajutat foarte mult un economist, se numea Tudoran, care ne-a schițat imediat buget, toate chestiunile acestea. Au început retrocedările și vedeți ce a apărut pe lângă Universitate. Ulterior, domnul Marin Voicu a ajutat ca noi să fim proprietarii acestei zone de 20 ha pe care o avem acolo.

Nu mi-ați spus cum ați pierdut Cantina Partidului și sediul Partidului!

Sorin Rugină – Am pierdut Cantina Partidului pentru că la un moment dat, sub presiuni, domnul prefect, să-i fie țărâna ușoară,  a zis că nu poate să ne-o dea nouă, că cei de la Marină au apărat Prefectura. Și așa se duce la cei de la Marină. După aceea s-a dezvoltat și rețeaua de presă. Aș putea să vă spun primele interviuri date de trei studenți eminenți de la Universitatea de Marină, adică Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinski. Eram eu și cu Gheorghe Dumitrașcu și au pus niște reportofoane, era o noutate. Și profesorul Dumitrașcu îi întreba dacă vor să înregistreze. Noi nu eram obișnuiți. Au făcut interviuri, a apărut ziarul „Contrast” și s-au dezvoltat. Se vedea că era latura mult mai revoluționară. Așa au primit acea clădire. Ei s-au dezvoltat pe un învățământ de nișă. Un elev de la ei, care era membru în Consiliu a venit la mine și m-a întrebat dacă eu chiar cred că o să se realizeze și i-am spus că da, că s-a creat un curent de opinie și e o voință, că de aia s-a și făcut, altfel nu se mai făcea în vecii vecilor. A fost prima dată și de aia zic că a fost revoluție, că toată lumea a vorbit la unison, s-a lucrat la unison și s-au bucurat, pentru că avea nevoie Constanța de așa ceva. După ce s-a aprobat, a venit studentul la mine și m-a felicitat, că nu credea că o să se întâmple. A fost revoluție în gândire. Am realizat probabil ceea ce n-am fi visat. Am putut.

În toți acești 30 de ani, s-ar fi putut face ceva altfel?

Sorin Rugină – Imediat după ce realizezi un lucru, creezi efecte colaterale. S-a înființat Universitatea, s-a diversificat, s-au împărțit facultăți și am ajuns o Universitatea foarte înfloritoare care îi deranjează pe unii, că din punct de vedere managerial nu e sustenabilă, dar avem o ofertă educațională extraodinară. S-au realizat niște lucruri foarte mari, dar puteam să fim mult mai departe. La un moment dat, ritmul și unitatea au scăzut, au apărut diverse incidente. În general, toate structurile create după Revoluție au apărut, dacă vreți, o exacerbare a părerii personale, o proastă înțelegere a democrației. Pe scurt. Vin din China și eu încă mă frământ ce am câștigat la Revoluție și ce am pierdut. În China este comunism, dar ei se îndreaptă spre un capitalism deosebit. Problema este așa, este disciplină. De ce China este unde este? Este disciplină. Am fost în America. În America este disciplină. Este o dictatură a legii. Este cea mai democratică țară, dar disciplina peste tot este factorul comun. Noi ce am câștigat la Revoluție? Am scăpat de comuniști, teoretic, cei de la vârf, că ei mai trăiesc printre noi, dar am pierdut disciplina. Disciplina în instutții e cea care ne ține…

Foarte pe scurt într-o singură frază! Ce v-ați fi dorit mai mult pentru Universitatea „Ovidius”, la 30 de la Revoluție?

Sorin Rugină – Universitatea „Ovidius” ar fi putut să fie o universitate cu un iz academic nepătat. Eu am ajuns Rector tocmai pentru că am venit într-un moment dificil și am venit tocmai pentru că am știut cum s-a înființat Universitatea. Sloganul mandatului meu a fost: Punct și de la capăt! Arc peste timp. Eu știu ce am semnat cu profesorul Dumitrașcu și ce am gândit noi despre Universitate. Noi am fi putut să păstrăm această emblemă a curățeniei a ceea ce trebuie să fie mediul academic.

Realizator – Steliana Bajdechi / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – arhivă

30 de ani de la Revoluție | Viața cotidiană în comunism. Neajunsurile care au stârnit revolta românilor

Publicat de , 23 decembrie 2019, 10:39 / actualizat: 23 decembrie 2019, 17:42

Volumele de istorie notează că Revoluţia din 1989  izbucnit „pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste“. Astăzi, după 30 de ani, stilul de viaţă din perioada comunistă pare aproape de neînchipuit.

Mihai Gheorghe, doctor, jurist, profesor asociat la o universitate în București a trăit evenimentele din 1989 la Constanța. Își amintește foarte clar reacția plină de revoltă oamenilor din acea perioadă, născută din lipsuri și îngrădirea libertății.

„Se anunțase la televizor că generalul Milea s-a sinucis și că era un miting în fața Comitetului Central. După aceea, a venit vorba că s-a întâmplat ceva, oamenii voiau să intre în Comitetul Central, că e revoltă! După câteva momente, cineva a venit și a spus că Ceaușescu a fugit cu un elicopter. Vă dați seama cum a crescut gradual această emoție colectivă. Nu am reușit niciun dialog cu Mihai Marina, primul secretar, iar câțiva dintre cei de față au luat bulgării de pământ de la trandafirii de pe aleea de pe bulevard și au aruncat înspre geamurile Comitetului Județean de partid, actuala Prefectură. S-au spart geamurile, iar câțiva au încercat să urce pe coloană. La a treia încercare, cineva a reușit să urce până pe balcon. A fost o nebunie, au intrat în biroul primului secretar, i-au rupt hainele, alții au luat tablouri, cărți, le-au aruncat, le-au dat foc…Era o bucurie necontrolată. Un om care este ținut în frâu, care nu are mâncare, nu are căldură, îl prinde pe cel care era capul răutăților. Vă dați seama ce a ieșit!“, a povestit Mihai Gheorghe, în emisiunea „Atelier urban“, la Radio Constanța.

În anii ’80, viaţa românilor de rând se scurgea aparent liniştit, însă cu multe lipsuri ce astăzi par desprinse dintr-o realitate foarte îndepărtată, mai ales pentru generaţia tinerilor născuţi în anii 2000. Consumul de orice fel a fost raționalizat, pentru a achita datoria externă a României. În primăvara lui 1989, Ceaușescu anunța că datoria a fost achitată. Însă românii trăiau din ce în ce mai auster și ajunseseră la limita răbdării.

Oamenii învăţaseră să combată frigul din case cu „o pătură în plus“, să aştepte cu nerăbdare cele două ore de program la televizor, şi acelea încărcate de ştiri ce lăudau realizările sistemului, sau să se mulţumească cu puţinele alimente pe care le mai găseau în rafturile magaznelor de tip „ALIMENTARA“. Şi să stea la cozi. Multe cozi.

„În anii ‘80, procurarea bunurilor de orice fel, de la hrană şi haine la electrocasnice şi combustibil, a presupus comportamente şi strategii neobişnuite pentru sfârşitul secolului XX. Relaţiile şi cunoştinţele erau cea mai important resursă de a obţine hrană, în primul rând. Cultivarea lor însemna, de fapt, mituirea vânzătorilor sau gestionarilor, întreţinerea unor false prietenii, căutarea rudelor cu poziţii importante. O altă strategie larg răspândită deopotrivă în mediul urban şi la ţară a fost producţia independent de bunuri – hrană, alcool, haine, unelte, chiar aparate şi maşinării improvizate pentru diverse activiţăţi casnice sau Agricole. Toate la un loc asigurau creşterea nivelului de trai al familiei, fiind situate în afara controlului de stat“, notează autorii manualului „Istoria comunismului în România“, apărut la editura Polirom.

La data de 19 decembrie 1980 a apărut  „Legea pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei“, aşa că în ani ce au precedat Revoluţia românii au mâncat „cu porţia“. O porţie stabilită de comunişti şi controlată prin celebrele cartele. Fiecare familie era arondată magazinului alimentar din cartier de unde îşi făcea aprovizionarea. Produsele de strictă necesitate (alimente, combustibil), chiar şi în cantităţile insuficiente în care erau repartizate, nu puteau fi obţinute fără prezentarea cartelei.

Doi ani mai târziu, a fost creat și „Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, document care stabilea necesarul de calorii, raţiile de mâncare şi inclusiv standardele de greutate ale românilor.

Austeritatea anilor ‘80

Viaţa cotidiană din România anilor ‘80 a fost sintetizată într-un dicţionar publicat pe site-ul comunisminromania.ro, deţinut de Muzeul Naţional de Istorie a României, ce sintetizează perfect realitatea cotidiană din acele vremuri.

În anii ‘80, statul la coadă era rutina zilnică. Se stătea la coadă pentru orice, de la primele ore ale dimineţii. Uneori, oamenii se aşezau la coadă fără să ştie ce alimente vor putea cumpăra atunci când le va veni rândul. Membrii familiilor stăteau la coadă cu schimbul, pentru că aşteptarea se putea prelungi pe perioadă nedeterminată.

„Rafturile erau goale, găseai mai mult creveți și conserve, iar procurarea alimentelor de bază era un adevărat stres. Ne petreceam mult timp stând la cozi, pentru orice“, își amintește constănțeanul Nicolae Vasile.

Ce găseau românii la alimentara? Conservele de peşte erau printre singurele produse care puteau fi cumpărate fără cartelă. De altfel, comuniştii promovaseră intensiv un slogan rămas în mintea românilor până în prezent: „Nici o masă fără peşte!” Şi tot din belşug erau şi faimoşii „creveţi” expandabili, importaţi din ţările „prietene” din Asia.

Celebrii „adidaşi“, adică partea inferioară a piciorului de porc, erau unul dintre puţinele produse din „carne” care se găsea în galantare. Puii care cântăreau aproape cât un porumbel şi care erau câte doi le pungă erau numiţi „fraţii Petreuş“. Cafeaua fusese înlocuită cu un surogat pe bază de cicoare, numit „nechezol“. De cafeaua naturală se puteau bucura cei care aveau în familie un „vaporean“ care aducea la întoarcerea acasă şi boabele atât de râvnite.

Sifonul era cea mai populară bautură carbogazoasă de pe piaţă. Aproape că nu era român care să nu aibă în casă măcar un recipient de sticlă sau metal, pentru sifon.

Fructele exotice, cum ar fi portocalele sau bananele, erau disponibile doar în perioada sarbatorilor, adică de Crăciun şi Revelion. Celebrele banane verzi erau împachetate în ziar şi puse în dulap la copt.

Şi nu doar mâncarea era vândută cu porţia. Întreruperile de curent erau foarte dese, aşa că fiecare familie avea în casă faimoasa lampă cu gaz.  Raţionalizarea consumului de energie a determinat restricţionarea distribuţiei de apă caldă şi căldură. Aşa încât apa caldă era „disponibilă” doar pentru câteva ore pe zi.

„Sistemul comunist a pierdut legătura complet cu audiențele, iar asta s-a văzut la Revoluție“

În acele vremuri, oferta televiziunii Române era anostă. Românii aveau televizoare alb-negru, pe bază de lămpi, care se stricau foarte des şi erau reparate în cel mai empiric mod cu putinţă.

„Lămpile se încălzeau foarte greu, se ardeau, era o adevărată provocare să urmăreşti şi aşa puţinele ore de program de la televizor“, îşi aminteşte Elena Oprea (57 de ani). Programul zilnic de două ore al TVR era deschis de „Telejurnal“, emisiunea informative ce prezenta realizările partidului şi ale lui Nicolae Ceauşescu. „O jumătate de oră era Telejurnalul de seară, în care se vorbea despre tot ce vrei și ce nu vrei, din activitatea partidului, și o jumătate de oră de încheiere – tot Telejurnal. Între ele, era jumătate de oră de cântece patriotice. Și, dacă era vreun eveniment, ceva, un filmuleț scurt, o piesă de teatru înjumătățită, scurtată…“, își amintește Mihai Gheorghe, doctor, jurist, profesor asociat la o universitate în București.

Duminica, preţ de câteva minute, copiii aveau program special de desene animate şi îi puteau urmări pe Tom şi Jerry, Ciocănitoarea Woody, Cip şi Dale sau autohtonele Miaunel şi Bălănel. O adevărată delectare era Teleenciclopedia, emisiune săptămânală care prezenta documentare din domenii diverse – istorie, literatură, artă, ştiinţă sau emisiunea „Cascadorii râsului“, una dintre puținele surse de divertisment, în acele vremuri.

La radio, una dintre cele mai ascultate emisiuni era teatrul radiofonic. Oferta de filme cuprindea producţii indiene şi chinezeşti şi foarte puţine filme venite din Occident. Dintre acestea, Dallas este unul dintre cele mai populare seriale, rămas întipărit în memoria colectivă.

Oamenii tânjeau, însă, după oferta de divertisment din Vest. „A existat entuziasmul față de produsele vestice, acestea erau deja disponibile «pe sub mână» în România, erau filmele aduse de navigatori, canalele de televiziune – bulgarii sau rușii, iugoslavii, depinde ce prindea fiecare și în ce zonă a țării se afla. Exista această dorință de a fi conectat la produse de masă mai plăcute, mai dinamice, cu actori mai frumoși, cu acțiune mai intensă…Erau filme cu Jackie Chan, cu Bruce Lee. Lumea ştia despre ele, nu era chiar așa o mare necunoscută. Dar, după 1989, a existat posibilitatea ca în mod legitim să poți să te uiți la așa ceva. Oferta de stat, aceea de două ore de program, nu mai mulțumea pe nimeni și nimeni nu prea-și dorea să-l vadă pe Ceaușescu, toată lumea voia altceva! În plus, această dorință de a avea și altceva a fost întreținută de canalele de radio, precum Vocea Americii, Europa Liberă, iar părinții, bunicii noștri ascultau aceste canale alternative în epocă și și-ar fi dorit ca media din România să fie mai degrabă ca acele posturi și nu ca ceea ce era disponibil în spațiul public din respectiva perioadă. Eu cred că sistemul comunist, pe undeva la sfârșitul anilor ’70, începutul anilor ’80 a pierdut legătura complet cu audiențele, iar asta s-a văzut la revoluție“, spune conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul specializării Jurnalism, de la Facultatea de Litere, din cadrul Universității „Ovidius“.

Privind în trecut

Astăzi, părerile privind regimul comunist sunt împărţite. Potrivit unui sondaj publicat de INSCOP Research, 27,2% din români consideră că regimul comunist a făcut mai mult bine Romaniei,  29,6% că a facut mai mult rău ţării, în timp ce 34,3% aleg varianta de răspuns  „Lucrurile sunt mai complicate. Comunismul din anii 50 este una, cel din vremea lui Ceauşescu este cu totul altceva”. Procentul non-răspunsurilor este 8,9%.

Paul Andreescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Costanţa, este de părere că tinerii sunt debusolaţi şi ar putea fi influenţaţi de opiniile celor maturi, care vorbesc cu nostalgie despre România comunistă, care oferea locuinţe şi locuri de muncă. „Chiar şi în aceste condiţii, eu mă îndoiesc că tinerii ar alege comunismul în devafoarea unei vieţi libere, pe care merită să o ducă, pentru că, în definitiv, toţi cei care au făcut atâtea sacrificii nu le-au făcut pentru ei înșiși, ci pentru generațiile viitoare. Au fost sute de mii oameni care şi-au sacrificat viaţa, care s-au opus sistemului. Ura a fost principalul sentiment pe care l-a cultivat sistemul comunist. Poate că noi, cei care am trecut prin infernul sistemului concentraţionar, îl cunoaştem mai bine, l-am simţit mai bine“, spune fostul deținut politic.

Tânăra generaţie  spune că principalul avantaj al înlăturării comunismului este libertatea de exprimare. Astăzi, elevii pot opta pentru studierea istoriei comunismului ca materie de sine stătătoare, iar din ce în ce mai mulţi profesori organizează activităţi care să-I ajute pe elevi să înţeleagă mai bine această perioadă din istorie, cu toate implicaţiile sale. De pildă, elevii de clasa a XI-a de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu au participat, luna aceasta, la Biblioteca Județeană I.N.Roman și la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, la o serie de manifestări dedicate evenimentelor desfășurate în urmă cu 30 de ani.

De asemenea, în cadrul proiectului eTwinning M@pping the milestones of free Europe,  împreună cu colegii din alte țări, Cehia, Slovacia, elevii Colegiului au realizat o  reconstituire a   evenimentelor din anul 1989 din țările lor. Dacă în Cehoslovacia, revenirea la democrație s-a realizat pe cale pașnică, prin revoluția de catifea, în România trecerea s-a realizat prin vărsare de sânge.

„În urma unui dialog intergenerațional, cu părinții și bunicii, elevii au rememorat firul evenimentelor petrecute în România și în Constanța în acele zile în care sacrificiul suprem al unor oameni a adus tuturor, libertatea și respectarea valorilor democrațice . Tinerii au aflat de la bunici și părinți  dramele personale  ale familiilor lor care au luptat pentru libertate și democrație în anii` 50, sfârșind apoi în închisorile comuniste, dar și restricțiile și privațiunile la care erau supuși românii în anii `80 pentru a plăti datoria externă a României, dictatorul Nicolae Ceaușescu.  Ei au dovedit interes și curiozitate, au adresat  întrebări și au căutat răspunsuri. Deși nu au trăit în 1989, tinerii au avut sentimente de tristețe față de măsurile luate în acele zile împotriva cetățenilor, având în vedere că printre victime s-au aflat și copii“, ne-a declarat Cristina Gîlă, profesor de istorie la Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu.

Redactor – A. Enache / Foto – Radio Constanța

Eroii-martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, comemoraţi de un grup de militanţi ai mişcării civice Rezist

Publicat de , 22 decembrie 2019, 22:23

30 de ani de la Revoluție | Cum se desfășura transportul în comun din Constanța în vremea comunismului

Publicat de , 22 decembrie 2019, 15:39

Mijloace de transport mari, dar totuşi neîncăpătoare. Aşa se poate caracteriza transportul în comun din Constanţa, înainte de Revoluţie. 

Florea Chelu este acum şef de autobază la societatea CT Bus şi îşi aminteşte cum era în acele vremuri: „Aveam autobază de călători unde aveam numai și numai autobuze, aveam două coloane de transport pasageri, o coloană la Năvodari, care asigura transportul la Midia și toată zona Năvodariului – Lumina, Ovidiu și fixurile care se asigurau din capetele de linie. Și o coloană la Mangalia, care asigura transportul în zona Mangalia, asigura legătura între orașul Mangalia și stațiuni, între Mangalia, Pecineaga și Moșneni, și între orașul Mangalia, 2 Mai și Vama Veche“. 

Din cauza aglomeraţiei, erau angajaţi şi aşa-numiţii împingători. „Deși aveam mijloace de mare capacitate, pentru că toate troleibuzele erau articulate cu burduf, tramvaiele aveau trei corpuri, în zona industrială se muncea 24 de ore din 24…În acea perioadă, aveam angajați la corpul de control oameni cărora noi le spuneam împingători. În cazul în care nu puteau să închidă ușile, efectiv împingeau călătorii“, își amintește Florea Chelu.

Destul de greu se descurcau şi cei care lucrau la tramvaie, spune Adrian Suciu, un fost vatman. „Având în vedere carcateristicile tehnice ale tramvaiului, conduceam un vagon, avea trei corpuri, cinci uși, capacitatea de transport era mare, deci volumul de călători absorbit era destul de mare, dar având în vedere că se lucra 24 din 24, cel puțin la orele de vârf ne era foarte greu să preluăm întregul volum de călători. Se pleca uneori chiar și cu ușile deschise din stație“, își amintește Adrian Suciu.

După Revoluţie, transportul în comun a suferit numeroase modificări, printre care și decizia municipalităţii din Constanţa de a renunţa la transportul în comun electric, mult mai ecologic decât cel actual.

Redactor – Adrian Băncilă / Foto – Albumul „Istoria transportului public în municipiul Constanța“

30 de ani de la Revoluţie | Constănţenii, victime într-un război cu presupuși teroriști, în decembrie 1989

Publicat de , 22 decembrie 2019, 12:42

În perioada 22 decembrie 1989 – 12 ianuarie 1990, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, iar la nivel național aproximativ 1.000 de români au murit după fuga cuplului dictatorial. Dictatura fusese înlăturată, însă pe străzile din marile orașe se instala psihoza teroriștilor și începea să se tragă. Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că sunt în pericol. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau aproape la tot pasul.

În 1989, la 22 decembrie, se prăbușea dictatura comunistă. În țările est-europene se produseseră deja schimbări. „În România rămăsese singurul regim stalinist, un regim care distona puternic cu schimbările care se petrecuseră deja în mai toate țările est-europene. În Polonia, aveam deja încă din septembrie un Guvern non-comunist, în toate celelalte țări se produsese transferul către aripile reformiste ale partidelor comuniste, unele dintre ele, așa cum e cel din Ungaria, acționând în deplină consonanță cu cei care încurajau schimbările politice în această parte a Europei. Iar în URSS Gorbaciov se străduia din răsputeri să salveze Uniunea Sovietică și regimul renunțând în fiecare zi la câte unul din prerogativele de care se bucurase până atunci Partidul Comunist. Pe scurt, era o perioadă de avânt al libertăților și cu atât mai grea și mai apăsătoare era, în acele momente, situația din România, unde Ceaușescu nici măcar nu-și pusese problema unor schimbări de ordin politic sau economic autentice“, explică istoricul Cosmin Popa.

Fuga dictatorului

22 decembrie 1989 a rămas în istorie ca ziua înlăturării dictaturii. La primele ore ale zilei, marile uzine din Bucureşti îşi încetează activitatea.  Manifestaţiile împotriva dictaturii capătă amploare. Grupuri masive de muncitori de pe marile platforme industriale bucureştene au ocupat centrul Capitalei. În jurul orei 10.00, Nicolae Ceauşescu anunţă că generalul Milea, ministrul Apărării, s-a sinucis şi îl califică drept trădător.

La aflarea veştii, oamenii pornesc spre centrul oraşului, iar trupele mecanizate din Bucureşti se îndreaptă spre cazărmi. Oamenii scandează „Armata e cu noi“ şi ocupă Piaţa Republicii. O parte din manifestanţi pătrunde în Comitetul Central.

La ora 12.06, elicopterul cu soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu decolează de pe clădirea Comitetului Central al PCR. În jurul orei 15.30, ei sunt arestaţi lângă Târgovişte.

Românii află de la televizor că „dictatorul a fugit“, iar puterea este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Entuziasmați, oamenii ies pe străzi. Foarte curând, însă, sentimentul de fericire și libertate avea să fie înlocuit de frică.

Urmează trei zile de confruntare cu presupuşi terorişti, niciodată indentificaţi, în marile oraşe, printre care şi Constanţa, soldat cu numeroase victime.

Haos pe străzile din Constanța

În zilele de după 22 decembrie 1989, 30 de persoane au decedat la Constanţa şi 88 au fost rănite, cele mai multe în haosul creat după căderea întunericului.  Informațiile ce anunţau pericolul terorist au creat haos, iar mulți români au căzut sub ploaia de gloanțe.

Militarii, mulţi dintre ei foarte tineri, fără experienţă, dar trimiși să apere țara de teroriști, au fost cuprinşi de teamă şi au început să tragă ori de câte ori considerau că pericolul e iminent. Pentru că, teoretic, teroriştii pândeau la tot pasul. Iar informaţiile ajugeau la ei pe cale oficială, spune colonelul în rezervă Remus Macovei, la acea vreme comandant de batalion.

„Dau exemplul a trei ofițeri din trei garnizoane diferite. Din Constanța, din Mangalia și din București! Nu se cunoșteau între ei. În declarațiile pe care le-au dat la Parchetul Militar, toți relatează faptul că primirea acestor informații se făcea doar pe firul militar. Deci, primirea acestora parcă de desfășura după un plan existent mai dinainte. (…) Și noi, cu soldații noștri neinstruiți, abia veniți de la muncile agricole, sau cu elevii de la Academia Navală din Constanța…două mii de elevi scoși în stradă care erau total neinstruiți, abia trăseseră la o ședință de tragere…oamenii ăștia în stradă au fost victime sigure a dezinformării, a psihozei care s-a creat despre teroriști. Din cauza aceasta, la Constanța, toți cei care au murit și toți cei care au fost răniți sunt victime ale acelei diversiuni. Nu a existat niciun militar care să tragă voit în vreo persoană“, a declarat Remus Macovei, în studioul Radio Constanța.

În timpul Revoluţiei au fost înregistrate victime nu doar în municipiul Constanţa, ci şi la Mangalia, Cernavodă, Basarabi, Agigea, Eforie Nord, Tuzla, Valu lui Traian, Schitu, Ion Corvin, Mihail Kogălniceanu, Neptun.

La Constanţa, Gara a fost unul dintre punctele fierbinţi. Remus Macovei îşi aminteşte că, în seara de 22 decembrie, detașamentul său a fost trimis să  apere Centrul Energetic Feroviar, din Constanța. „Mi s-a părut ciudat că toată Gara era ocupată de militari elevi la Academie care primiseră ordin să apre gara. Erau tineri în anul I, care abia trăseseră o singură ședință de tragere. (…) În ziua următoare, pe la ora 17:00, a venit Acceleratul de București. Toți călătorii care coborau din tren trebuiau verificați. CFSN a trimis niște tineri care trebuiau să verifice toți călătorii care veneau de la București pentru că ni se spunea că teroriștii trebuiau să acționeze în Constanța, în mod deosebit în zona Portului. Am început să dirijăm călătorii către tunelul din Gară, unde se afla un grup de marinari care să-i verifice. La un moment dat, s-a auzit un foc de armă. De la nenorocitul ăla de foc de armă a început o canonadă, de nu mai știai ce se întâmplă. Toți elevii de la Academie au tras până și-au consumat toată muniția, de la 17:00, până în jur de ora 20:00. Toată nenorocirea s-a întâmplat pe fondul întreruperii iluminatului în gară. De la mine din detașament, n-a tras decât un locotenent major. La final, când s-a terminat totul, mi-a spus că a omorât un terorist și încă unul era rănit. Unde mi-a arătat el nu era nimic și nici urmă de sânge. Am vorbit cu căpitanul de la Marină, dacă are ceva victime. Mi-au spus că nu e niciun mort sau rănit. Ulterior, în urma cercetărilor pe care le-a făcut Parchetul, apar ca fiind omorâte trei persoane. Dar eu, în momentul acela, la momentul fierbinte, n-am văzut absolut nimic!“, a relatat Remus Macovei, într-unul din interviurile acordate Radio Constanţa.

Un accident bizar a avut loc în acele zile la Ion Corvin, în judeţul Constanţa. În ziua de 24 decembrie, echipajele elicopterelor 82 şi 89, ambele de o o unitate militară din Tuzla, au primit misiunea de a face cercetare aeriană în zona Adamclisi. „Au decolat la ora 08.05, au verificat zona ordonată şi nedescoperind nimic deosebit, se pregăteau de întoarcerea în unitate. În jurul orei 8.30 elicopterul 89 s-a prăbuşit, întregul echipaj pierzându-şi viaţa. Conform Parchetului Militar Constanţa, cauza acestui accident ar fi fost o defecţiune tehnică sau o eroare de pilotaj. Militarii din UM02010 Tuzla sunt convinşi că elicopterul a fost doborât de o rachetă AA trasă de militarii de la UM 01457 Medgidia, dar Parchetul Militar nu a descoperit indicii care să confirme această ipoteză“, scrie Remus Macovei în volumul intitulat sugestiv „La Revoluţie se şi moare, nu-i aşa?“.

Lupta cu teroriști invizibili

Constănţenii au căzut victime într-un război cu inamici nevăzuţi, pentru că au refuzat să se supună somaţiilor sau, pur şi simplu, pentru că au trecut printr-un loc anume la momentul nepotrivit. În multe cazuri, a fost vorba despre militari care s-au împuşcat între ei. „Apărea informația: «E un terorist acolo!» și un pluton era trimis acolo! Se ducea plutonul, nu era nimic dar, din întâmplare, se întâlnea cu alt pluton şi începeau tragerile“, îşi aminteşte Remus Macovei.

Printre cele 30 de victime de la Constanţa se numără şi un copil de numai cinci ani. În seara de Crăciun, militarii aflaţi în zona depozitelor ICRA din Constanţa au tras asupra maşinii în care se afla copilul, alături de părinţi, pentru că tatăl acestuia ar fi refuzat să oprească la somaţii.

Numărul victimelor ar fi putut fi mult mai mare, sugerează cei care fuseseră trimiși, în acele zile, să apere țara de teroriști. Corneliu Mocanu, Șef de Stat Major al Batalionului 162 de Apărare Aeroport, la acea vremea, relatează un moment ce l-a marcat profund. El spune că de La Bucureşti primise informaţia că teroriştii au făcut victime la Brăila, s-au urcat în trei autobuze şi se deplasează către Hârşova. Dispoziţia era clară – teroriştii trebuie împiedicaţi să ajungă la Aeroport sau la Constanţa. Relatarea sa este elocventă pentru dezinformarea din acele zile. „Când am ajuns în Bălcescu, la intrarea în Bălcescu, primesc de la punctul de comandă: «fiți atenți, am primit informația că teroriștii intră în Bălcescu!»  Într-adevăr, în partea opusă, dinspre Hârșova, intrau două autobuze!  Normal, subordonații mei m-au întrebat – «Ce fac? Deschid focul?» Eu acum pot să spun multe și nevrute, dar atunci a fost ca un instinct normal, ca la un poligon de tragere. Te gândeai să nu moară oameni nevinovați. Dacă nu sunt ăștia? Și atunci am decis să îi blochez, am înaintat, i-am blocat…când s-au oprit și autobuzele și am îndreptat mitralierele de pe transportor către aceste autobuze, i-am spus ochitorului de la mitraliere ca nu cumva să se piardă cu firea, să deschidă foc, decât dacă îi fac semn eu sau dacă vede că m-au împușcat, m-au lichidat pe mine. M-am îndreptat către autobuz, am cerut documentele la șofer“, relatează el.

Avea să constate că în autobuze se aflau doar civili. „Prima cursă de pasageri era Hârșova – Constanța. Asta o rețin. A doua, mi se pare, era Horia – Constanța! Și copiii și cei maturi erau îngroziți când au văzut mitralierele, și-au dat seama ca nu e de glumit, dar copiii au văzut tancul, transportorul blindat, râdeau, nu erau stresați. Am cerut câteva buletine. Erau oameni ai locului, mi-am cerut scuze și le-am dat drumul. Când am ajuns la aeroport, colegii, subordonații subofițeri mi-au spus bine că nu s-a întâmplat nimic, că la Otopeni au măcelărit tura de serviciu de la aeroport!“, îşi aminteşte Corneliu Mocanu.

Şi Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria – filiala Constanţa, pe atunci comandant de batalion în Regimentul 34 Mecanizat „Constanța“, din Topraisar, îşi aminteşte o întâmplare similară.

„Exact la fel s-a întâmplat și la Medgidia. Cei de la Regimentul Mecanizat au primit o informație că o coloană de teroriști cu autobuze se deplasează de la Cernavodă spre Medgidia pe drumul tehnic la Canalului, adică drumul neasfaltat care e pe marginea Canalului. Au dispus o companie într-un loc care nu mai permitea trecerea coloanei, aveau cu ei inclusiv AG9 – aruncătoare de grenade împotriva blindatelor și se întunecase. A apărut coloana de mașini. Comandantul dispozitivului – maiorul Tomescu Constantin. Le-a dat ordin la ai lui, eu mă duc, îi opresc, îi verific, dacă e ceva executați „foc”! S-a dus, erau muncitori care lucrau la Nucleară și ei fuseseră informați că pe Șoseaua Națională nu pot trece că sunt acțiunile teroriștilor și au fost îndrumați către acel loc“, relatează Remus Macovei.

Dezinformarea a creat haos și victime

Colonelul în rezervă Remus Macovei consideră că principalul factor care a dus la apariţia unui număr atât de mare de victime a fost dezinformarea ce a creat o adevărată psihoză în ceea ce priveşte teroriştii. Mesajele erau transmise în principal prin intermediul televiziunii publice.

De ce au crezut românii orbeşte în mesajele transmise în acele zile? „Era o derulare-fluviu a unor mesaje de multe ori contradictorii, a unor personaje pestrițe, a unor încurajări, a unor mobilizări, a unor personaje despre care nimeni nu știa mai nimic, despre care nu înțelegea nimeni nimic, dar care păreau că au sens, în contextul acelor mari schimbări și al acelor evenimente. Oamenii credeau acele mesaje, pentru că erau singurele mesaje, și pentru că păreau că vin din inimă! Păreau foarte autentice. Și în momentul de față, studii făcute pe tineri și pe adolescenți arată că aceștia nu caută neapărat veridicitatea informației, ci caută autenticul. Atunci când tinerii se întâlnesc cu o situație pe care o cataloghează ca fiind autentică, au tendința să o valideze. Bănuiesc că noi am fost o națiune care a considerat că se găsește în fața unei situații autentice, spre deosebire de situațiile perfect controlate și orchestrate, cu care eram obișnuiți în perioada comunistă. Cumva, a fost un fel de izbucnire a autenticului, după o perioadă de înlemnire scenică de un deceniu și mai bine“, spune conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatorul Specializării Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius.

Prețul libertății

Așadar, libertatea a fost obținută cu prețul a peste o mie de vieți, multe dintre acestea rezultate din acțiuni ce nu au fost lămurite încă. Cine s-a gândit că în România ar fi fost posibilă o schimbare de regim fără victime avea să se înşele, spune Cosmin Popa, cercetător în cadrul Institutului de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române.

„Aceste regimuri au fost instalate prin violență, s-au menținut la putere prin violență, exercitată fie direct, fie prin mijloace armate, fie printr-o distribuție atent organizată politic, gândită, a resurselor. Era undeva logic ca el să nu predea pârghiile puterii fără victime. De altfel, Ceaușescu nu și-a pus niciodată problema unor schimbări politice, interpretând orice act de opoziție, orice act de frondă ca fiind o înscenare a unor servicii secrete, a unor țări potrivnice regimului lui“, a declarat Cosmin Popa.

Redactor online: A. Enache / Foto: Arhivă Agerpres

30 de ani de la Revoluție | Ce aspecte ne-au fost ascunse privind acțiunile Armatei din acea perioadă

Publicat de Doina Sirbu, 20 decembrie 2019, 13:13

Au trecut 30 de ani de la Revoluție. Ni s-a părut că a fost ieri, cel puțin nouă, celor care am trăit acele momente.

Despre evenimentele petrecute în Dobrogea la acel moment de decembrie din 16 până în 25 decembrie și mai târziu am vorbit cu domnul Remus Macovei, care este președintele Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanța și cu domnul colonel Corneliu Mocanu, care a fost Șef de Stat Major al Batalionului 162 de Apărare Aeroport.

Domnule Remus Macovei, mă bucur că sunteți aici, în emisiune. Este foarte interesant să vorbim despre ce s-a întâmplat de la lansarea cărții dvs., „La revoluţie se şi moare, nu-i aşa?”, cu 10 ani în urmă!

Remus Macovei – Bună seara! Lansarea cărții mă bucură că a avut un efect! Pe baza acestei cărți, din inițiativa deputatului Amet Aledin, Constanța a fost declarat oraș martir și este o recunoaștere a faptelor, a celor care în decembrie 1989 au murit sau au fost răniți crezând că participă la o revoluție.

Și totuși, dvs. spuneți că nu au existat cu certitudine teroriști și nu trebuia să se moară. Și atunci cum este oraș martir?

Remus Macovei – Este oraș martir datorită celor 33 de morți și 85 de răniți care au apărut în timpul acțiunilor care s-au desfășurat în județul Constanța.

Domnule Corneliu Mocanu, am aflat de dvs. de la domnul Remus Macovei și mi-ar fi plăcut de multă vreme să discut în cadrul emisiunilor dedicate Revoluției cu cineva care a participat la acele evenimente din partea Aviației. Dvs. erați atunci, în 1989, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Corneliu Mocanu – Da, e adevărat, eram din partea Aviației, dar eu reprezentam partea terestră, ca să apun așa, a Aviației, în sensul de apărare a aeroportului, care reprezenta apărarea propriu-zisă a aeroportului cu toate problemele pe care le aveau și partea efectivă de Aviație care era în sarcina aviatorilor de profesie.

Aș vrea să aflu întâi povestea unuia dintre dvs.. Aș începe cu domnul Mocanu, pentru că nu ați mai fost în emisiune la Radio Constanța și mi-ați spus câteva lucruri foarte interesante despre care până acum nu am aflat! Ați spune că încep ostilitățile din ziua de 21 sau mai devreme sau doar pe 22 la Aeroportul Mihail Kogălniceanu?

Corneliu Mocanu – Nu, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu, putem să începem așa…cum a început, de fapt, Armata în toată țara, cu 17 decembrie. Atunci Armata a intrat în dispozitivul de luptă cu o parte din unități, a fost alarmă de luptă, parțial, adevărat, s-au scos muniții, s-a scos armament, s-au luat măsuri specifice. Începând cu 21, 22, a început adevărata problemă pentru misiunile militare și nu numai!

Care era starea de spirit în garnizoană sau batalion?

Corneliu Mocanu – Da, starea de spirit nu era favorabilă pentru noi, militarii! Ne îngrozisem și ne-am îngrozit, eu mă bucuram, dacă putem să zicem așa, că fiind în dispozitiv permanent de luptă, nu poate să mă scoată în stradă, dar aviatorii, Unitatea de Aviație, erau îngroziți dacă se va da ordin să iasă cu armamentul împotriva propriei populații, împotriva civililor! Normal, aveau rude, frați, cunoștințe și așa mai departe! Și aici vreau, nu să îl contrazic pe domnul Macovei, ci să completez sub altă nuanță! Nu au existat, și părerea mea, teroriști în adevăratul sens al cuvântului și așa este, dar a existat o diversiune pe care eu am împărțit-o în două – o diversiune a profesioniștilor și o diversiune datorită naivității oamenilor care nu și-au dat seama ca sunt manipulați!

Din cauza dezinformării din media, nu?

Corneliu Mocanu – Da, da, da!

Haideți să începem cu această diversiune oficială. Și dvs. aveți date, domnule Macovei? Aveți, da?

Remus Macovei – Aceste date…dau exemplu a trei ofițeri din trei garnizoane diferite. Din Constanța, din Mangalia și din București! Nu se cunoșteau între ei. În declarațiile pe care le-au dat la Parchetul Militar, toți relatează faptul că primirea acestor informații se făcea doar pe firul militar. Deci, primirea acestora parcă de desfășura după un plan existent mai dinainte. Pe timpul aplicațiilor la care participam în perioada anterioară anului 1989, se întocmea un plan de difuzare a informațiilor, plan prin care, participanții trebuiau să fie introduși în situația inițială să ia o hotărâre. Bună sau rea, era apreciată de arbitrii aplicației. Ei, oamenii ăștia, total diferiți între ei, ajung la aceeași concluzie – cineva, de undeva, dirija toată dezinformarea. Și nu trebuie să uităm…și nu îmi vine să cred acum când văd la televizor sau în presă că unul din cei mai mari oameni care au executat dezinformarea, Petre Roman, este dezincriminat! Zilele trecute a apărut vestea asta că el și Brateș, cei care din sediul televiziunii ne-au intoxicat cu veștile alea despre teroriști care veneau din toate părțile, venea coloană de blindate…Cazimir Ionescu și el altă figură emblematică a acelor momente și acum, Procuratura Militară zice că nu sunt probe împotriva lor! Ce probe mai bune decât înregistrările care există? Și sunt nevinovați! Ei, din cauza acestor oameni, care intoxicau, dar să nu îl uităm pe tovarășul Ion Iliescu care imediat ce a apărut ne-a informat că există teroriști care sunt foarte bine instruiți, trag din toate pozițiile, și treburi din astea…Și noi, cu soldații noștri neinstruiți, abia veniți de la muncile agricole, sau cu elevii de la Academia Navală din Constanța…două mii de elevi scoși în stradă care erau total neinstruiți, abia trăseseră la o ședință de tragere…oamenii ăștia în stradă au fost victime sigure a dezinformării aceea care s-a făcut, a psihozei care s-a creat despre teroriști și din cauza aceasta, la Constanța, toți cei care au murit și toți cei care au fost răniți sunt victime ale acelei diversiuni. Nu a existat niciun militar care să tragă voit în vreo persoană.

Aș vrea, însă, să îmi spună și domnul Corneliu Mocanu, despre o întâmplare, o astfel de dezinformare oficială pe care ați primit-o și care a fost marcantă pentru dvs.

Corneliu Mocanu – Da, probabil după 22, nu am datele exacte, dar noaptea a început cu știrile oficiale că la Brăila, teroriștii au intrat…

Vă rog să îmi specificați dacă știrile erau la televiziune sau pe linie militară? E foarte important să specificați aceste lucruri!

Corneliu Mocanu – Pe linie militară și exact erau venite de la Grupa Operativă FSN unde erau și militari…

Remus Macovei – Acolo participa și Ioan Maliciuc, locotenent-colonel la vremea respectivă și care era vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale.

Corneliu Mocanu – De la București veneau știrile astea, pe fir operativ, că așa îi spunem noi, și că acești teroriști au făcut victime la Brăila și s-au urcat în trei autobuze, se deplasează către Hârșova, ba ne-au spus că au trecut Dunărea la Hârșova, și ne-a dat dispoziție să mergem să nu ajungă la aeroport, să-i blocăm și să le interzicem accesul către aeroport sau către Constanța. Atunci, comandantul Forțelor care era colonelul Soporan, comandantul Regimentului de Aviație Vânătoare Bombardament, mi-a dat ordin să mă duc cu un transportor blindat , să îmi aleg echipajul și să interzic accesul către zona aeroportului.

Ați ales tineri soldați sau ați luat ofițeri?

Corneliu Mocanu – Nu, nu, numai cadre subofițeri, chiar și un maistru auto, fiind o singură mașină și păstram legătura cu punctul meu de comandă pe aeroport. Când am ajuns în Bălcescu, la intrarea în Bălcescu, primesc de la punctul de comandă: fiți atenți, am primit informația că teroriștii intră în Bălcescu! Într-adevăr, în partea opusă, dinspre Hârșova, intrau două autobuze!  Normal, subordonații mei m-au întrebat ce fac? Deschid focul? Eu acum pot să spun multe și nevrute, dar atunci a fost ca un instinct normal, ca la un poligon de tragere. Te gândeai să nu moară oameni nevinovați. Dacă nu sunt ăștia? Și atunci am decis să îi blochez, am înaintat, i-am blocat…

Deci, ați refuzat să ordonați „foc”!

Corneliu Mocanu – Nu am refuzat, am interzis! Eu eram șeful! Le-am interzis și când s-au oprit și autobuzele și am îndreptat mitralierele de pe transportor către aceste autobuze, i-am spus ochitorului de la mitraliere ca nu cumva să se piardă cu firea, să deschidă foc, decât dacă îi fac semn eu sau dacă vede că m-au împușcat, m-au lichidat pe mine.

Deci, dvs. ați plecat singur către aceste autobuze în care puteau să fie teroriști. Ați scos doar un pistol!

Corneliu Mocanu – Echipajul era foarte mic…într-un transportor blindat din ăsta de cercetare, sunt 4-5 locuri, nu sunt mai multe.

V-ați îndreptat către autobuz!

Corneliu Mocanu – Da, m-am îndreptat către autobuz, am cerut documentele la șofer.

Nu v-a fost teamă nicio secundă?

Corneliu Mocanu – Să știți, un militar când este într-o postură ca asta, nu prea se gândește la propria viață!

Ați deschis ușa și ați vorbit cu șoferul!

Corneliu Mocanu – Da, prima cursă de pasageri era Hârșova – Constanța. Asta o rețin. A doua, mi se pare, era Horia – Constanța!

Deci, erau civili care veneau la Constanța!

Corneliu Mocanu – Da, și copii și cei maturi erau îngroziți când au văzut mitralierele, și-au dat seama ca nu e de glumit, dar copiii au văzut tancul, transportorul blindat, râdeau, nu erau stresați. Am cerut câteva buletine. Erau oameni ai locului, mi-am cerut scuze și le-am dat drumul. Când am ajuns la aeroport, colegii, subordonații subofițeri mi-au spus bine că nu s-a întâmplat nimic, că la Otopeni au măcelărit tura de serviciu de la aeroport!

Fusese deja povestea de la Otopeni!

Corneliu Mocanu – Da, diversiunea era reușită la Otopeni!

Remus Macovei – Și compania de copii de la Câmpina! Exact la fel s-a întâmplat și la Medgidia. Cei de la Regimentul Mecanizat au primit o informație că o coloană de teroriști cu autobuze se deplasează de la Cernavodă spre Medgidia pe drumul tehnic la Canalului, adică drumul neasfaltat care e pe marginea Canalului. Au dispus o companie într-un loc care nu mai permitea trecerea coloanei, aveau cu ei inclusiv AG9 – aruncătoare de grenade împotriva blindatelor și se întunecase. A apărut coloana de mașini. Comandantul dispozitivului – maiorul Tomescu Constantin. Le-a dat ordin la ai lui, eu mă duc, îi opresc, îi verific, dacă e ceva executați „foc”! S-a dus, erau muncitori care lucrau la Nucleară și ei fuseseră informați că pe Șoseaua Națională nu pot trece că sunt acțiunile teroriștilor și au fost îndrumați către acel loc.

Vasăzică, de undeva de sus, pe linie oficială militară, nu prin televiziune, dvs. ați primit ordin să vă deplasați că vin teroriștii la Nicolae Bălcescu și autobuzele. Nu știam dacă au vreun semnal că vor fi oprite de militari, dar iată, aici, la Medgidia primiseră dispoziție să devieze drumul. Cineva voia să compromită Armata în acele zile? Sau de ce?

Corneliu Mocanu – Nu, vă spun eu acum după ani de zile, că am stat și am pus cap la cap! Erau două planuri sau mai multe, în orice caz, dar unul din planuri era legat de problema cu sovieticii, cu Gorbaciov, că de aia a și venit în țară ș.a.m.d.. Cap de afiș – Ion Iliescu! El trebuia să justifice venirea sovieticilor în țară, armatei sovietice să intervină, și atunci trebuia să se producă măcelul ăsta! Practic, asta a fost, un măcel și pe baza la acest lucru, că Ion Iliescu i-a cerut generalului Gușă să…

Generalul Gușă e cel care a oprit intrarea! Și cum e posibil să nu permită intrarea, pentru că erau niște directive la Tratatul de la Varșovia.

Corneliu Mocanu – Când a fost invazia în Cehoslovacia, pentru că a ieșit scandalul și cei mai în vârstă cunosc situația, s-a hotărât în cadrul tratatului să nu se mai intervină într-un stat membru, decât la cererea a trei persoane care erau șefii respectivi, adică era organizare la nivelul șefului de stat și în cazul ăsta, Ceaușescu, dar era mort, la nivelul ministrului Apărării Naționale. În cazul ăsta era Milea, dar era mort și mai era generalul Gușă, șeful Marelui Stat Major. Singurul care putea cere intervenția sovietică, pentru că nu mai putea stăpâni situația, cum a spus Iliescu, era generalul Gușă.

Militaru nu intrase în peisaj atunci?

Corneliu Mocanu – Ba da! Armata îl știa dinainte că era KGB-ist și noi îl porecleam „Câinele Negru”. Se purta foarte urât cu soldații! De asta a și fost dat afară din Armată. El a fost dat afară de Ceaușescu. Și generalul Militaru era cu Iliescu, în echipă cu Iliescu. Deci, echipa lui Iliescu, cu generalul Militaru și alții, că nu îi știu pe toți, a avut ca plan să intre Armata Sovietică în România.

Remus Macovei – Dacă îmi permiteți, Cornele, mi-ai ridicat o minge la fileu! Am studiat foarte mult problematica asta…de ce în România a fost nevoie să moară oameni? Se putea întâmpla exact ca în celelalte țări socialiste cu lovituri de Palat și rezolvată treaba! Nu este adevărată varianta lansată de Iliescu și ai lui că erau foarte mulți devotați lui Ceaușescu și era imposibil să îi determine să facă o mișcare pașnică și în România, pentru că și aici nu voiau să cedeze puterea. Adevărata problemă pentru România, și pentru asta s-a murit în decembrie 1989, a fost problema Transilvaniei.

Asta e opinia dvs.?

Remus Macovei – E opinia mea! Am studiat-o și să vedeți un lucru foarte interesant. În 8 decembrie 1989, dacă nu mă înșel, atașatul militar de la Belgrad trimite o telegramă care cuprindea informații pe care i le-a oferit șeful Informațiilor Militare din Iugoslavia și în care se arăta că în România vor avea loc mișcări, revolte, ale populației maghiare, mișcările vor fi numai în Transilvania și că adevăratul scop este desprinderea Transilvaniei de România, 8 decembrie 1989. Conducătorii noștri și Ceaușescu și la noi, la militari, și pe mine mă doare sufletul când spun lucrul acesta, generalul Milea, nu au luat nicio măsură să contracareze o asemenea activitate. Pentru că militarul, în situația unui pericol, primul lucru pe care îl face e să își analizeze forțele și variantele de acțiune. Ei, la noi, generalul Milea nu a făcut absolut nimic în condițiile în care știa că se va întâmpla lucrul acesta în România. Generalul Milea și generalul Gușă, pe 15 decembrie, venea unul de la Iași, unul de la Buzău, se întâlnesc pe drum spre București cu coloane de mașini sovietice și nu iau nicio măsură sau e posibil să fi luat niște măsuri, dar care nu apar nicăieri…în toate documentele care au apărut după Revoluție.

Există dovezi că ei au văzut aceste mașini pe drum? Unde pe drum?

Remus Macovei – De la Iași spre București și de la Buzău spre București. Sunt mărturii ale generalului Gușă în cartea editată de fiica lui și în toate depozițiile pe care le-a dat la Parchet.

Pe care a apucat să le dea, că după aceea a murit!

Remus Macovei – Da! În asemenea condiții, când se știa că în Cehoslovacia ce au însemnat turiștii sovietici, ei nu iau nicio măsură și ne lasă pe noi, militarii, să ne vedem de ale noastre, fără să avem habar de ceea ce se pregătea.

Corneliu Mocanu – Și să continui legat de problema aceasta, să confirm, pregătirea venirii detașamentului precursor sovietic, a fost așteptat de către o delegație…

Stați să ne lămurim puțin…Dvs. vă aflați la Aeroportul Mihail Kogălniceanu și într-una din zile, după 22, a venit un grup de ofițeri de la Marina Română…

Corneliu Mocanu – Da, în jur de 24 erau. Au spus exact discuția cu Gușă și Iliescu că nu mai stăpânesc situația, probabil, aici nu mai știu exact, generalul Militaru a dat dispoziție la Comandamentul Marinei Militare să trimită o delegație pentru a discuta și coordona detașamentul cu precursor sovietic. Ofițerii au venit chiar în birou la mine. Așteptau ordin de la București, și bineînțeles, și primele forțe care veneau.

Deci, detașamentul precursor sovietic însemna un grup de oameni care venea să ne ajute în apărare sau ce?

Corneliu Mocanu – Nu, detașamentul precursor vine și verifică unde pregătea locul de aterizare a forțelor principale de la sovietici.

Dvs. vorbiți într-un cod, într-un limbaj specific militar. Era vorba de pregătirea sosirii unui detașament precursor sovietic, elicoptere sau altceva.

Corneliu Mocanu – Acest detașament precursor are rolul, ca împreună cu oamenii noștri, să verifice locurile și să dea dispoziție la forțele care debarcă să vină, să aterizeze în ordine și să înceapă misiunea. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că generalul Gușă nu a căzut de acord cu Ion Iliescu și generalul Militaru față de această intervenție și numai el avea dreptul să dea această dispoziție de a veni să ceară această intervenție.

Și generalul Gușă nu a dat această dispoziție! Am studiat presa militară, este site-ul Ministerului Apărării Naționale și chiar aici, pe prima pagină, o referire la doi actori. Este vorba despre actorul și regizorul Sergiu Nicolaescu, dar și de Vladimir Găitan! Mai era vreun alt actor implicat? Știți ceva?

Remus Macovei – Despre actori nu am scris, dar am citit și știu că în foarte multe locuri din țară între cei care au luat conducerea noilor organe care s-au format imediat după 22, sunt foarte mulți actori. E vorba de Arad, Cluj și în mod deosebit la București.

Care sunt acei actori?

Remus Macovei – La Arad, dacă nu mă înșel, era Voicilă, la București sunt foarte, foarte mulți – Mircea Dianconu și soția lui…

Mircea Diaconu și soția lui au fost implicați?

Remus Macovei – Mircea Diaconu a fost implicat și el!

Unde a fost implicat?

Remus Macovei – Deci, Mircea Diaconu a apărut imediat la sediul CC. După sediul CC, nu se știe prin ce împrejurare, el și soția au ajuns la Școala de la Băneasa să coordoneze activitatea trupelor de Securitate, comandate de generalul Ghiță și de acolo a plecat nenorocirea aceea cu compania de la Câmpina care a fost trimisă la Otopeni, când copiii aceia nevinovați au fost omorâți. Mai sunt ca actori implicați, nu mai vorbim de Caramitru, de Vladimir Găitan…Referitor la Vladimir Găitan și Sergiu Nicolaescu. Este o întreagă poveste legată de activitatea căpitanului Ion Niculescu, comandantul Regimentului 7 Mecanizat de la Ploiești. Acesta s-a împrietenit cu Sergiu Nicolaescu, pe timpul filmărilor din octombrie, noiembrie 1989, până în decembrie. În această perioadă, el a permis actorilor și cascadorilor lui Sergiu Nicolaescu să facă niște trageri de antremanet în poligonul unității militare și așa ceva nu trebuia să se întâmple sub nicio formă.

Mai multe detalii referitoare la acest subiect, găsiți aici.

Am și eu un subiect favorit legat de Revoluție și vreau să vă întreb pe dvs., domnule Mocanu, acele simulatoare de elicoptere, de mitraliere, cum, pentru ce erau simulatoare de elicoptere și mitraliere? Par din ce în ce mai reale și am crezut că e o glumă! Ați văzut simulatoare?

Corneliu Mocanu – Nu sunt. Noi le numim ținte false. Peste tot, mai ales într-o diversiune, aceste ținte apar și, pe lângă aceste ținte false, apar pentru veridicitatea acțiunii, și elicoptere sau alte ținte aeriene reale! La Revoluție, majoritatea au fost ținte false, dar au fost și elicoptere la aeroport. Am avut această situație. Chiar cetățenii mi-au confirmat că am fost la locul respectiv, elicopter cum s-a ridicat, cum a aterizat…culmea ironiei a fost că acel elicopter, în momentul în care s-a ridicat pe timp de noapte și am solicitat la Aviație să ne spună dacă pe radar apare vreo țintă, nu apărea nicio țintă. Deci, era foarte bine făcut bruiajul, că așa îi spunem noi, camuflarea, și asta a fost și dilema și nenorocirea când s-au tras foarte multe muniții antiaeriane asupra țintelor, crezând că e invazie aeriană și țintele sunt reale. Apăreau ca spoturi luminoase, se vedeau cu ochiul liber la aeroport, trăgeam au artileria antiaeriană, dispărea lumina și la orizont apărea din nou o lumină. Peste tot, această diversiune aeriană a existat pe tot teritorul României.

Existau proiectile de apărare la Medgidia, undeva?

Corneliu Mocanu – La Medgidia pot să confirm ce mi-a zis un coleg care era șeful de Stat Major al unității, Regimentul de rachete antiaeriene, și mi-a spus că a tras 7 rachete dirijate. Toate 7 au plecat, pentru că rachetele dirijate nu pleacă dacă nu încadrează ținta. Ele se autodistrug la o distanță mult mai mare, dar toate 7 s-au distrus pe țintă.

Au fost doborâte atunci elicoptere?

Corneliu Mocanu – Nu, nu. Erau ținte false. Ce înseamnă țintă falsă? Un avion mic, ca o jucărie care poate fi reperat și pe radar. El zboară ca orice avion!

Și pe radar nu se cunoaște dimensiunea. Asta este problema!

Corneliu Mocanu – E un spot! Așa se fac și tragerile la Capu Midia cu antiaeriene, cu rachete.

Remus Macovei – Problema cu războiul ăsta radio-electronic este foarte dificil de rezolvat, dar celor care se ocupă, eu le-aș recomanda să verifice ce a căutat în punctul de comandă al apărării antiaeriene de la Balotești, generalul Ștefan Kostyal, membru GRU, care, în 22, imediat la Balotești s-a dus.

Stați puțin! GRU înseamnă anii ’50!

Remus Macovei – Nu, GRU mai există și acum. S-a schimbat puțin denumirea.

Adică?

Remus Macovei – Organul de Informație al Armatei Sovietice și în ’89 era în floare. Și culmea, cine îl însoțea pe generalul Ștefan Kostyal la Balotești? Un tânăr de 16 ani, pe numele lui, Victor Ponta. Absolut din întâmplare, din 23 de milioane de români, s-a dus Victor Ponta la punctul de comandă al Aviației. Rămâne să stabilească cine trebuie ce a căutat.

Rămân mască pentru fiecare informație pe care o aflu.

Remus Macovei – Eu am studiat foarte mult problema aceasta. Acum mă preocupă un aspect pe care majoritatea îl evită, în mod deosebit militarii – represiunea 16 – 22 și cum și cine a transformat Armata Română în principala forță de represiune?

Cine?

Remus Macovei – Cine? Generalii Armatei Române, obedienți, în frunte cu generalul Vasile Milea, plus toți generalii trădători. Am văzut acum, într-o seară, și am privit cu mare scârbă imaginilea acelea în care premierul Ungariei prezenta faptul că ei aveau oameni implementați la nivelul de decizie în ministere. Și dă exemplul, bineînțeles, al lordului – generalul Stănculescu, acest om care a făcut atâta rău Armatei Române, dar care, încă, totuși, este apreciat.

Domnule Mavovei, asta este o afirmație…Dvs. spuneți că a declarat cineva că generalul Stănculescu era de taină, ca să zic așa?

Remus Macovei – În imaginile dintr-un film prezentat pe canalul ARTE francez, prim-ministrul Ungariei a afirmat că au avut oameni de influență la nivel de ministere și îl dă exemplu pe Victor Atanasie Stănculescu, lordul Armatei Române! Referitor la perioada aceea, am studiat foarte bine cum a acționat armata în situații de crize interne. De 20 de ori, armata a ieșit și a executat foc împotriva românilor. Singura deosebire față de ’89 este faptul că exista Constituție, existau legi, existau regulamente care reglementau în amănunt ce are de făcut unitatea militară, subunitatea militară, atunci când este silită să acționeze într-o asemenea situație. Dacă se respectau prevederile acestea legale, nimeni nu răspundea și în perioada până în ’45, niciun militar nu a răspuns pentru faptul că au acționat. Au fost acuzați de orori inutile și de multe lucruri din acestea, dar niciodată, niciun militar nu a fost condamnat pentru că existau legi. În 1989, inițial s-a zis că generalul Milea a comunicat lui Ceaușescu la sedința CPX, că a căutat în toate regulamentele și că n-a găsit nicăieri o prevedere care să îi permită să acționeze împotriva demonstranților, să tragă în oameni, dar nu a fost Milea, a fost Postelnicu. El a făcut afirmația aceasta, dar pentru a-i spăla imaginea lui Milea a spus că s-a modificat stenograma și a zis că Milea. Și atunci, în 17, încă nu se știe ora precisă în care generalul Milea a dat cel mai nenorocit ordin care a existat în Armata Română – precizările generalului Milea în 14 puncte în care două sunt deosebit de importante: se va executa împotriva demonstranților se vor face somații puternice și la nesupunere se va trage la picioare. Cum să tragi la picioare în mii de oameni? În condițiile în care legea prevede că nu se va executa foc dacă se pune în pericol viața altor persoane. Și Milea a dat ordin să se tragă și coloanele de manifestanți, să fie manevrate pe flanc și spate, pentru că demonstranții bagă în față bătrâni, femei și copii. Acesta este ordinul în baza căruia au apărut toate victimele dintre 17 și 22, ora 10.45. La 10.45 în 22 decembrie, ultima subunitate militară a mai tras foc de averisment.

Corneliu Mocanu – Referitor la problema asta, să vedeți dvs. ce înseamnă lipsa de a-ți asuma răspunderea, mă refer la forurile conducătoare din Armată. Niciodată n-am primit un ordin de la șefii mari. La noi în Armată sunt documente juridice când începi – jurnalul acțiunilor militare. Ești obligat seara, la terminarea luptei, ca să zic așa, să raportezi tot ce s-a întâmplat și cum s-au desfășurat acțiunile pe timp de zi și dacă este cazul să raportezi, să ceri aprobarea, să continui acțiunile a doua zi. Șeful respectiv este obligat să-ți trimită, să-ți aprobe acțiunea viitoare. Aceste probleme sunt stipulate într-un document juridic – jurnalul acțiunilor militare. Bun! Ce se întâmpla? Și el era obligat să-mi trimită în scris exact ce am vorbit. Nu s-a întâmplat deloc! Ba mai mult, după Revoluție, ce credeți? Ni s-a cerut la unitate, am primit ordin, să trimitem jurnalul acțiunilor militare.

Și a fost distrus?

Corneliu Mocanu – Nu, că e document juridic. Unii nu știau și nu l-au făcut, alții intenționat nu l-au făcut și au dat din burtă vis-a-vis de jurnalul acțiunilor militare.

Remus Macovei – Garantat, toate documentele sau majoritatea documentelor au fost modificate în așa fel încât să nu strice imaginea unor conducători. Și lucru specific întregii perioade 16 – 22 și după aia 22 până în ianuarie este faptul că nu au existat ordine scrise. Doar ordin verbal.

Corneliu Mocanu – La procese, de asta ați văzut că majoritatea care au intrat în pușcărie au fost căpitani, maiori, deci, cei de la execuție, pentru că procurorul cerea date după jurnalul acțiunilor militare, după documentele de care v-am spus. Nu existau așa ceva.

În 15 martie ați avut vreo acțiune?

Remus Macovei – 15 martie ’90? Nu!

Nu a fost nimic? Nicio alarmă nicăieri?

Remus Macovei – Nu, nicăieri!

Realizator – Steliana Bajdechi / Redactor online – Doina Sîrbu / Foto – Alina Enache

Parlamentul a adoptat, în ședința solemnă de astăzi, Declaraţia consacrată marcării a 30 de ani de la Revoluţia din 1989

Publicat de , 16 decembrie 2019, 14:56

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, în şedinţa solemnă de luni, o Declaraţie consacrată marcării a 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, în care subliniază că lupta poporului român împotriva comunismului trebuie să constituie în continuare o sursă de inspiraţie morală şi politică pentru a face faţă provocărilor lumii de astăzi.

„În contextul aniversării a 30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989 şi căderea comunismului, Parlamentul României condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanităţii şi încălcările flagrante ale drepturilor omului săvârşite de regimul comunist“, se precizează în Declaraţia adoptată de Parlament.

Legislativul îşi exprimă recunoştinţa faţă de „toate actele de dizidenţă manifestate sub orice formă împotriva regimului comunist, începând cu lupta de rezistenţă anticomunistă din munţi, Revolta muncitorilor de la Braşov din 1987 şi încheind cu recunoştinţa faţă de curajul şi jertfa revoluţionarilor români din 1989“.

Potrivit documentului, parlamentarii îşi manifestă respectul profund faţă de fiecare victimă a regimului comunist totalitar şi a Revoluţiei. Ei reafirmă ataşamentul faţă de principiile, valorile şi ţelurile Revoluţiei Române şi susţin „necesitatea continuării consolidării democraţiei şi valorilor universale ale drepturilor omului, accelerarea procedurilor de retrocedare a bunurilor confiscate abuziv în perioada regimului comunist, dezvoltarea economică echilibrată a ţării, întărirea statului de drept, acţiunile pentru o solidaritate puternică între naţiunile Europei“.

De asemenea, „Parlamentul condamnă hotărât manifestarea sub orice formă a ideilor totalitariste, comuniste, populiste şi naţionaliste şi dezaprobă orice manifestare care urmăreşte denaturarea faptelor istorice şi utilizează un simbolism şi o retorică specifică propagandei totalitare, inclusiv rasismul, antisemitismul şi ura faţă de minorităţile naţionale“.

În documentul adoptat se accentuează „importanţa continuării demersurilor Justiţiei de a identifica şi a trage la răspundere vinovaţii pentru decesul a peste 1.000 de persoane în Revoluţia din decembrie 1989“.

„Parlamentul sprijină demersurile autorităţilor abilitate în procesul de deconspirare a tuturor celor care au contribuit la funcţionarea regimului comunist odios şi subliniază că lupta poporului român împotriva comunismului şi Revoluţia Româna din decembrie 1989 trebuie să constituie în continuare o sursă de inspiraţie morală şi politică pentru a face faţă provocărilor lumii de astăzi, printre care necesitatea edificării unei lumi mai echitabile, a României democratice, a unei societăţi şi comunităţi deschise şi tolerante“, se mai arată în Declaraţia adoptată de Parlament.

Sursa – Agerpres / Foto – Agerpres

Parlament: Şedinţă solemnă consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie; participă preşedintele Iohannis

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 decembrie 2019, 10:38

Parlamentul va marca luni, de la ora 12,00, printr-o şedinţă solemnă, împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia Română din 1989.

„Având în vedere rolul istoric determinant pe care Revoluţia l-a avut, precum şi faptul că Parlamentul României are datoria morală de a omagia jertfa eroilor Revoluţiei Române care s-au sacrificat pentru răsturnarea regimului dictatorial, propunem ca Parlamentul să marcheze acest important moment istoric prin organizarea unei şedinţe comune solemne consacrate împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia Română”, se arată în Memorandumul intern aprobat de conducerea Parlamentului.

Cu această ocazie, vor susţine alocuţiuni, de la tribuna Parlamentului, şeful statului, Klaus Iohannis, preşedinţii celor două Camere – Teodor Meleşcanu (Senat) şi Marcel Ciolacu (Camera Deputaţilor) -, premierul Ludovic Orban, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Printre cei invitaţi la eveniment se numără foşti şefi de stat, Custodele Coroanei, Margareta, Patriarhul BOR, Arhiepiscopii Bisericilor romano-catolice şi greco-catolice, preşedinţii Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, guvernatorul BNR, Avocatul Poporului, preşedintele Academiei Române, primarul general al Capitalei, directorii SRI, SIE, SPP şi STS, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

La finalul evenimentului dedicat Revoluţiei, este programată şi o şedinţă comună a Parlamentului, cu dezbateri şi vot asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu

ÎCCJ: Dosarul Revoluţiei – amânat pentru 21 februarie 2020

Publicat de , 29 noiembrie 2019, 15:40

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 21 februarie 2020 dezbaterile în dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Peste 600 de persoane s-au prezentat, vineri, la sediul Instanţei supreme, pentru a se constitui părţi civile în dosar, judecătorii emiţând în acest sens peste 5.000 de citaţii.

Pentru a face faţă fluxului de persoane, conducerea Instanţei supreme a luat măsuri de organizare speciale. Astfel, în holul principal al instanţei au fost amplasate boxe, pentru ca oamenii să audă atunci când sunt strigaţi să se prezinte în faţa judecătorului.

După aproape cinci ore, timp în care oamenii s-au prezentat pe rând în sala de judecată, magistratul care se ocupă de acest caz a luat decizia de a amâna dosarul, deoarece au fost constatate vicii de procedură, respectiv faptul că au existat situaţii în care citaţiile s-au întors în instanţă cu menţiunea că persoanele citate nu mai locuiesc la domiciliul indicat în actele de la dosar sau cei citaţi au decedat.

Pe de altă parte, două persoane au solicitat amânarea procesului pentru a studia actele de la dosar.

Ion Iliescu nu a venit la proces, iar avocatul său a explicat că fostul preşedinte nu este obligat să se prezinte în această fază a judecăţii.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi general (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi în acest dosar de săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

Conform rechizitoriului, pe fondul degenerării relaţiilor dintre România şi URSS, după momentul ‘Praga 1968’, dar şi ca urmare a stării de nemulţumire profundă şi generală din societate, s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu, dar care urmărea menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Astfel, întreaga forţă militară a României – MApN, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice -, începând cu data de 22 decembrie 1989, s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

‘Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român’, precizau procurorii.

Potrivit anchetei, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai acestui for.

Cercetările au vizat faptul că prin instaurarea unei ‘psihoze generalizate a terorismului’ ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii.

„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 – 22 decembrie 1989 (orele 12,00)“, menţionau procurorii militari.

Ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

„Probatoriul administrat în cauză relevă că inculpaţii Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea lor“, susţineau procurorii.

Potrivit Parchetului General, Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane.

„La  23 decembrie 1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste. Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României“, precizau anchetatorii.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

Bugetul judeţului TULCEA pentru 2018, cel mai slab de după Revoluţie

Publicat de Arantxa Catană, 17 februarie 2018, 10:24 / actualizat: 18 februarie 2018, 7:03

Consilierii tulceni au aprobat, ieri, bugetul judeţului pentru 2018. Acesta însumează venituri aproape 170 de milioane de lei şi cheltuieli de 222 de milioane de lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, spune că este cel mai slab buget de după Revoluţie şi că va fi făcută o rectificare, cel târziu în luna iulie.

El a adăugat că în forma actuală, la Aeroportul Delta Dunării, salariile sunt asigurate doar pentru patru luni, la Direcţia de Asistenţă şi Protecţia Copilului lefurile sunt asigurate până în august, iar la alte instituţii subordonate până în august-septembrie.

Teodorescu a spus că a prezentat situaţia şi membrilor Guvernului.

Certificate de revoluționar date în orașe unde nu au existat morți sau răniți la Revoluție

Publicat de Arantxa Catană, 17 noiembrie 2016, 18:05

Procurorii de la Parchetul General susțin că membrii din conducerea Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 (CPRD) și Secretariatului de stat pentru revoluționari (SSPR) au acordat în mod ilegal certificate de revoluționar unor persoane din orașele Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște și Herculane, unde nu au fost înregistrați morți sau răniți la Revoluție.

În acest caz, procurorii au solicitat joi Curții de Apel București arestarea preventivă a șapte persoane: fostul secretar de stat pentru problemele revoluționarilor Adrian Sanda, Corina Denisa Tănase (secretar general al SSPR), Cristina Valentina Cechi (șefa Departamentului pentru revoluționari), Mihail Valentin Gadină (inspector de specialitate în cadrul SSPR), Ionel Iosef (președintele unei asociații de revoluționari din București), Andreea Dragomir (angajat al CPRD) și Gheorghe Neagu.

Fostul secretar de stat Adrian Sanda este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, iar ceilalți de abuz în serviciu, trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar, sunt cercetați sub control judiciar Ciprian Albert Arnăuși, Ștefan Păduraru, Cristian Adam, George Avram și Ioan Blaga.

Anchetatorii susțin că Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 a fost modificată și completată prin OUG nr. 95/2014 prin introducerea unei noi categorii de revoluționari — cea de „Luptător cu rol determinant”, atribuit celor care, în perioada 14 — 22 decembrie 1989, au avut un rol important în declanșarea și victoria Revoluției, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Acest aspect a favorizat apariția, atât la nivelul asociațiilor județene de revoluționari, cât și la nivelul celor două instituții publice cu atribuții în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 — CPRD și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989 — SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acțiunile revoluționarilor din țară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obținerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu rol determinant” la Revoluție și, implicit, obținerea ilegală a drepturilor bănești aferente.

Întrucât este obligatoriu ca o persoană care solicită acordarea titlului de „Luptător cu rol determinant în Revoluție” să fi desfășurat acțiuni revoluționare în localitățile incluse în categoria celor cu rol determinant în cadrul Revoluției, mai multe asociații de revoluționari din țară au depus la nivelul SSPR cereri și documentație aferentă, în vederea includerii și altor localități în categoria celor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, altele decât cele prevăzute la art.1 indice 2 din HG 1.412/2004, așa cum a fost modificată de HG nr.99/2015, după cum urmează: Deva, Buzău, Herculane, Târgoviște, Brăila.

Procurorii mai arată că, în urma evaluării modului în care Comisia de analiză din cadrul SSPR a introdus și alte localități în categoria celor cu rol determinant la Revoluția din Decembrie 1989, s-a constatat că membrii comisiei, formată din Adrian Sanda (secretar de stat, președinte al Comisiei), Doina Tănase (secretarul general al SSPR), Cristina Valentina Cechi (șefa Departamentului pentru revoluționari), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor legale în materie, au produs prejudicii bugetului de stat, prin plata indemnizațiilor acordate revoluționarilor care au încasat beneficii materiale plătite de către casele județene de pensii.

Astfel, s-a constatat că prin emiterea deciziilor prin care Comisia de analiză din cadrul SSPR a decis includerea orașelor Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște și Herculane în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga lui Ceaușescu, deși aceste localități nu îndeplinesc condițiile necesare, au fost încălcate prevederile legale în vigoare.

Pe cale de consecință, 290 de persoane beneficiază în mod ilegal, începând cu data de 1 ianuarie 2015, de o indemnizație lunară de 2.020 de lei, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 12.887.600 lei.

Din analiza actelor aflate la dosar a reieșit faptul că mai multe persoane interesate să obțină calitatea de „Luptător cu rol determinant” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alții, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR și CPRD, care aveau influență sau au lăsat să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul acestor instituții, pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri.

Astfel, s-a stabilit că Gheorghe Neagu, având influență asupra angajaților SSPR și CPRD, solicita sume de bani de la revoluționarii din județul Brașov, pentru a obține validarea dosarului aferent calității de „Luptător cu rol determinant în Revoluție”.

În plus, Mihail Gadină, inspector de specialitate în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989 — Departamentul pentru revoluționari, ce a făcut parte din secretariatul tehnic al Comisiei, și-a exercitat influența asupra membrilor comisiei pentru punerea în aplicare în vederea avizării și implicit a obținerii de către anumite persoane în mod fraudulos a titlului de „Luptător cu rol determinant”, deși nu îndeplineau condițiile cerute de lege.

Totodată, Ionel Iosef, președintele unei asociații de revoluționari din București, și-a exercitat influența atât asupra inculpatelor Denisa Tănase și Andreea Dragomir. Iosef solicita diferite sume de bani de la persoanele interesate, cu scopul de a-și trafica influența în vederea avizării pozitive a cererilor pentru acordarea titlurilor de „Luptător cu rol determinant în Revoluție”.

Sursă: Agerpres

REVOLUȚIA ROMÂNĂ. S-a extins urmărirea penală in rem pentru INFRACȚIUNI contra umanității

Publicat de Adrian Băncilă, 2 noiembrie 2016, 14:52

Procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus în dosarul Revoluției extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii contra umanității, a anunțat miercuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal”, informează PÎCCJ.

Potrivit procurorilor, incidentele armate produse într-un număr mare de localități indică faptul că s-a acționat după un plan prestabilit, ce avea drept obiectiv preluarea puterii de către noi lideri și legitimarea acestora.

„Situația premisă a infracțiunii contra umanității referitoare la existența unui atac generalizat rezultă din numărul mare de localități în care au avut loc incidente armate cu consecințele menționate anterior. Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui ‘război civil’ în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui ‘război’ psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime”, se arată în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.

Sursa: Agerpres

21 DECEMBRIE 1989 – Revoluţia începe şi la Bucureşti

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 decembrie 2015, 11:33

Într-un discurs televizat, Ceauşescu, întors din Iran în 20 decembrie 1989, îi etichetează pe cei de la Timişoara drept duşmani ai revoluţiei socialiste.

Pentru a doua zi, convoacă o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat, în faţa Comitetului Central.

De la balconul CC, în vremea prânzului, Ceauşescu se adresează mulţimii evocând realizările revoluţiei socialiste şi ale „societăţii socialiste multilateral dezvoltate” din România, însă reacţia mulţimii nu este cea aşteptată. Este aplaudat doar în primele rânduri.

La un moment dat se aude o explozie, despre care se ştie acum că a fost provocată de un grup de timişoreni veniţi la Bucureşti, şi mulţimea începe să se agite. „Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”, încearcă Ceauşescu să îi potolească pe oamenii care începuseră să se împrăştie, aruncând pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci. Încep în schimb să se audă alte lozinci, precum: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“.

Imaginea lui Ceauşescu din acel moment, a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, Televiziunea şi-a reluat transmisia, continuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Înainte de a se retrage în sediul CC, Ceauşescu promite creşterea salariilor cu 100 de lei.

Între timp, participanţii la adunare se regrupaseră la Universitate. La Intercontinental a fost improvizată o baricadă din mese şi scaune. Tot mai mulţi oameni ies în stradă ocupând tot centrul Capitalei, din Piaţa Rosetti până în Piaţa Mihail Kogălniceanu şi de la Romană până la Unirii. Apar şi steagurile naţionale cu stema comunistă tăiată şi începe să se cânte „Deşteaptă-te române”, interzis în timpul regimului comunist.

Ceauşescu cere mobilizarea tuturor forţelor armate pentru lichidarea manifestaţiei. Spre seară începe represiunea, coordonată de ministrul Apărării Naţionale Vasile Milea, care va dura până a doua zi. Sunt detaşaţi soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă (USLA) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. Au fost oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei. Alţii erau bătuţi şi reţinuţi de miliţieni, fiind duşi la Jilava. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii. Măcelul a continuat până la 3.00 dimineaţa, când nu mai era nimeni pe stradă. Caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi Salubrităţii. În acea noapte au fost omorâţi 49 de oameni, aproximativ 500 răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la Jilava.

Timişoara a sărbătorit duminică eliberarea de „ciuma roşie”

Publicat de Bogdan Comșa, 20 decembrie 2015, 21:52

Timişoara sărbătoreşte, duminică, Ziua Victoriei Revoluţiei din Decembrie 1989, la 26 de ani de când oraşul a fost declarat liber de comunism.

Sirenele au răsunat la ora 13:00 pentru a marca împlinirea a 26 de ani de când Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism din România. Aproximativ 20 de foşti revoluţionari au urcat în balconul Operei şi şi-au amintit că în 20 decembrie ’89 muncitorii au oprit lucrul, s-au încolonat şi au venit în Piaţa Victoriei, care s-a umplut de oameni.

Atunci s-a constituit prima platformă politică democratică, Armata s-a retras în cazărmi, iar cei arestaţi au fost eliberaţi.

Reporter: Care era atmosfera în acele zile, chiar aici, în balconul Operei, unde ne aflăm?
-: Un entuziasm la maxim. Au fost cca 200 de mii de oameni.
-: Lume multă, se scanda „Jos Ceauşescu!”
Reporter: În 20 decembrie eraţi aici, în balconul Operei?
-: Da, am urcat aici şi în perioada respectivă ne-am organizat primii 7 oameni, care am făcut un comitet.
Reporter: Atunci s-a constituit Frontul Democratic Român. Ce a însemnat?
-: Alternativă la Partidul Comunist Român.
-: Am mers către Consiliul Judeţean, unde era Dăscălescu, şi am avut prima discuţie cu autorităţile de atunci. s-a făcut prima proclamaţie şi am încercat să o transmitem mai departe. Deci în 20 decembrie s-a făcut transformarea revoltei, începută la Timişoara, în revoluţie autentică, cu un program, cu un partid politic.
-: În data de 20, la 11:48 am avut civilii pe TAB-uri. Armata a fraternizat cu noi. Ăsta a fost norocul nostru.
-: Vreau să spun că această jertfă nu a fost zadarnică, că ea a dus la schimbarea regimului. Sigur, încă sunt multe lucruri de îndreptat, dar sunt lucruri care pot fi îndreptate şi martirii nu au murit degeaba.

Ziua Victoriei a fost sărbătorită seara chiar în Piaţa Operei cu spectacolul „Rock pentru Timişoara”, la care cap de afişa fost trupa Phoenix.

16 decembrie 1989 – „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 decembrie 2015, 08:31

„Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” – Sloganul care a scos în stradă sute de mii de români, sătui de dictatură, s-a născut cu exact 26 ani în urmă.

16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale. Pe 16 decembrie, oamenii au început să se strângă din nou în faţa casei pastorului Laszlo Tokes. Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la Primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.

Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!” Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului. Se striga „Libertate, Dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.

Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti. Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă.

Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă. Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie.

În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.

Dosarul Revoluţiei merge la Curtea Supremă

Publicat de , 27 noiembrie 2015, 15:33

Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, a anunțat vineri că plângerea la decizia de clasare a dosarului Revoluției a fost respinsă de Parchetul Militar.

Mărieș a cerut, într-o conferință de presă, demisia șefului Parchetului Militar, Ion Vasilache, a procurorului general Tiberiu Nițu și a agentului guvernamental la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Horațiu Radu, și a precizat că va ataca decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ziua revoluţiei mâncării

Publicat de Adina Sîrbu, 15 mai 2015, 09:25

Food Revolution Day  – Ziua revoluţiei mâncării – este  sărbătorită pe 15 mai la nivel internaţional.

Mişcarea a fost iniţiată de celebrul bucătar britanic Jamie Oliver, protagonistul a numeroase show-uri TV culinare,  precum şi autor al unor cărţi care-şi propun să inspire şi să educe oamenii în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos, în principal prin renunţarea la mâncarea de tip fast food şi întoarcerea la obiceiul sănătos de a găti.