Liderul cecen Ramzan Kadârov a anunţat desfăşurarea de trupe pentru a sprijini Kremlinul împotriva revoltei armate a grupului de mercenari Wagner, transmite DPA.
”Luptători din cadrul Ministerului Apărării şi al Gărzii Naţionale din Republica Cecenă au plecat deja spre zonele tensionate. Vom face totul pentru a păstra unitatea Rusiei şi pentru a-i proteja statalitatea”, a scris Kadârov sâmbătă pe Telegram.
Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit anterior despre o revoltă armată la televiziunea de stat şi a anunţat că îi va pedepsi pe organizatori.
”Susţin fiecare cuvânt al lui Vladimir Vladimirovici Putin”, a reacţionat Kadârov. Disputele personale nu ar trebui să fie rezolvate în timp de război, a justificat şeful republicii din Caucazul de Nord, cunoscut pentru stilul său brutal de conducere.
La fel ca mercenarii Wagner până de curând, luptătorii ceceni sunt desfăşuraţi alături de armata regulată rusă în războiul împotriva Ucrainei.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Rusia/Revolta mercenarilor Wagner: Prigojin afirmă că el şi cei 25.000 de oameni ai săi sunt ”gata să moară”
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
24 iunie 2023, 07:17 / actualizat: 28 iunie 2023, 10:38
Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că el şi cei 25.000 de oameni ai săi sunt gata să moară pentru „patrie” şi ” să elibereze poporul rus” de ierarhia militară împotriva căreia a intrat în rebeliune, transmite sâmbătă AFP.
„Suntem cu toţii gata să murim, toţi cei 25.000. Şi după aceea vor mai fi 25.000. Pentru că murim pentru patrie, murim pentru poporul rus care trebuie eliberat de cei care bombardează populaţia civilă”, a declarat Prigojin într-un nou mesaj audio pe Telegram.
Agenţia de presă TASS a informat în noaptea de vineri spre sâmbătă despre instituirea unor măsuri de securitate la Moscova, după apelul liderului grupării paramilitare Wagner Evgheni Prigojin de a se revolta împotriva comandamentului militar rus, transmite AFP.
„Măsurile de securitate au fost înăsprite la Moscova, cele mai importante locaţii sunt sub securitate strictă”, la fel ca în cazul „organismelor statului şi a infrastructurii de transport”, a declarat un oficial al forţelor de securitate. Agenţia nu a detaliat aceste măsuri, şi nici postul oficial de televiziune Pervi Kanal, într-un buletin special de informare, nu le-a menţionat.
Imaginile care circulă pe reţelele de socializare şi media online, a căror autenticitate AFP nu le poate confirma, arată vehicule militare care circulă în oraş, în apropierea Ministerului Apărării şi în poziţie în faţa Camerei inferioare a Parlamentului, Duma de Stat, la câteva zeci de metri de Kremlin.
Pervi Kanal s-a limitat la difuzarea mesajelor autorităţilor care denunţau declaraţiile liderului lui Wagner, Evgheni Prigojin, care îl acuză pe ministrul Apărării Serghei Şoigu că a bombardat tabere ale mercenarilor săi. Prezentatoarea emblematică a canalului, Ekaterina Andreeva, a descris drept „înscenare” un videoclip care circulă pe internet şi care pretinde că arată consecinţele bombardamentului.
Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, care vineri a îndemnată la revoltă împotriva înaltului comandament militar rus, a pretins că are 25.000 de oameni şi a cerut ruşilor, în special soldaţilor, să i se alăture.”Suntem 25.000 şi urmează să stabilim de ce domneşte haosul în ţară (…) Rezervele noastre strategice sunt întreaga armată şi întreaga ţară”, a spus Prigojin într-un mesaj audio, înainte de a adresa apelul către „oricine vrea să ni se alăture” pentru a „pune capăt dezordinii”.
Nimic nu este însă sigur când vine vorba de Prigojin, maestru în arta provocării.”Rămâne să înţelegem ce este pe cale să se petreacă”, a notat analista rusă independentă Tatiana Stanovaia, care consideră că autorităţile încearcă „poate să îl scoată pe Prigojin din joc, cu participarea activă a acestuia din urmă”.”Pentru FSB şi Statul Major, este clar o mană cerească. Cel puţin, Prigojin va primi o lovitură în cap”, adaugă ea.
Serviciile de securitate ruse (FSB) l-au acuzat vineri pe şeful grupului paramilitar Wagner că a instigat la război civil prin apel la o revoltă împotriva Statului Major şi i-au îndemnat pe oamenii săi să nu îl asculte şi să îl aresteze.”Declaraţiile şi acţiunile lui Prigojin sunt de fapt un apel la declanşarea unui conflict civil armat pe teritoriul Rusiei (…) Facem apel la luptătorii grupului paramilitar Wagner să nu comită greşeli ireparabile, să oprească acţiunile cu forţa împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin şi să ia măsuri pentru arestarea sa”, a spus FSB, citat de agenţiile de presă ruse.
FSB a deschis o anchetă.”Acuzaţiile difuzate de către numitul Evgheni Prigojin nu au niciun temei. În legătură cu acestea, FSB a deschis o anchetă pentru apel la revoltă armată”, a declarat Comitetul Naţional Antiterorism al Rusiei, într-un comunicat citat de agenţiile de presă ruse.
De asemenea, procurorul general rus l-a informat pe preşedintele Putin că a deschis o anchetă pentru „răzvrătire armată”.
Preşedintele rus Vladimir Putin este ţinut la curent şi sunt pe cale să fie luate „măsurile necesare”.”Preşedintele Putin este informat despre toate evenimentele din jurul lui Prigojin. Se iau măsurile necesare'”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.
Influentul general rus Serghei Surovikin a făcut apel la mercenarii Wagner să se oprească şi să se întoarcă în cazărmi „înainte de a fi prea târziu”. „Mă adresez luptătorilor şi şefilor grupului Wagner (…) Avem acelaşi sânge, suntem luptători. Cer să vă opriţi (…) Înainte de a fi prea târziu, este necesar să ne supunem voinţei şi ordinului preşedintelui ales al Rusiei”, a spus el într-un videoclip difuzat pe Telegram de un jurnalist de la televiziunea rusă de stat. Reputat a fi nemilos, Serghei Surovkin este unul din principalii comandanţi ai intervenţiei militare ruse în Ucraina. El a primit anterior sprijin deschis şi laude din partea lui Evgheni Prigojin.
„Inamicul abia aşteaptă ca situaţia noastră politică să se deterioreze. Nu trebuie să facem jocul inamicului în aceste vremuri dificile”, a mai spus Surovikin.”Înainte de a fi prea târziu, voinţa şi ordinea preşedintelui ales al Rusiei trebuie respectate. Opriţi coloanele blindate, reveniţi la punctele de desfăşurare, rezolvaţi problemele în mod paşnic”, a insistat el.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu