MANGALIA. Reţinut pentru contrabandă masivă cu ţigări
Publicat de , 24 noiembrie 2015, 11:32
Poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au depistat un tânăr, luni, în flagrant, în zona Grădinii de Vară Venus, în timp ce încerca să livreze 34.600 ţigarete fără timbru fiscal românesc.
Acesta a fost identificat în persoana lui A. G., de 31 de ani, din Bucureşti, care a depozitat, deţinut şi transportat ţigările, cunoscând că provin din contrabandă.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, fiind reţinut pe bază de ordonanţă. Suspectul va fi prezentat, marţi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia cu propunere de arestare preventivă.