CONSTANŢA: Mai multe străzi din oraş își vor schimba regimul de circulație
Publicat de Doina Sirbu, 2 mai 2022, 15:18
Noi reguli de circulație se vor aplica în cartierele Faleză Nord, Tomis II și Piața Chiliei, ca rezultat al solicitărilor venite din partea cetățenilor. Proiectul de reorganizare a traficului a fost realizat în urma vizitelor din teren și discuțiilor cu cetățenii, consultării cu reprezentanții Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și cu experți în sistematizare rutieră, fiind analizat și avizat favorabil în cadrul Comisiei de Circulație.
Noile reglementări rutiere vor fi instituite începând cu data 16 mai. Circulația rutieră va fi reorganizată astfel:
– pe strada Salonic se va institui sens unic dinspre strada Ion Rațiu spre strada Yokohama;
– pe strada Petru Vulcan se va institui sens unic dinspre strada Mircea cel Bătrân spre strada Maramureș;
– pe strada Crișanei se va institui sens unic dinspre strada Maramureș spre strada Mircea cel Bătrân;
– pe strada Războieni se va institui dublu sens pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Chiliei.
Prin implementarea acestor măsuri se va asigura fluidizarea traficului rutier.
Foto – Primăria Constanţa