Vântul puternic a îngreunat concursurile Regatei Europa Cup
Publicat de Claudiu Dobrescu, 20 aprilie 2015, 12:41
De Vineri până ieri pe lacul Siutghiol s-au desfășurat întrecerile celei de-a doua ediții a Regatei Europa Cup, competiție internațională de yachting la clasa Laser, eveniment organizat de Asociația Română de Clasa Laser.
Din cauza vântului puetrnic, organizatorii au fost nevoiți să anuleze multe dintre regatele programate. Iată câștigătorii la cele trei clase de concurs:
La clasa Laser 4.7, Andrei Zitti (de la Electrica București) a ieșit învingător în confruntarea cu sportivii din Serbia.El a ocupat prima poziție, fiind urmat de Ivona Kosor și Nikola Banjac.
La clasa Laser Radial, victoria a fost obținută de Maja Knezevic, din Serbia.Pe următoarele locuri s-au clasat doi constănțeni, Tarkan Bolat (YCRR) și Adrian Petcu (Electrica Constanța), în timp ce la clasa Standard s-a impus sârbul Dany Stanisic, urmat de bulgarul Zlatko Atanasov și de Florin Olteanu (Sportul Studențesc București).
În aceste zile s-a mai disputant o competiție, Cupa „Apa Nova” la clasa Optimist, unde pe primul loc la general s-a clasat Vlad Ion (de la Electrica Constanța).El a fost urmat de Maximilian Roșca (Sportul Studențesc București) și Ștefan Penciu (Electrica Constanța).