Intră în Campania „Donează sânge, fii erou!” și salvează vieți printr-un gest simplu
Publicat de Doina Sirbu, 16 aprilie 2019, 13:09
Până pe 19 aprilie 2018, constănțenii cu vârste între 18 și 65 de ani, sunt invitați să se alăture campaniei „Donează sânge, fii erou!”, derulată de Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici Constanța (ASMTMC).
Persoanele care îndeplinesc condițiile de admisibilitate (enumerate mai jos) sunt așteptate la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța (strada Nicolae Iorga, nr. 85) pentru a dona sânge. Gestul poate salva viețile celor care au nevoie urgentă de transfuzii din cauza unor boli grave sau în urma efectuării unor intervenții medicale complexe.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ca și alte centre din țară, se confruntă periodic cu un deficit de sânge și de preparate din sânge, iar această situație îi poate afecta iremediabil pe cei care așteaptă pe paturile spitalelor transfuziile de care au nevoie pentru a supraviețui. Campania „Donează sânge, fii erou!” are ca scop conștientizarea acestor probleme și rezolvarea lor prin atragerea cât mai multor donatori permanenți.
Cei care aleg să doneze sânge beneficiază de analize gratuite, bonuri de masă în valoare de 65 de lei, o zi liberă de la serviciu și posibilitatea achiziționării unui abonament RATC cu prețul redus la jumătate. În plus, în perioada campaniei „Donează sânge, fii erou!”, donatorii vor fi așteptați de studenții mediciniști, la Centrul de Transfuzie cu apă, suc, pizza și prăjituri.
Criterii de admisibilitate pentru donatorul de sânge:
– se poate dona doar cu: BI în original, valabil, permis de conducere sau pașaport
– străinii pot dona doar dacă au viză de ședere eliberată de cel puțin un an, cu domiciliul in Constanța, însoțit de pașaport
– vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani
– greutatea mai mare de 50 kg (în funcție de înălțime și sex)
– valori ale glicemiei sub 120 mg/dl
– valori ale Hb peste 12,5% pentru femei și peste 13,5% pentru bărbați
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
– să nu se afle sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli cardiovasculare, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
– să nu aibă sau să fi avut următoarele: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie sau alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet, boli cardiovasculare, boli oncologice și, în general, orice boală cronică.
Criterii de excludere temporară:
– intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, realizarea de tatuaje în ultimele 6 luni, mai mult de un partener sexual în ultimele 6 luni, eliberarea din detenție de mai puțin de 1 an
Reguli pentru recoltare:
Cu 48 de ore înainte de a dona, nu consumați alcool și nu luați medicamente!
Dimineața, înainte de recoltare, consumați lichide și un mic dejun puţin consistent, fără grăsimi.
Nu fumați înainte și după donare cu cel puțin o oră! De asemenea, se recomandă să veniți la donare odihnit.