Metamorfoza dintre om și mecanism, redată genial de graficianul Răzvan Petrișor Dragoș
Publicat de Arantxa Catană, 31 iulie 2018, 14:44
Răzvan Petrișor Dragoș, artistul cu trei prenume cum îi mai spun prietenii, este graficianul român care transpune în lucrările sale, ca nimeni altul, silueta omului modern, rece, mecanizată, închistată și dependentă de tehnologie. „Uităm de lucrurile simple, uităm să privim cerul și să vorbim unii cu ceilalți, față în față, nu prin INTERMEDIUL UNUI MONITOR” a declarat artistul originar din județul Teleoman, la microfonul Radio Vacanța.
Graficianul Răzvan Petrișor Dragoș, tânărul artist de 26 de ani din România care a realizat gravura unui lift în adâncimea sa, de la vârsta de 3 ani, când nici nu vorbea încă foarte bine, nu crede neapărat în talent, ci în munca susținută la care se adăugă îndârjirea și determinarea. Deși nici la gimnaziu și nici la liceu nu a avut parte de studii specializate de grafică, a terminat cu brio Facultatea de Arte Plastice, Departamentul de Grafică la București, la Universitatea Națională de Arte, și-a susținut mai apoi lucrarea de dizertație, iar acum este doctorand. Altfel spus își clădește piesă cu piesă universul său artistic, început de la un simplu ciot de creion și de la o foaie de hârtie.
„Despre talent, din punctul meu de vedere, eu cred că nu există. Cred că devotamentul și faptul că îți dorești cu adevărat să lucrezi, te răsplătește la un moment dat și ajungi unde îți propui, trebuie să vrei cu adevărat! Dar, contradictoriu cu ceea ce spun acum, la vârsta de 3 ani mi-a povestit mama că am desenat 10 pătrate, din ce în ce mai mici, iar pe ultimul l-am colorat. Și mama m-a întrebat – Ce colorezi acolo? Și eu i-am zis: iftu! M-am referit la lift. Eu deja vedeam în perspectivă, de sus în jos, ceea ce am făcut acum la modelul psihopedagogic, aceasta caracteristică o dobândește un copil de 10 ani, eu o aveam la 3 ani”, a declarat Răzvan la Radio Vacanța.
Până în prezent, Răzvan Petrișor Dragoș a avut peste 60 de expoziții în țară și aproape 20 în străinătate. Trupul uman transformat într-o mașinărie, dar în care se mai păstrează totuși un strop de sensibilitate, este una dintre temele în care artistul se regăsește.
„Din punct de vedere conceptual, seria de lucrări Artes mecanice reprezintă o interpretare filozofică asupra modernității, asupra tehnologizării și mecanizării. E o metamorfoză dintre om și mecanism, un personaj antropomorf care cuprinde gândirea noastră și funcțiile mecanice. Eu cred că odată cu modernitatea, lumea s-a schimbat radical. Ne-am îndepărtat de natură, ne-am îndepărtat de ceea ce e frumos, mergem pe cât mai practic, mai util, mai simplu, nu ne mai uităm pe cer la un nor, nu mai știm să ne bucurăm dacă nu avem bani, suntem dependenți de tehnologie și văd asta pe stradă, în autobuze, o văd la colegii mei, peste tot”, a completat tânărul artist.
Răzvan Petrișor Dragoș este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România și membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici. Una dintre misiunile cele mai dragi ale lui Răzvan Petrișor Dragoș este cea didactică. În prezent este ucenicul profesorului universitar doctor Florin Stoiciu de la catedra Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius și se pregătește pentru ziua în care va fi asistent universitar. Ne spune că a primit atât de multă informație într-un timp scurt de la mentorul său, încât vrea să o dăruiască mai departe studenților care sunt conștienți de faptul că nu există performanță fără muncă.
Reporter: Silvia Pascale