Razie a polițiștilor de la Rutieră: șoferi beți sau drogați, depistați în trafic la CONSTANȚA, NĂVODARI ȘI COSTINEȘTI
Publicat de Adina Sîrbu, 1 mai 2023, 09:41
La data de 30 aprilie spre 1 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Acțiunea a fost coordonată de polițiști din cadrul Direcției Rutieră din Poliția Română.
În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 42.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier, iar restul pentru alte abateri, și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemple:
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, în orașul Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 01.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 19 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 6, în stațiunea Costinești, fiind influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la metamfetamină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 02.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la benzodiazepină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism, strada Mircea cel Bătrân, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.
Redactor online: Adina Sîrbu