TULCEA: Agenţii economici din turism vor compensaţii de la Guvern, din cauza războiului din Ucraina
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 septembrie 2023, 18:35
Preşedintele Asociaţiei Patronale în Turismul din Delta Dunării (APTDD), Daniel Iluşcă, a început consultările cu membrii organizaţiei pentru a solicita Guvernului compensaţii pentru pierderile înregistrate în acest an, din cauza războiului din Ucraina, el susţinând că 2023 este unul dintre cei mai proşti ani pentru turismul din Rezervaţie.
Iluşcă a declarat că membri ai asociaţiei au înregistrat anulări ale rezervărilor făcute de turişti pentru lunile septembrie-noiembrie, după ce mai multe fragmente din drone utilizate de Rusia pentru atacarea porturilor ucrainene de la Dunăre au căzut pe raza comunelor tulcene Nufăru şi Ceatalchioi, iar populaţia din mai multe zone a început să primească mesaje Ro-Alert pentru a se adăposti şi a preveni astfel evenimente nedorite pe teritoriul românesc, în urma atacurilor Rusiei.
‘Personal, acum am pierdut două grupuri mari (de turişti, n.red.), efectiv pe mesajele astea Ro-Alert. Şi ceilalţi colegi au spus că gata, se anulează tot şi practic telefoanele nu mai sună. E o perioadă în care a început pescuitul la crap, somn şi ştiucă, parţial. (…) Toţi localnicii trăiesc din turism. Nu mai este pescuitul activitatea numărul unu în Deltă, ci turismul’, a afirmat preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
El a mai spus că statul român ar trebui să le ofere compensaţii societăţilor din turism.
‘Aşa cum un ucrainean ia, nu ştiu, 1.000 de euro pentru cazare şi masă, aşa şi mie ar trebui să mi se plătească măcar şase angajaţi, pază şi mentenanţă, cheltuielile de amortizare, anularea taxelor şi impozitelor locale, utilităţile, pentru că eu trebuie să menţin unitatea. Altfel, se va degrada’, a menţionat Iluşcă.
Preşedintele APTDD a adăugat că operatorii turistici sunt îngrijoraţi şi pentru începutul sezonului turistic viitor, în condiţiile în care sezonul turistic 2023 a ţinut cel mult trei luni, din cauza pericolului minelor apărute în Marea Neagră, în perioada mai-iunie, apoi a examenelor naţionale, iar în ultima lună, a dronelor ruseşti căzute în România.
‘Colegii mei nu-şi fac griji doar pentru această toamnă, ci cu ce vor începe sezonul viitor, pentru că ei până în martie vor trebui să-şi plătească impozitele pentru anul următor, să facă reparaţii, vin normele care trebuie îndeplinite impuse de autorităţi. Toate presupun investiţii. (…) Noi nu mai avem nici trei luni de sezon estival. Cred că a fost cel mai prost an din ultimii zece ani, în principal din cauza războiului’, a amintit Daniel Iluşcă.
În opinia acestuia, lipsa de venituri a populaţiei locale va duce la depopularea zonei, iar o soluţie ar putea veni din partea Guvernului.
‘Îmi amintesc că de când s-a declanşat războiul din Ucraina, aproape toate personalităţile europene şi mondiale au vizitat în perioada de conflict Kievul, s-au dus să arate că lucrurile sunt ok. Îmi doresc ca membrii Guvernului (să facă la fel, n.red.), domnul preşedinte (Iohannis n.red.) a dat exemplu şi a venit în Deltă, în situaţia actuală. Cursurile de calificare pe care statul e obligat să le ofere angajaţilor pentru a fi bine pregătiţi să se facă în unităţile noastre. E o formă prin care turismul din Deltă poate fi direct sprijinit’, a conchis preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
APTDD numără circa 30 de membri, printre care şi asociaţii de pescari şi de turism.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu