Uraganul Irma, care a ajuns deasupra coastei de vest a statului american Florida duminică după amiază, a fost retrogradat la categoria a 2-a din cinci pe scara Saffir-Simpson, a anunțat Centrul american al uraganelor (NHC), relatează luni AFP.
Fenomenul ciclonic, care ar urma să rămână un uragan până luni dimineață, era încă însoțit de rafale de vânt de 175 km/h și se anticipează că va provoca inundații grave.
Rafalele de vânt de 175 km/h se vor simți pe o rază de 130 km în jurul ochiului uraganului, în timp ce rafale asociate în general unei furtuni tropicale își vor face simțite efectele pe o rază de 350 km, subliniază NHC.
După ce se va deplasa de-a lungul coastei, uraganul Irma ar urma să pătrundă spre interiorul continentului, îndreptându-se către nordul Floridei și sud-vestul Georgiei în după amiaza zilei de luni.
Forța vânturilor și ploile intense provocate de uraganul Irma au început să facă ravagii la Miami unde numeroase străzi au fost inundate și au căzut mai mulți copaci, relatează duminică EFE.
Deși ochiul uraganului, de categoria 4, se află la 50 de km sud-est de Key West, în sudul SUA, și la 250 km de Miami, orașul a fost afectat încă de dimineață de rafale de vânt și de ploi abundente.
Echipele de intervenții nu prididesc cu evacuarea apelor care au inundat străzile acestui oraș unde a fost declarată de sâmbătă interdicția de circulație. Străzile complet pustii strălucesc de lumina fulgerelor, iar rafalele de vânt lovesc cu putere clădirile din care zboară numeroase obiecte.
În Miami Beach, popularul bulevard Collins Avenue a fost acoperit de ape și se teme ca situația să se agraveze când ochiul uraganului se va apropia și va afecta numeroase zone de coastă. Potrivit experților, Irma ar putea pierde din intensitate în următoarele ore, fără a înceta să fie totuși „cel mai puternic uragan” care să lovească Florida în ultimii ani.
Creșterea nivelului mării, care ar putea atinge 4,5 metri în sud-estul Peninsulei Florida, ar putea provoca inundații însemnate în orașele Naples, Fort Myers sau Marco Island. Serviciului Meteorologic Național a emis un avertisment pentru întreaga zonă de sud până duminică la prânz (16:00 GMT).
S-a dispus de asemenea evacuarea a circa 6,3 milioane de persoane, ceea ce a provocat ambuteiaje uriașe pe drumurile spre nord. Peste 72.000 de persoane au rămas fără electricitate și se așteaptă ca numărul lor să ajungă la 4,1 milioane când uraganul va lovi din plin Florida.
Rafale de vânt extrem de violente şi marea agitată afectează astăzi sudul statului Florida, unde uraganul Irma, unul dintre cele mai puternice formate în Atlantic, ajunge în cursul zilei, după ce a provocat deja 25 de decese şi pagube enorme în arhipelagul caraibian. Aproximativ 35.000 de persoane vor fi afectate de fenomenul meteorologic extrem.
Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a avertizat că, în unele zone, valurile pot ajunge la o înălţime de 4 metri şi jumătate.
Autorităţile au deschis sute de adăposturi pentru persoanele care nu vor să plece din zonă.
„Mă voi ruga mult. Cu tatăl şi surorile mele”, spune Keilyn Mora, o tânără aflată într-un refugiu pentru sinistraţi. Asemeni ei, zeci de mii de persoane evacuate aşteaptă cu teamă sosirea pe coasta de vest a Texasului a uraganului care era duminică dimineaţă de mărimea statului Texas.
Alţi sute de mii de oameni s-au refugiat în nord. În total, 6,3 milioane de locuitori ai statului, adică peste un sfert din populaţie, au primit ordin de evacuare.
În jurul orei 1 GMT (04:00 ora României), ochiul uraganului se afla la 170 de kilometri sud-est de Key West, punctul cel mai sudic al Statelor Unite. Furtuna era însoţită de rafale de vânt de 205 kilometri pe oră. În orele următoare, Irma s-a intensificat şi a redevenit un uragan de categoria 4, cu rafale de vânt de peste 240 de kilometri pe oră.
Autorităţile americane din Florida şi Georgia au emis, ieri, ordine de evacuare pentru 6,5 milioane de locuitori, în cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria SUA.
Ministerul de Externe de la Bucureşti le recomandă românilor din Statele Unite să respecte indicaţiile venite de la autorităţile americane.
Cuba, printre teritoriile cele mai grav afectate de furtună
Irma avansează lent, cu numai 15 kilometri pe oră, din partea de nord a Cubei, unde a “afectat grav” provinciile Camagüey şi Ciego de Avilapotrivit autorităţile. Micile insule turistice din jurul Cubei erau în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică rupte de restul lumii.
Potrivit unui bilanţ iniţial, pagubele materiale sunt important, dar nu a fost înregistrat oficial nici un deces.
Pe coasta de nord a ţării şi la Havana, unde două milioane de locuitori au fost plasaţi în stare de alertă din cauza riscului de inundaţii, s-au înregistrat valuri de şapte metri.
Furtună tropicală
O soartă similară aşteaptă acum o mare parte din Florida. Zona se confruntă deja cu “vânt de intensitatea unei furtuni tropicale şi cu o mare periculoasă”, a anunţat guvernatorul Rick Scott. Ţinând cont de altitudinea joasă, insulele Keys sunt deosebit de vulnerabile la creşterea mării. “Dacă aţi primit ordin de evacuare, trebuie să o faceţi acum. Este ultima voastră şansă să luaţi o decizie bună”, a adăugat guvernatorul.
Preşedintele Donald Trump a declarat într-un mesaj înregistrat că Irma este „o furtună cu un potenţial distructiv absolut istoric” şi a îndemnat populaţia să asculte recomandările Guvernului şi forţelor de ordine.
Potrivit meteorologilor americani, Irma va provoca “inundaţii pe mai multe sute de kilometri de coastă, din cauza unei marei cu potenţialul de a provoca victime”.
„Vă poate acoperi casa (…). Nu veţi supravieţui creşterii nivelului apei”, a insistat Scott.
În mai multe oraşe au fost introduse restricţii de circulaţie începând de sâmbătă seara, pentru a reduce numărul de victime şi a evita jafurile.
Autobuze şcolare au ajutat la evacuarea a peste 54.000 de locuitori care s-au refugiat déjà în adăposturile deschise în clădiri solide, departe de mare.
Uraganul a devastat déjà mai multe insule din Caraibe şi a provocat moartea a cel puţin 25 de persaine : 10 în partea franceză a insulei St. Martin, două în partea olandeză, patru în Insulele Virgine americane, şase în Insulele Virgine britanice şi în arhipelagul Anguilla, două la Porto Rico şi una la Barbuda.