RADIO CONSTANȚA, 30 DE ANI DE EMISIE | Interviu cu Radu Petrescu, inginerul care a venit de la București să pregătească echipa tehnică de la Constanța
Publicat de Doina Sirbu,
22 ianuarie 2020, 15:07 / actualizat: 23 ianuarie 2020, 17:44
Studioul teritorial Radio Constanța a împlinit pe 21 ianuarie 2020, 30 de ani de la prima înființare. Îl am alături de mine pe inginerul Radu Petrescu, cel care a ajuns la Constanța în primele zile ale lunii ianuarie să pună la punct structura tehnică a viitorului studio teritorial. În primul rând, vreau să vă spun și dvs. „La mulți ani” pentru această aniversare, pentru că dvs. ați fost acolo de la început.
Radu Petrescu – Mulțumesc pentru treaba asta. Așa este. Pe data de 4 ianuarie a fost prima dată când m-am dus acolo, trimis de la București.
Trebuie să spunem că nu este întâmplător că dvs. ați fost una dintre persoanele care au ajuns la Constanța și că pe dvs. v-au trimis. Dvs. lucrați în radio din 1969, și din 1988 până în 1996 ați condus echipa tehnică de la Radio Vacanța împreună cu inginerul Ilie Drăgan. Făceați acest lucru alternativ, adică, nu a fost întâmplător, dvs. aveați experiență cu studioul de la Constanța din care emitea programul estival Radio Vacanța.
Radu Petrescu – Da, acea clădire, Vila nr. 1 era o preluare și o îmbunătățire a Vilei nr. 1 care inițial a fost spital după anii ’80 și nu mai țin minte exact, că până în anii ’80, Radio Vacanța emitea dintr-un car de reportaj care făcuse războiul și avea sediul lângă Cazinoul din Mamaia. Cunoșteam din 1988, împreună cu Ilie Drăgan am luat în administrare Radio Vacanța. Recunosc că în prima zi când m-am dus acolo nu știam nici măcar de unde să aprind lumina și am ajuns ca să cunosc toate, pentru că îmi spuneam următorul lucru: dacă cineva vine și mă întreabă un lucru și eu nu știu, să îi spun o prostie? Nu mă va spăla toată apa Dâmboviței.
Da, dar aveați Marea Neagră în față până la Dâmbovița!
Radu Petrescu – Chiar și Marea Neagră nu mă putea spăla dacă mă făceam de râs!
Cum au fost acei doi ani pe care i-ați avut la Radio Vacanța în perioada premergătoare, în perioada de dinainte de Revoluția din 1989? Cum se desfășura activitatea la Radio Vacanța?
Radu Petrescu – Era foarte ciudată. Aveam programe muzicale care erau difuzate din București. Nu aveam voie să transmitem niciun fel de mesaj privind copii pierduți și nu o dată mi s-a întâmplat ca să mi se rupă sufletul în momentul în care am văzut asemenea cazuri. Îmi aduc aminte de o familie de la Târgu Mureș care își pierduse fetița și de o altă familie care mi-a oferit și 200 de lei…mi-a spus că eu nu vreau ca să difuzez programele.
De când a fost luată această decizie de a nu difuza anunțurile, pentru că Radio Vacanța era renumit pentru aceste anunțuri!
Radu Petrescu – Am impresia că a fost luată în 1987. N-aș putea să spun cu precizie. Pare că a fost luată de o secretară din Comitetul de Partid județean…nu știu.
Motivul îl știți?
Radu Petrescu – Nu știu motivul. Cert este numai un lucru, că în fața acestei situații dramatice, mă refer la cele două familii, am hotărât ca să fac o instalație de difuzare a mesajelor pentru copii pierduți care să fie difuzată numai pe plajă. Puteam să fac lucrul acesta și am făcut instalația și în clipa în care a fost terminată, a venit anul 1990 și n-a mai fost nevoie de ea.
În 1990, acele anunțuri au fost reluate. Ce ați descoperit în acea zi de 4 ianuarie când ați ajuns la Radio Constanța? Ce trebuia să faceți dvs.?
Radu Petrescu – Primisem dispoziție ca să verific starea tehnică a echipamentelor. M-am dus în studio, unde am și dormit noaptea respectivă, și am început să verific echipamentul din toate regiile tehnice. Aveam de verificat două regii tehnice care aveau crainic, o regie tehnică fără regie de crainic și regia de emisie și controlul tehnic. În clipa în care am intrat în cabina de emisie, am rămas șocat pentru că am văzut că cineva umblase acolo, dar nu știu cine era, pentru că am văzut casca microfonului înfiptă. Pe pipitrul de mixaj am văzut căile amestecate. Nici acum nu știu, dar am certitudinea că cineva a umblat la aceste echipamente, în dorința de a face o emisiune, numai că n-a reușit.
Dvs. știți aceste lucruri, pentru că la finalul sezonului Radio Vacanța trebui să lasați totul la locul lor.
Radu Petrescu – Trebuia să las toate lucrurile la locul lor, în cutiile lor, verificate și cheile lăsate la domnul administrator, la domnul Dusă.
De ce era nevoie în perioada aceea ca să poată fi realizată o transmisiune în direct? Dacă a fost cineva acolo și nu a reușit să facă acest lucru, e clar că i-au lipsit niște elemente sau cunoștințe tehnice, nu?
Radu Petrescu – Cunoștințe tehnice…s-ar putea, dar un lucru foarte amuzant e că primul lucru pe care nu l-a știut a fost de unde să pornească alimentarea regiei de emisie, una la mână. A doua la mână, erau niște conexiuni care se făceau în controlul tehnic către masa Constanța, că din masa Constanța se transmitea către transmițătorul Agigea. Toate aceste conexiuni nu avea de unde să le știe.
Eu am înțeles că dvs. ați plecat de la București cu niște dispoziții pe care trebuia să le îndepliniți. Cum trebuia să se desfășoare activitatea la Radio Constanța conform dispozițiilor pe care dvs. le-ați primit?
Radu Petrescu – Trebuia să se împartă regiile tehnice de înregistrări, care erau două. Una să fie a Radio Constanța, alta a Radio Vacanța. Regia de emisie să fie folosită două ore de către Radio Constanța, patru ore de Radio Vacanța, alte două ore de Radio Constanța, iarăși Radio Vacanța și lucrul acesta a funcționat în primii doi ani de Radio Constanța, deci, a funcționat și în 1990 și în 1991. Dacă îmi aduc bine aminte, abia în 1992, am reușit să construim, să echipăm o regie de emisie separată pentru Radio Vacanța. Au trecut foarte mulți ani. Nu îmi mai aduc aminte numele tuturor persoanelor. Nu mai îmi aduc aminte, v-am povestiti că în luna aprilie 1990, am făcut o deplasare la Mamaia, dar ce am căutat, nu mai știu.
Cum a fost drumul de la București la Constanța? Vorbim de foarte puțin timp de la Revoluție! Societatea românească era confuză, totul era în plin proces de schimbare și nici nu cred că poporul român realiza că se schimba ceva!
Radu Petrescu – Ceea ce pot să vă spun este că în București nu am avut mari probleme, dar în clipa în care am ajuns la Constanța cu trenul, a urmat un control…
La ce oră ați ajuns?
Radu Petrescu – Cred că era în jurul orei 14.00. A fost un control care a durat peste o oră. Ne verificau soldați și marinari, soldați grăniceri și marinari.
Ați plecat a doua zi și v-ați mai întors în aprilie pentru cinci zile, dar îmi spuneți că nu vă aduceți aminte, după care ați revenit la Radio Vacanța. Cum ați simțit acea vară din ’90 la Radio Vacanța față de ceea ce știați dvs.? Cum s-au desfășurat emisiunile atunci?
Radu Petrescu – În momentul în care am ajuns la Radio Constanța și la Radio Vacanța am avut o impresie că eram un om care inducea frică sau panică celor din prejur.
De ce?
Radu Petrescu – Se zvonise că trebuia să fiu foarte dur și să țin separat Radio Constanța de Radio Vacanța. Așa se zvonise. Eh, eu m-am comportat cu totul și cu totul altfel. În ceea ce privește emisiunile, acestea aveau absolut aceeași formă ca cele dinainte de ’90. E adevărat că nu mai făceau toate acele emisiuni cu laude pentru geniul din Carpați și pentru doamna doctor, însă, restul erau la fel. Vreau să vă spun că și în epoca respectivă, în Radio Vacanța, nu s-a exagerat cum s-a exagerat la Radio București sau altele. Ultimii doi ani de Radio Vacanța, când se făceau, se transmitea buletinul de știri la ora 9.00, dar erau știrile de la București, nu erau făcute știrile de oamenii de la Radio Vacanța. În ceea ce privește muzica, se verifica din punct de vedere al textului care era cântat, dacă era corect din punct de vedere moral sau politic. Din punct de vedere moral, nu am nimic împotrivă, dar din punct de vedere politic, mi se pare cam ciudat. Din punct de vedere moral, vă spun că am avut ocazia să citesc într-o carte scrisă de un englez – O Americă înfricoșătoare – care dădea textul unui cântec cântat prin Statele Unite unde zicea „eu sunt omul care îți dădea ție trabucul, eu sunt omul care are grijă de tine”, iar genul acesta de text nu era acceptat. V-am dat exemplu genul de text care nu era permis. Pe butucii cu role de muzică exista semnătura vizei, nu mai știu cum se chema.
Așadar, dvs. ați avut contact cu studioul de la Constanța din 1988 și până în 1996. Care au fost schimbările pe care dvs. le-ați observat din 1990 până în 1996? Și când spun schimbări, mă refer la orele de emisie, la numărul orelor de emisie, dacă ați văzut o îmbunătățire din acest punct de vedere pe structura tehnică. Care au fost schimbările pe care dvs. le-ați observat?
Radu Petrescu – Întâi a fost separarea dintre Radio Constanța și Radio Vacanța. Nu mai foloseam aceeași cabină de emisie, etajul doi era cabina de emisie a Radio Vacanța, etajul unu era cabina de emisie a Radio Constanța. Foloseam aceeași frecvență. În momentul în care începea emisiunea, operatorul nostru spunea: Bună ziua, sunt cutare, eliberați linia, în câteva clipe începem emisiunea. S-a întâmplat de câteva ori ca emisiunea Radio Constanța era „pe viu”, și nu s-a putut intra în emisie Radio Vacanța, chiar la ora fixă, ora 10.00, ci să intrăm la 10.05, dar asta nu are nicio importanță.
Era emisunea live!
Radu Petrescu – Da, ei erau în direct! Diferențele au început să apară în momentul în care conducătorul redacțional al Radio Vacanței, Gheorghe Ivaneș, cu care m-am înțeles extraordinar de bine, și în 1995 sau 1996, m-a chemat înainte de începerea sezonului la el în birou, la România Internațional, și mi-a spus: domnule Petrescu, s-a terminat Radio Vacanța, ne-a foat luată! Nu mai facem noi, cei de la Radio România Internațional, a intrat conform instrucțiunilor, s-au făcut studiouri teritoriale. Emisiunea va fi coordonată și condusă din, punct de vedere redacțional, de diverși realizatori de la Cluj, de la Timișoara, și din alte părți.
Domnule Radu Petrescu, ce le urați colegilor de la Constanța, că știu că pe mulți îi cunoașteți. Vă aduceți aminte de colegele mele care erau în regia de emisie, de Cecilia Pătrăhău, de Claudia Marcu, de Mihai Mândriloiu. Sunt nume de care dvs. vă aduceți aminte. Ce le urați?
Radu Petrescu – Pentru cei care au ieșit la pensie, sănătate! Celor care încă muncesc le transmit să facă cu pasiune, așa cum am făcut noi, așa cum noi în radio am avut o pasiune. Vreau să vă spun că am constatat că toți cei care lucrează în radio sunt puțin săriți de pe fix.
Într-adevăr suntem săriți de pe fix, dar într-o manieră frumoasă! Suntem niște oameni frumoși!
Radu Petrescu – Exact!
Eu vă mulțumesc foarte mult, eu vă spun dvs. „La mulți ani”, în numele colegilor pentru că ați fost acolo și ați pus o cărămidă astfel încât, studioul acesta să împlinească 30 de ani anul acesta.
Radu Petrescu – Pentru mine, importantă a fost acea vizită din 4 ianuarie, după care primul an de colaborare cu Radio Constanța și Radio Vacanța, când am realizat efectiv colaborare, când am făcut echipe mixte cu operatori din Constanța cu operatori din București, care să lucreze împreună în cabină. Singura chestiune care era, era următoarea: atâta vreme cât se emitea pentru Radio Constanța, la pupitrul principal stătea operatorul din Constanța. În momentul în care se emitea pentru Radio Vacanța, la pupitrul principal stătea operatorul din București.
DOCUMENTAR | Radio Constanța, 30 de ani de emisie. Primele momente ale radioului de la malul mării
Publicat de ,
21 ianuarie 2020, 14:21 / actualizat: 29 ianuarie 2020, 18:25
„Aici Radio Constanța!“ – se auzea de la microfonul din Vila numărul 1, din Mamaia, acum 30 de ani. La 21 ianuarie 1990, într-o perioadă în care România încă îşi căuta sensul, apărea primul post de radio din Dobrogea. Era ora 9.00, când primele cuvinte porneau în eter, din locul de unde se transmiteau, de peste 2 decenii, programele Radio Vacanța, oaza de libertate din România comunistă. Un grup de constănțeni pornea la drum cu entuziasm, având sprijinul Radio România, pentru a lansa un post de radio de care astăzi dobrogenii sunt legați sufletește.
Povestea Radio Constanța, Studio Teritorial al Societății Române de Radiodifuziune“, începe în zilele când românii își căutau identitatea. Adică în timpul Revoluției din decembrie 1989. Cum s-a coagulat ideea de a înființa un post de radio, în acele zile fierbinți, în care oamenii trăiau sub teroarea informațiilor ce anunțau că viețile le sunt puse în pericol de teroriști?
„La data de 22 decembrie 1989, ne-am gândit că, dacă ne vor tăia telefoanele pe care le aveam în sediul Securităţii şi Consiliului judeţean, rămânem în aer, nu mai aveam nicio comunicaţie cu cei de afară. Şi atunci ne-am gândit să dăm drumul la Radio Vacanţa şi atunci anunţam prin radio, că toţi aveau radio, dacă vin ăia (n.e. – teroriștii), dacă trag în noi…Că se-anunţau că vin elicopterele, că ne bombardează…Asta a fost ideea, să avem o comunicaţie cu populaţia Constanţei“, a povestit Florin Coșerin, ofițer maritim la Navrom, pe nava Baziaș II, într-un interviu acordat postului nostru de radio în anul 2016.
Însă a porni la drum cu un post de radio nou, în vremuri atât de tulburi, nu era o misiune ușoară. „Drumul spre ceea ce avea să se cheme Radio Constanţa, cel mai tânăr glas al României libere, a început într-o zi din iarna aceasta, pe 4 ianuarie 1990, într-un ARO ce traversa Bărăganul înzăpezit, pe o şosea transformată de gheaţă într-o adevărată pistă de încercare. (…) În clădirea Radio Bucureşti, vegheată de cordoane de soldaţi înarmaţi şi de transportoare blindate, un prieten ne aşteaptă spre a ne întinde mâna şi a ne oferi ajutorul – directorul tehnic al Radioului, domnul Ilie Mihai. Acasă, la Constanţa, Rodica Şerbănescu, singurul redactor de radio, specializat, disponibil în acest oraş, la acea oră, aşteaptă, asemenea întregului nucleu de oameni de suflet ce vor întemeia Radio Constanţa, cu inima bătând în ritmul speranţei, dorinţei de realizare a acestui ideal, atât de visat, rezultatul convorbirii“, relata jurnalistul Costin Constandache, într-un articol publicat în „Cuget Liber“, pe 23 ianuarie 1990.
„Am trăit orele care au marcat certificatul de naştere al Radioului Constanţa“
Rodica Șerbănescu (foto), director al Radio Constanţa până în 2007, își amintește cu emoție momentele de început: „Cum a fost acel început? Superb şi irepetabil. Asemenea actului de creaţie. Am trăit orele care au marcat certificatul de naştere al Radioului Constanţa, cu o intensitate uriaşă, susţinută de o energie pe măsură. Am conceput o structură de programe care s-a dorit originală şi capabilă să transforme un post de radio într-un prieten apropiat, într-un aliat căruia i te poţi confesa. Zilnic, între orele 9.00 – 13.00, intram în studioul de emisie, prezentând programul care cuprindea buletine de ştiri, inteviuri şi opinii în direct, într-o perioadă în care descopeream cu toţii libertatea şi forţa cuvântului. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu aş fi avut ideea de a folosi Studioul Radio Vacanţa cu aparatura din dotare şi fără sprijinul marelui om de radio, domnul Eugen Preda, care a trimis, în acest scop, o echipă tehnică de la Bucureşti“.
Inginerul Radu Petrescu a lucrat în radio din anul 1969, iar din 1988 și până în 1996 a coordonat echipa tehnică de la Radio Vacanța. În 1990, a ajuns la Constanța în primele zile ale lunii ianuarie, pentru a pune la punct structura tehnică a viitorului studio teritorial. „Primisem dispoziție să verific starea tehnică a echipamentelor. M-am dus în studio, unde am și dormit în noaptea respectivă, și am început să verific echipamentul din toate regiile tehnice. Aveam de verificat două regii tehnice care aveau crainic, o regie tehnică fără regie de crainic și regia de emisie și controlul tehnic. În clipa în care am intrat în cabina de emisie, am rămas șocat, pentru că am văzut că cineva umblase acolo, dar nu știu cine era, pentru că am văzut casca microfonului înfiptă. Pe pupitrul de mixaj am văzut căile amestecate. Nici acum nu știu, dar am certitudinea că cineva a umblat la aceste echipamente, în dorința de a face o emisiune, numai că n-a reușit“, a povestit într-un interviu acordat jurnalistei Adelina Tocitu.
„Ne-am dorit să facem presă cu adevărat, să dăm curaj tinerilor…“
George Prodescu, realizator la Radio Vacanţa, în perioada sezonului estival, a fost trimis cu detașare la Constanţa să instruiască din punct de vedere redacţional personalul de la Radio Constanța.
„A fost o întâlnire cu un grup de entuziaşti care au dorit să facă radio. Ştiau de Radio Vacanţa, se simţeau legaţi, conectaţi de acel post şi îşi doreau din tot sufletul să aibă un post care să îi definească personalitatea sa. Mi-a făcut o mare onoare să realizez împreună cu ei o adevărată echipă şi, atunci când am pornit la drum, am făcut-o fără precepte învechite, fără balamalele ruginite ale unor concepţii de tip securist sau de prin sertarele pline de memorii ale unor birouri ale fostului PCR. Ne-am dorit să facem presă cu adevărat, să dăm curaj tinerilor…“ a declarat el, într-un interviu pentru Radio Constanța.
Virginia Acsinia, regizor de emisie, a fost trimisă în acele zile la Constanța să instruiască echipa tehnică ce urma să facă posibilă emisia. Locul îi era familiar, căci din 1984 fusese detașată în fiecare vară să realizeze programul estival Radio Vacanța.
„Îmi aduc aminte cu mare plăcere, dar și cu emoție, cum am ajuns în Gara din Constanța pe 17 ianuarie, unde am fost așteptată de Florin Munteanu, de inginerul Radu Petrescu care venea de la București și care deja era acolo pentru a face pregătirile tehnice pentru pornirea acestui post, cu domnul Varada. A fost o întâlnire foarte plăcut, cu mari emoții, pentru că nu știam exact ce mă așteaptă. Una este să lucrezi în domeniu, alta este să împărtășești din experiențele tale. Nu știam cum decurge comunicarea, nu știam cum sunt oamenii de acolo. Era un început emoționant, până la urmă. Oamenii s-au dovedit a fi absolut extraordinari, cu dorința de a învăța, cu aptitudini, cu dragostea asta pentru nou și pentru frumos“, a povestit Virginia Acsinia, într-un interviu acordat jurnalistei Adelina Tocitu, pentru Radio Constanța.
Prima emisie a fost, desigur, plină de emoție. Acultătorii aveau așteptări, iar echipa noului post de radio pornea la drum cu o misiune bine asumată. „De astăzi, un nou glas al libertăţii – Radio Constanța“ – titra Cuget Liber, în dimineaţa zilei de 21 ianuarie 1990. „Iată o veste care nu poate să aducă decât satisfacţie: astăzi începe să emită Radio Constanţa. Realizare important în planul vieţii noastre noi şi libere, concretizare a eforturilor stăruitoare depuse de oameni de bine Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, în contextual atâtor şi atâtor preocupări presante, Radio Constanţa îşi are sediul la Mamaia, în localul Radiovacanţei. Prima emisiune va fi prezentată, deci, astăzi, cu începere de la ora 9. Postul va emite pe frecvenţa de 1.158 kHz şi 100,1 MHz. Din adîncul inimilor noastre, un călduros salut colegial din partea lui „Cuget Liber“, odată cu urări de succes în acţiunea de mare răspundere la care ai pornit, Radio Constanţa“, scria, la acea vreme, Arcadie Strachilevici, redactorul-șef al cotidianului constănțean.
Și tot Arcadie Strachilevici relata, în paginile ziarului, imediat după lansarea Radio Constanța, cum a descurs prima zi de emisie. Redăm și noi un fragment din articolul apărut la data de 23 ianuarie 1990:
„Mamaia, Vila nr. 1, sediul Radio-Vacanţei, ianuarie, 21. Pustiu altădată la o asemenea dată, locul e acum mai animat decât în plină vară. Urmează să se materializeze, să prindă „contur“ sonor o iniţiativă de bine: deschiderea emisiunilor postului Radio Constanţa. Am fost acolo şi depun mici pete de culoare pe tabloul acelei incandescente dimineţi de iarnă.
(…)
♦ Pentru început se lucrează cu numai doi redactori profesionişti; Rodica Şerbănescu şi George Prodescu, echipa tehnică fiind formată din Virginia Axinia, Gheorghe Mircea, Aurel Varada, Gheorghe Iancu. S-a constituit deja un numeros nucleu de inimoşi colaboratori.
♦ Cortina muzicală a primei emisiuni, cea de duminică? Fireşte, «Deşteaptă-te române», după care, imediat, Beethoven – «Oda bucuriei».
♦ Din cuvântul rostit în microfon de prof. dr. Gheorghe Dumitraşcu: «Timpul presează spre lămurirea oamenilor, a noastră… Revoluţia continuă sub diferite forme…».
♦ Florin Coşerin: «Zbaterea noastră pentru Radio Constanţa a început chiar în zilele Revoluţiei, pe 25 decembrie, când ne-am dus prima dată la Bucureşti.»“
„Fără cenzură, început de drum pe frecvenţele de 1458 KHz şi 100,1 MHz ale postului Radio Constanţa“
Rodica Șerbănescu, mai târziu director al Radio Constanța, avea să redea în volumul „Știrile despre strada mea“, editat de Societatea Română de Radiodifuziune, discursul pe care l-a avut atunci, în prima zi de emisie, la microfonul Radio Constanța. Redăm și noi un fragment, în cele ce urmează:
„Bun găsit, dragi prieteni! La microfon, Rodica Şerbănescu, care vă reţine atenţia cu câteva gânduri la început de drum.
21 ianuarie 1990. S-a împlinit astăzi o lună din întâiul an al libertăţii noastre. Cel mai tânăr, cel mai pur, cel mai sincer şi mai adevărat din existenţa României modern, asemenea milioanelor de tineri care, printr-o uriaşă forţă a spiritului şi sacrificiului de sine au schimbat fundamental destinul ţării ce părea închis în negurile infernului.
21 ianuarie 1990. O zi, o lună, un an ce au pătruns pentru totdeauna în conştiinţa fiecărui roman de bine, redându-i nobleţea raţiunii de a exista. Niciun sentiment nu poate fi mai puternic, mai înălţător, mai convingător, decât acelea că suntem, după decenii de întuneric şi umilinţe, noi înşine – cei adevăraţi, eliberaţi de povara ruşinoasă a minciunii.
21 ianuarie 1990. Fără cenzură, început de drum pe frecvenţele de 1458 KHz şi 100,1 MHz ale postului Radio Constanţa. Un radio fără trecut, doar cu prezent, al cărui certificate de naştere îl semnăm acum, în prezenţa dumneavoastră“.
Toată lumea lucra cu bucurie și satisfacție. Se scriau pagini din istoria presei dobrogene. „Evident că atunci când radioul public s-a născut efectiv la Constanţa erau zilele acelea de emulaţie, de nebunie frumoasă, în care simţeam gustul libertăţii, a fost practic una din nevoie, cerinţele constănţenilor. Eu cred că radioul public reprezintă pentru fiecare dintre noi acel acasă, un acasă în care ne regăsim, avem identitate, tradiţie, civilizaţie. Pot să spun așa, ca o definiţie mai romantică, că a rămas fereastra deschisă a Constanţei spre lume“, spune Conf. Univ. Dr. Aurelia Lăpușan, președintele Filialei Dobrogea a Asociațiie Române de Istorie a Presei.
„Avem nevoie de oameni pe care să îi instruim!
Cecilia Pătrăhău
„Se spunea că cine are acces la un microfon, poate schimba soarta Revoluției…era foarte multă diversiune, erau foarte multe știri false. Autoritățile, armata, revoluționarii s-au gândit că existența unui post de radio estival în Constanța ar tenta teroriștii să vină să îl folosească. Atunci, s-au gândit că e mai folositor pentru comunitate, pentru constănțeni, și să îl facem un post, nu numai estival, ci un post permanent care să existe în Constanța. Un radio 24 de ore din 24, cum este acum, nu a fost atunci, au fost doar câteva ore de emisie. Nici nu s-ar fi putut altfel, pentru că nu existau oameni specializați în meseria aceasta. De asta am și spus că am venit în vizită să văd despre ce e vorba și mi s-a spus: «Ai venit, nu ne încurca! Dacă vrei să rămâi, rămâi. Noi avem nevoie de oameni pe care să îi instruim!» Veniseră tehnicieni, operatori, redactori de la Radio București ca să pornească acest lucru. A fost, ce să zic, o perioadă romantică… Așa, privind în urmă, pot spune că atunci era destul de înspăimântător, se vorbea despre fake-news, despre camioane cu teroriști care vin și pun mâna pe radio și noi trebuie să îl apărăm inclusiv cu arma în mână…Acum putem să râdem privind în urmă, dar atunci chiar eram îngrijorați“, își amintește Cecilia Pătrăhău, pe atunci o tânără dornică să pornească pe un drum necunoscut și plin de provocări.
Nușa Ionescu s-a alăturat şi ea echipei tehnice, în primele săptămâni de emisie, şi îşi aminteşte foarte clar acea zi. „Când am ajuns pe malul mării, aici, la Radio Constanța, mi s-a părut că sunt undeva la marginea lumii. Plaja era pustie, clădirea era înconjurată de câțiva soldați, la ușă nu se putea intra, trebuia să o deschidă un soldat. Mi s-a părut totul deosebit!“, îşi aminteşte ea cu emoţie.
„Căldura glasului unui prieten“
Emisia Radio Constanța acoperea, la început, patru ore şi cuprindea buletine de ştiri, interviuri şi opinii în direct, asumându-şi, printr-o deviză devenită celebră, misiunea de a aduce în casele dobrogenilor „căldura glasului unui prieten“. Emisia a fost extinsă apoi la opt ore.
În 1994, prin art. 34 din Legea 41/1994, s-a stabilit că Societatea Română de Radiodifuziune are în structură, studiouri teritoriale cărora li se acordă împuterniciri de reprezentare în domeniul public, economic, comercial, financiar şi juridic, iar pentru coordonarea activităţii studiourilor, prin acelaşi act normativ, s-a constituit Departamentul Studiourilor Teritoriale şi Locale. Începând din septembrie 1995, emisia Radio Constanța a fost extinsă la zece ore.
Din septembrie 2002, radioul ce se autointitula „inima ce bate pentru toată Dobrogea“ a început să emită program propriu 24 de ore din 24.
Pionierat în radio
Echipa care a participat, în acele zile, la începuturile Radio Constanța, a făcut pionierat în domeniu. Astăzi, la 30 de ani de la momentul zero, redactorii și realizatorii Radio Constanța își amintesc cu emoție începuturile acestei povești.
Jurnalista Steliana Bajdechi a realizat numeroase emisiuni complexe de actualitate culturală, a intervievat personalități marcante și a lucrat mereu cu pasiune și devotament. A debutat în 1990, în primul an de emisie al Radio Constanța. Realiza, pe atunci, o emisiune pentru aromâni, alături de profesorul Aurel Papari: „Este şi prime emisiune pentru aromâni realizată în România, pentru că Radio România Internaţional a creat secţia aromână mai târziu, în 1991, în primăvară. Noi am fost primii. A fost un debut foarte frumos“.
De altfel, Steliana Bajdechi a renunțat la profesia de inginer și s-a dedicat jurnalismului cultural. „Meseria aceasta a avut pentru mine un mare câştig sufletesc! Cred că am cunoscut vreo 6000 de oameni de când sunt în acest radio, cu care am stat de vorbă, la microfon, şi de la fiecare am avut lucruri deosebite de învăţat. Mai presus de toate, tot ceea ce am realizat în emisiunile mele, în afara radioului, datorez ascultătorilor Radio Constanța, celor care ne-au fost alături în cei 30 de ani, care ne-au prețuit sau ne-au criticat atunci când a fost cazul“, declară astăzi jurnalista.
Pentru toți cei care au pornit la drum, alături de Radio Constanța, în anii ’90, pasiunea a fost cuvântul de ordine. „Au fost ani în care ne-am petrecut mai mulți ani în radio decât acasă. Era o bucurie să vii aici, veneam și nu știam când ajungeam înapoi acasă. Am învățat meseria din mers, am făcut tot ce se putea face. În afară de Redacția Sport, am făcut tot ce se putea face în radio. Mi-au plăcut oamenii. Toți eram tineri, toți eram entuziaști, toți eram avizi de cunoaștere. Virusul meseriei de jurnalist te cuprinde încet, dar iremediabil pe viață“, își amintește jurnalista Cecilia Pătrăhău, care face parte și astăzi din echipa Radio Constanța.
Cristina Iliuță este şi ea unul dintre cei mai vechi jurnalişti ai Radio Constanţa, de care este legată emoțional, pentru că este locul unde s-a format. „Începutul a fost foarte frumos. Am avut parte de colegi care, din păcate, nu mai sunt printre noi, care m-au ajutat extraordinar de mult. Țin să le amintesc numele: Daniel Trușcă, Marian Moldoveanu, Adrian Vasile, Nick Vîrgolici. Nick Vîrgolici a fost cel care mi-a pus pentru prima dată reportofonul în mână și mi-a spus: Întreabă! Cam așa a fost debutul meu în Radio Constanța“, povestește ea.
Cătălin Donose își amintește cu emoție primii ani la Radio Vacanța. „Aveam 22 de ani când am intrat în Vila nr. 1 din Mamaia, iar acum am 52. Au trecut 30 de ani, în care am avut ocazia să învăț și să lucrez cu mari maeștri ai microfonului. Unii nu mai sunt printre noi, Marian Moldoveanu, Adrian Vasile, Nick Vîrgolici, Daniel Trușcă (Yoghi). O contribuție esențială în tot ceea ce este Radio Constanța o are Rodica Șerbănescu, iar pentru mine personal, omul de la care am învățat mult este Virgil Mocanu“, adaugă el.
Cătălin Donose, alături de marele fotbalist Nicolae Dobrin, în 1994
Catalin Donose, transmisiune pentru Radio Constanța, la Giurgiu, Astra – FC Viitorul
Alături de Simona Amânar, în studioul Radio Constanța
„Pentru cele câteva ore de emisie se lucra încontinuu“
La acea vreme, programele de editare audio nu existau, așa că fonotecările se făceau cu…forfecuța, multă răbdare și mult devotament.
Mihai Mândriloiu s-a alăturat echipei tehnice Radio Constanța la puțin timp de la inaugurare, prin detașare de la Romtelecom. Își amintește și acum primele emoții „Era prima dată când vedeam că cineva intră cu cronometru şi ştie să-şi dozeze atâtea minute de vorbire, de muzică şi comentarii. Pentru Constanţa, era începutul în ale radioului. Era cu totul şi cu totul deosebit, toţi lucram cu entuziasm şi dăruire. Fonotecările se făceau cu forfecuţa, dar faptul că obţineai un produs prin foarte multă muncă, era o satisfacţie formidabilă! Toată lumea muncea non-stop, nu conta ora, pentru cele câteva ore de emisie se lucra încontinuu. Niciunul nu voia să plece acasă!“, își amintește el.
„Era fascinant felul în care lucram lucram pe bandă magnetică, erau înregistrate toate interviurile, se fonotecau şi fonotecarea însemna o tăietură la cuvînt aproape, să ai grijă să nu tai o consoană sau o vocală, să iasă cuvântul întreg, să nu se simtă toate acele ezitări. Exsta şi momentul nostim, de la 1 ianuarie, când toate acele ezitări erau strânse într-o bandă foarte frumoasă, în care colegele noastre, operatoarele, realizau banda de bâlbe. Iar la 1 ianuarie, dimineaţa, se începea cu banda de bâlbe. Era o mare competiţie să apari“, își amintește Steliana Bajdechi.
Însă toată lumea lucre cu pasiune. „Terminasem Liceul de Chimie de la Năvodari, nu eram pregătită pentru așa ceva, dar mai venisem în vizită de foarte multe ori, pentru că participasem la concursuri la Radio Vacanța. Voluntar am aranjat Fonoteca pentru prima dată, pe multe benzi de magnetofon. Pe cutiile benzilor de magnetofon era semnătura mea. Îmi plăcea foarte mult clădirea dinainte de a ști că aici e Radio Vacanța“, își amintește Carmen Secuiu.
Dana Vintilescu povestește cu umor cât de dificilă era munca în departamentul tehnic, în acele vremuri. „Am avut o periodă de 15 ani în care am lucrat la magnetofoanele clasice, magnetofoane care aveau 40 de ani când m-am angajat eu și râdeam că arată ca niște aragaze. Vara erau extraordinar de calde. Noi stăteam în picioare și aveam o foarfecă pe care o țineam între degete, într-un mod ciudat pentru ceilalți, care să ne permită să tăiem banda, o lipeam cu scotch și cu toate astea făceam niște emisiuni, niște ilustrații muzicale spectaculoase lipind banda, înregistrând pe 3 – 4 magnetofoane în același timp. Era fascinant, dar acum avem tehnologie avansată, de ultimă oră. Lucrăm cu două computere, cu 2, 3 programe. Cunoaștem parametrii tehnici de mare finețe și reușim să modulăm vocile care ne sunt aduse pentru prelucrat, astfel încât să se audă foarte frumos, să se audă înalt, să se audă perfect. Și redactorii, colegii noștri, ne ajută ca aceste materiale să devină perfecte prin vocile lor și prin explicațiile lor. Este o echipă“.
Claudiu Dobrescu, realizator în cadrul departamentului Sport, a avut ocazia să-și transforme pasiunea în profesie. „Sunt 30 de ani de existență a postului Radio Constanța dintre care 25 i-am petrecut lucrând în echipa redacțională, cu încredere și devotament față de profesia de jurnalist! Am apreciat intotdeauna valoarea «cuvintelor rostite de la distanță în spațiul hertzian» în interesul și în folosul celor aflați lângă radio-receptoare! Chiar dacă vremurile se schimbă și nici presa românească nu mai este la nivelul calitativ al anilor trecuți, am încredere că ascultătorii noștri nu-si vor uita prietenii nevăzuți care le vorbesc în fiecare zi! Numai așa, radioul public va rezista“, este de părere jurnalistul.
1997 – Claudiu Dobrescu, în timpul unei înregistrări în studio, alături de copii talentați, pentru emisiunea „Universul copilăriei”
Ședință de redacție. Claudiu Dobrescu, alături de Cătălin Burada, Valentin Lungeanu si Cătălin Anton
2004 – Claudiu Dobrescu, la Baza militară NATO de la M. Kogalniceanu. Jurnalistul a realizat timp de doi ani rubrica „Euroinfo-Radio Constanta”
2006 – Claudiu Dobrescu, la Batalionul Mobil de Jandarmi din Palas. Jurnalistul a realizat timp de șapte ani emisiunea săptămânală a jandarmilor dobrogeni, „La ordin pentru ordine publică!”
Martie 2019 – Claudiu Dobrescu, pe Arena Națională din București, la meciul de fotbal din Liga 1, FCSB – FC Viitorul, scor 1-2
Liliana Bara Fustanela, vocea pe care ascultătorii o identifică cu programele folclorice, s-a alăturat şi ea, acum aproape un sfert de secol, echipei Radio Constanța. „La 1 mai 1996, începeam să lucrez la Radio Constanța și după numai o lună citeam știri, la Radio Vacanța – postul ce răsuna în orice casă toată vara. Așa era și Radio Constanța în primii ani, de după evenimentele din Decembrie 1989. Am prezentat știri, am fost reporter, prezent și în micile sate Arsa sau Brebeni și la Palatul Cotroceni sau Palatul Parlamentului, de exemplu. Am fost editor, producător și nu există comună din Dobrogea unde să nu fi ajuns. Din 2009 și până în 2013, am prezentat emisiunea «Dimineți cu cântec» și dialogul cu ascultătorii era cel mai bun feedback că am ajuns să lucrez în locul potrivit. Au urmat alte și alte emisiuni: «Un cântec pentru fiecare», «Pe drumul dorului», «Autentic românesc» și în prezent «Viața-n cântec și poveste»- despre tradiții, obiceiuri, oameni și locuri, despre interpreți de muzică populară și nu numai. Mașina de scris cu care redactam primele știri, zecile de spectacole din fața radioului, drumurile în echipă spre Ostrov, Mangalia, Munții Măcin sau spre Deltă, relatarea directă de pe Distrugătorul Mărășești, din dreptul stațiunii Venus, la eclipsa solară din 1999, telefoanele și scrisorile primite de la ascultători ….toate îmi trec prin minte, ca într-un film, ca într-o poveste. O poveste cu multă adrenalină, dinamică, originală, antrenantă, palpitantă, o poveste frumoasă, asta este Radio Constanța. Anii au trecut și colegii și prietenii pe care îi aveam la început de poveste au fost înlocuiți de alții, mulți dintre ei nevăzuți, dar pe care îi simt aproape după fiecare emisiune prezentată“, a declarat realizatoarea.
Pentru Adrian Băncilă, care s-a alăturat echipei acum mai bine de zece ani, radioul este mai mult decât o pasiune, este un stil de viață. „Radio Constanța mi-a oferit șansa de a testa mai multe laturi ale lumii radiofonice. De-a lungul celor aproape 11 ani am fost reporter, comper, redactor, redactor de rubrica, redactor de stiri on air si online. Am avut ocazia de a cunoaște oameni importanți, iar echipa de aici poate fi un model pentru orice redacție“, este el de părere.
Spectacolele de pe terasa Radio Vacanța, rampă de lansare pentru artiști
Una dintre perioadele cele mai efervescente a fost cea în care la Constanța exista o adevărată pepinieră de artiști, ce se lansau la spectacolele de pe terasa Radio Vacanța, în prezența a mii de oameni. „Mulţi dintre artiştii pe care îi vedem astăzi la TV au debutat în emisiunile mele. Românii treceau de la şlagărele româneşti la hiturile internaţionale, de la muzica uşoară la muzica dance. Era altceva pentru publicul din România, tinerii voiau ritmurile muzicii străine, dar cu versuri în română, iar la Constanţa era un pol al muzicii. Primele studiouri aici au fost deschise, litoralul era o rampă de lansare pentru artişti“, îşi aminteşte Liviu Predescu, realizator de emisiuni muzicale.
Steliana Bajdechi, alături de Liliana Moldoveanu și Daniel Sîrbu
Ce a contat cel mai mult în cei 30 de ani de activitate ai radioului dobrogean? „Faptul că, prin fiecare cuvânt, prin fiecare melodie, am încercat să fim alături de cei care au ales să ne asculte. Că am fost onești și credibili. De fapt, lipsa de sinceritate e cel mai ușor de depistat la radio. De aceea sunt convinsă că, oricâte mijlocea moderne de informare vor apărea, radioul va exista mereu, pentru că el vă poate însoți cu sinceritatea sunetului, oriunde veți dori să îl invitați… În mașină, acasă, la o petrecere în familie, la un foc de tabără în vârful muntelui sau pe o plajă pustie…“ – este de părere Steliana Bajdechi.
„Îmi place să vorbesc despre echipă și am considerat, întotdeauna, că valoarea de aici vine“
Dana Sterghiuli, redactor-șef adjunct, este de părere că povestea Radio Constanța este și povestea unui colectiv care a pus în realizarea programelor radio tot ce e mai bun, mai valoros, experiența profesională și personală. „Îmi place să vorbesc despre echipă și am considerat, întotdeauna, că valoarea de aici vine. Ne-am pus mereu întrebari: Cum e mai bine să facem? Ce păstrăm și ce adăugăm? Ce este necesar să schimbăm? Și cum facem schimbarea? În ultimii cinci ani, spre exemplu, obisnuințele de consum radio s-au reconfigurat, iar competiția în FM ne-a dus la a fi împreună pe o piață radio extrem de dinamică și ne-a deschis online-ului, o lume pe care o descoperim în fiecare zi. Această realitate ne invită la transformare, iar această transformare este un proces pe care-l trăim alături de publicul Radio Constanța“, a declarat Dana Sterghiuli.
Dana Sterghiuli, redactor-șef adjunct Radio Constanța
Provocările au vizat două direcții principale: fidelizarea publicului și atragerea unei audiențe noi. „Aceste provocări au devenit obiectivele noastre și ne-au determinat să fim mai atenți la calitatea programelor și să ne dorim să fim principalul furnizor de informații locale și regionale- un partener credibil, autentic, o prezență de referință în Dobrogea. Ne propunem să contribuim consistent, în plan social, cultural și educativ, pentru a susține, prin prisma activității noastre editoriale, procesul de creștere și schimbare la nivel regional“, a precizat Dana Sterghiuli.
Radio Vacanța, în povestea radioului de la malul mării
Radio Vacanța este, desigur, o parte esențială în povestea radioului de la malul mării. „Aici avem două direcții pe care ne concentrăm: una în care ne dorim să avem continuitatea conceptului de program Radio Vacanța de-a lungul celor 53 de ani de existență, tocmai pentru a valoriza pentru public acea amprentă unică, inconfundabilă, a anilor în care Radio Vacanța a adus un sentiment de libertate și expresie de sine, o descătușare din limitele impuse de regimul de dinaintea anilor 90, și, apoi, o a doua zonă, cea în care dorim să integrăm experiena trecută, în acest prezent dinamic, tehnologic, inovativ. Mă bucur că am avut posibilitatea să dezvoltăm coerent conceptul de program estival, în interiorul grilei standard Radio Constanța, și acest fapt ne-a permis să oferim, pentru publicul din Dobrogea, un program predictibil, pe parcursul întregului an, și să întâmpinăm turiștii care ajung pe litoral cu informația și starea potrivite unei vacanțe pe litoral, în Delta Dunării sau în alte puncte de vacanță din Dobrogea. Echipa editorială este formată din colegii mei de la Radio Constanța. Sunt animatori cu multă experiență radio, sunt dinamici și iubesc ceea ce fac. Vrem să ne menținem tonusul și prezența plăcută în FM, tocmai pentru ca publicul care ne alege să găsească în noi și un prieten de vacanță și de drum lung”, a mai declarant redactorul-șef adjunct al Radio Constanța.
„Radio Constanţa se dezvoltă cu fiecare zi“
Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanța
Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanța, este de părere că, după 30 de ani de activitate, Radio Constanţa este pus în faţa unor provocări deosebite. „Pentru că suntem un radio al secolului XXI, Radio Constanţa este acum obligat să facă paşi rapizi, să fie un radio modern, care să răspundă cerinţelor cât mai multor ascultători, cu obiectivitate, cu rapiditate, fie că vorbim despre seniori sau despre un public activ, dornic de cunoaştere, sau despre un public tânăr, care are deja alte aşteptări. Radio Constanţa are forţă, pentru că personalul de aici este un personal care emană forţă, care ştie să răspundă acestor provocări şi care se confruntă în fiecare zi cu problema competiţiei, cu dorinţa de mai mult şi de mai bine şi reuşeşte să răspundă foarte bine acestor provocări. Radio Constanţa se dezvoltă cu fiecare zi ce trece, păstrându-şi tradiţia, dar având acea tentă de modernitate cu care trebuie să ne obişnuim zilnic“, a declarat Daniel Sîrbu.
Una dintre provocări este, desigur, mediul online, ce oferă radioului şansa de a avea o arie mult mai mare de acoperire. „Explozia internetului a făcut ca radioul să poată fi recepţionat oriunde, să poată fi vizibil de acum, pentru că vorbim deja de un radio care se şi vede, nu doar se aude, iar această provocare reprezintă pentru noi un motor de dezvoltare şi ceva ce trebuie să ne asumăm!“, a mai declarat Daniel Sîrbu.
Distincții obținute, de-a lungul timpului, de Radio Constanța
De altfel, Radio Constanţa a păstrat, de-a lungul celor trei decenii, o comunicare constantă cu ascultătorii. „Ascultătorul este barometrul nostru! Nu putem face programe fără ca ascultătorul, principalul nostru beneficiar, să nu fie implicat 100%…Interactivitatea este una dintre condiţii şi este unul dintre crezurile noastre principale!“, a subliniat managerul Radio Constanţa.
––––––––
Radio Constanţa a rămas, de-a lungul celor trei decenii, o voce de referinţă în spaţiul etnic multicultural dobrogean, prin numărul de ascultători care îi aleg zilnic programele şi prin proiectele culturale derulate.
Printre emisiunile cele mai cunoscute ale postului de radio se numără „Radio Constanţa – Actualităţi economice şi financiar – bancare”, „Piese din tezaur”, realizată de Angela Culețu, „Meridiane folclorice”, „Radio Constanţa – Actualităţi Post Meridian” – realizată de Isabela Rădulescu, „Radio Constanţa Matinal” – (realizator Daniel Sîrbu), Buletine informative (Dana Sterghiuli), „Panoramic social” (Rodica Simionescu), „33 1/3 – repere discografice“, „Muzică și muzichiie“ (programe realizate de Horia Pătrăhău), „Viaţa Satului” (Manuela Prajea), „La miezul zilei” (Costi Dumăscu), „Agenda portuară” (Cristina Iliuţă), „Barometru cotidian” (Mihaela Andrei), „Universul artelor dobrogene” (Liliana Moldoveanu), sau programele interactive ce au apărut încă de la lansare, din anul 1990: „Şapte zile în săptămână, cântec, joc şi voie bună” – Angela Culeţu, „Puls 120” – Cătălin Donose, sau „Jazz context” – Harry Tavitian.
Caravana Radio Constanța
Caravana Radio Constanța
Caravana Radio Constanța
Începând din 2009, oferta de programe a Radio Constanţa a fost concepută pentru atragerea publicului ţintă (activ, ocupat, cu nivel de educaţie mediu şi peste mediu, cu vârste între 35 si 55 de ani), dar şi pentru menţinerea pe frecvenţe a publicului consacrat, a continuat să se diversifice şi a crescut gradul de adaptabilitate a materialelor informative şi a modului de tratare jurnalistică a evenimentelor la nevoile punctuale ale publicului, odată cu separarea emisiei pe frecvenţele de unde ultrascurte, respectiv medii.
Astăzi, programul are un conţinut informativ important, iar formatul muzical este HOT Adult Contemporary, cu un nucleu semnificativ de creații muzicale ale artiștilor români.
De la ora 6 şi 30 de minute, vă spunem „Bună Dimineaţa!”. Emisiunea dă tonul întregii zile și reprezintă principalul comunicator al subiectelor din actualitatea dobrogeană. Cuprinde grupaje de ştiri, rubrici cu tematici variate, informative, culturale, educative și de divertisment. Programul matinal este completat cu interviuri, reportaje şi corespondenţe din regiune, iar rubricaţia este astfel concepută încât fiecare program informativ să conţină şi repere educativ-culturale.
„De zece ori România!“, emisiune de actualitate produsă la nivelul Departamentului Studiourilor Teritoriale, este difuzată în intervalul orar 10:00 – 11:00 şi conține grupaje informative, relatări și reportaje din regiunile țării, concursuri și producții derivate din campaniile în care sunt implicate studiourile teritoriale.
De la 11:00 luăm împreună „Pulsul Zilei”, un program dinamic, în ritmul desfăşurării zilei, cu grupaje informative, rubrici variate – de actualitate, cultural-educative, de fapt divers, meteo- trafic, relatări telefonice şi reportaje din regiune, iar de la ora 14:00 vă însoţim pe „Sens Unic” şi vă oferim ştiri, reportaje şi transmisiuni în direct.
Seara de la 17:00, discutăm pe larg, în emisiunea „Atelier Urban“, cele mai importante probleme regionale şi locale, cu specialişti în domeniu.
Ziua se încheie cu „Discuri de colecţie“ (19:00 – 22:00), o emisiune ce cuprinde știri și informații din lumea artistică, referiri și ilustrări din muzica specializată.
În fiecare sâmbătă, de la 10:00 la 11:00, puteţi asculta „TOP 10 Radio Constanţa“- un clasament al melodiilor de top în playlist-ul Radio Constanța, iar duminica, în acelaşi interval orar, emisiunea automobilistică „Hobby pe 4 roţi“.
De asemenea, programul folcloric din programele de pe frecvenţele AM începe de la ora 14:00. Emisiunea „Viața-n cântec si poveste” (14.00-17.00), reflectă preocupările locuitorilor din mediul rural, valorile culturale şi spirituale ale satului românesc. Alături de interpreţi consacraţi şi solişti de muzică populară, sunt invitaţi în studioul Radio Constanța oameni de cultură şi personalităţi din Dobrogea, promotori ai tradiţiilor şi obiceiurilor din spaţiul rural, precum şi tineri artişti populari, îndrăgiţi de comunităţile locale.
Răsăritul, văzut de pe terasa Radio Constanța Foto: Florentina Stan
Radio Constanţa emite pe frecvențele de 100,1 FM în Constanța și Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea și 106,2 FM Sulina, precum și pe frecvențele de unde medii 909 KHz Valu lui Traian – Constanța și 1530 KHz Topolog – Tulcea, iar prin intermediul internetului, programele primului post de radio din Dobrogea ajung la românii de pe tot cuprinsul ţării, cât şi la cei din diaspora.
Vara, pe frecvenţele 100,1 FM Constanţa şi Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea şi 106,2 FM Sulina, se aude Radio Vacanţa – pe întreg litoralul românesc, dar şi zona Deltei Dunării. De asemenea, programele estivale pot fi accesate online, pe site-ul radiovacanta.ro.
******************
Pe parcursul întregii săptămâni, pe site-ul www.radioconstanta.ro, puteţi citi interviuri şi reportaje ce redau povestea Radio Constanţa, de la începuturi și până în prezent.