Ascultă Radio România Constanța Live

radu mazare acuzatii

Radu Mazăre și Sorin Strutinsky rămân la ,,beciul domnesc”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 aprilie 2015, 16:24

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a acceptat cererea Direcției Naționale Anticorupție de prelungire a arestării preventive față de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre.

În același dosar se solicitase și prelungirea mandatului față de Sorin Strutinsky, arestat preventiv și în altă cauză.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Pe data de 2 aprilie, instanța supremă a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi după ce a admis o contestație a DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

Conform DNA, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței ar fi participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

31 octombrie – Ziua internaţională a Mării Negre
Ştiri joi, 31 octombrie 2024, 08:10

31 octombrie – Ziua internaţională a Mării Negre

În fiecare an, la 31 octombrie este marcată Ziua internaţională a Mării Negre. La 31 octombrie 1996, la Istanbul, a fost semnat primul Plan...

31 octombrie – Ziua internaţională a Mării Negre
AUDIO | Expoziția de pictură “Metamorfoze”, vernisată la Muzeul de Marină din Constanța, poate fi vizitată până pe 10 noiembrie
Ştiri joi, 31 octombrie 2024, 08:00

AUDIO | Expoziția de pictură “Metamorfoze”, vernisată la Muzeul de Marină din Constanța, poate fi vizitată până pe 10 noiembrie

Cu Ocazia Zilei Internaționale a Mării Negre, Liga Navală Română a organizat joi, 30 octombrie, la Muzeul Marinei Române, expoziția de...

AUDIO | Expoziția de pictură “Metamorfoze”, vernisată la Muzeul de Marină din Constanța, poate fi vizitată până pe 10 noiembrie
Victorie pentru CSM Constanța, liderul grupei în FIBA EuroCup
Ştiri joi, 31 octombrie 2024, 06:48

Victorie pentru CSM Constanța, liderul grupei în FIBA EuroCup

CSM Constanţa a învins formaţia finlandeză Peli-Karhut cu 74-70 (16-16, 22-17, 13-16, 23-21), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din...

Victorie pentru CSM Constanța, liderul grupei în FIBA EuroCup
Vremea va fi caldă și frumoasă în Dobrogea, cu 20 de grade Celsius în aer
Ştiri joi, 31 octombrie 2024, 06:47

Vremea va fi caldă și frumoasă în Dobrogea, cu 20 de grade Celsius în aer

Vremea se menține frumoasă și caldă în Dobrogea, iar pentru joi, meteorologii anunță o maximă de 20 de grade Celsius. Cerul va fi variabil,...

Vremea va fi caldă și frumoasă în Dobrogea, cu 20 de grade Celsius în aer
Ştiri miercuri, 30 octombrie 2024, 21:17

9 ani de la tragedia din Clubul COLECTIV

S-au scurs 9 ani de la incendiul devastator din Clubul Colectiv, în urma căruia 65 de oameni au murit și 160 au fost răniți. Au fost tot...

9 ani de la tragedia din Clubul COLECTIV
Ştiri miercuri, 30 octombrie 2024, 20:51

CONSTANȚA: Parcul din zona Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va fi reabilitat

Încep lucrările de reabilitare a parcului din zona Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – anunță...

CONSTANȚA: Parcul din zona Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va fi reabilitat
Ştiri miercuri, 30 octombrie 2024, 19:35

TULCEA: Acces la tehnologia 5G pentru comunitățile din Delta Dunării

Comunităţile din Delta Dunării vor avea acces la tehnologia 5G Orange prin intermediul unui proiect de infrastructură unic în România, cu o...

TULCEA: Acces la tehnologia 5G pentru comunitățile din Delta Dunării
Ştiri miercuri, 30 octombrie 2024, 18:23

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării

Guvernul spaniol a anunţat trei zile de doliu naţional, de joi, 31 octombrie, și până sâmbătă, 2 noiembrie, în urma celor mai grave...

SPANIA: Crește numărul morților în urma inundațiilor devastatoare din sud-estul țării