Ascultă Radio România Constanța Live

radu cosasu

Radu Cosaşu, decanul presei sportive româneşti, a încetat din viaţă la 92 de ani

Radu Cosaşu, decanul presei sportive româneşti, a încetat din viaţă la 92 de ani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 aprilie 2023, 12:45

Radu Cosaşu, decanul presei sportive româneşti, a încetat din viaţă la 92 de ani, la Spitalul „Elias” din Bucureşti, a anunţat duminică Asociaţia Presei Sportive din România într-un comunicat.

Radu Cosaşu s-a născut la data de 29 octombrie 1930, la Bacău, într-o familie din mica burghezie evreiască, fiul lui Isac Rohrlich, contabil, şi al Melaniei (născută Wassermann).

După ce a absolvit liceul la Bucureşti (1940-1948), a urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), de unde a fost recrutat pentru Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953).

A început ca reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, a continuat ca redactor la Scânteia tineretului (1949), a lucrat ca frezor la Uzinele Timpuri Noi (1950), a revenit ca redactor la Scânteia tineretului (1953-1956), de unde a fost concediat, după ce a lansat teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori (1956) (susţinând că literatura trebuie să înfăţişeze „adevărul integral” şi nu unul selectat tendenţios, după o logică propagandistică), rămânând fără loc de muncă mai bine de un deceniu. A colaborat la diverse reviste şi a publicat numeroase volume de nuvele sau romane, se arată în comunicat.

După 1989 a fondat alături de Andrei Pleşu, Tita Chiper şi Zigu Ornea revista de Dilema (astăzi, Dilema veche) şi a colaborat la diverse alte publicaţii.

De-a lungul vremii a publicat peste 20 de volume. A scris povestiri cu un marcant caracter autobiografic, literatura sa având un filon eseistic foarte pronunţat.

A deţinut rubrici la ziarul Sportul şi revistele Cinema şi România literară, a fost redactor-şef la Fotbal Plus, redactor al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.

Radu Cosaşu a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010).

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal