Ascultă Radio România Constanța Live

punctul de pensie

Ministrul Muncii: Proiectul legii pensiilor – pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern; creşterea medie a pensiilor – de 40%

bani - foto Radio Constanta 3

Publicat de Doina Sirbu, 6 noiembrie 2023, 19:12

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, le-a prezentat, luni, deputaţilor din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor, precizând că, potrivit calendarului asumat, acesta ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament.

„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români”, a declarat ministrul Muncii.

Ea a făcut referire şi la impactul bugetar: „Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie”, a explicat Bucura-Oprescu.

Ministrul a precizat că legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, menţionând că la această dată punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

„Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie”, a explicat Bucura-Oprescu.

Demnitarul a explicat şi procedura majorării pensiilor de la 1 septembrie 2024.

„Cu privire la ‘de ce aplicăm de la 1 septembrie’ – este foarte simplu. Ne aflăm într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste 4 milioane de dosare sunt deja digitizate, după adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi. După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie”, a mai spus ministrul.

Simona Bucura-Oprescu a precizat că proiectul cuprinde pensia şi indemnizaţia minimă socială, adăugând că actul normativ încurajează contributivitatea şi munca.

„Pentru creşterea pensiilor, plecând de la formula cu care noi venim şi anume faptul că avem un algoritm cu care încurajăm două elemente: unu – contributivitatea; doi – munca. Încurajăm munca prin acele puncte de stabilitate pe care le oferim pentru o perioadă de peste 25 de ani în care munceşti. Cu alte cuvinte, dacă ai o perioadă contributivă de 25 de ani, pentru perioada de la 25 la 30 de ani vei obţine 0,5 puncte pe an în plus, de la perioada 31 la 35 de ani – 0,75 şi de la perioada peste 35 de ani vei obţine un punct în plus pe an. Cu alte cuvinte, prin asta îndeplinim ceea ce ni se cere în jalonul 214 aferent reformei sistemului public de pensii, în sensul că încurajăm munca şi adecvarea pensiilor mici”, a explicat ministrul.

Ea a mai spus că, datorită acestui formule, cei 1.200.000 de români care primesc indemnizaţie minimă socială vor avea situaţia favorabilă în care vor avea, după aplicarea formulei, cu 87,4% mai mult, adică 1.960 de lei, faţă de 1.825 de lei, dacă au muncit 35 de ani pe salariu minim pe economie.

„Cu alte cuvinte, această formulă care încurajează munca cu punctele de stabilitate va duce la adecvarea pensiilor mici şi va duce la creşterea pensiilor, pe calculele noastre, în medie cu 40%. Poate vor fi pensii care vor creşte cu 1%, poate vor fi pensii care vor creşte cu 80%, cum am spus, dar calculele noastre arată că vom avea o creştere medie a pensiilor de 40%”, a precizat ministrul Muncii.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

Ludovic Orban: Pensiile vor creşte; decizia, după raportul la şase luni privind starea bugetară

Publicat de Doina Sirbu, 28 mai 2020, 18:28

Premierul Ludovic Orban a reiterat, joi, faptul că pensiile vor creşte, dar o decizie în acest sens va fi luată când Guvernul va avea raportul la şase luni privind starea economiei şi starea bugetară, cât şi prognoza economică pe următoarea perioadă.

„Este prematură orice declaraţie pe tema aceasta. Când vom avea raportul la şase luni privind starea economiei şi starea bugetară, care trebuie realizată în conformitate cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, de asemenea, când vom avea prognoza economică pe următoarea perioadă de timp, atât prognoza realizată de Comisia de Prognoză, care acţionează în cadrul Guvernului, cât şi prognozele care vor fi realizate de Comisia Europeană, de Banca Mondială, vom lua această decizie. Ca atare, când vom decide ceva, vom anunţa public. Ce pot să vă spun este că pensiile vor creşte”, a declarat Ludovic Orban la finalul vizitei efectuate la Centrul Tehnic de la Titu, judeţul Dâmboviţa.

El a fost întrebat de jurnalişti despre o afirmaţie a ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, potrivit căreia unul dintre scenariile pe care le are în vedere e ca punctul de pensie să fie majorat cu 10%.

Sursă – AGERPRES / Foto – arhivă