Pensionarii cu dizabilități protestează, astăzi, în Piaţa Victoriei din Capitală
Publicat de Adina Sîrbu, 16 septembrie 2024, 09:44
Un protest al pensionarilor cu dizabilităţi are loc astăzi, în Piaţa Victoriei din București, între orele 10,00 și 14,00. Acțiunea este organizată de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, oamenii fiind nemulţumiţi de diminuarea drastică a pensiilor.
Daniela Tontsch, preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România spune că și-au anunțat participarea persoane din toată țara.
„Fac menţiunea că cei care protestează sunt persoane cu handicap, persoane cu afecţiuni grave, cu boli cronice, persoane imobilizate care expun unui risc din punct de vedere al sănătăţii. Prin urmare, nu ne putem aştepta la o prezenţă masivă. Dar şi o singură persoană dacă este obligată să iasă în stradă şi să protesteze arată o mare problemă – persoanele cu dizabilităţi care au lucrat în condiţii de handicap şi care au îndeplinit stadiul de cotizare contributiv prevăzut de lege se confruntă acum cu anularea recunoaşterii acestui drept din Legea 360, iar pensiile recalculate ale acestor persoane sunt diminuate cu procente între 40 şi 80%”.
Potrivit acesteia, pensionarilor cu dizabilităţi li se „amputează un drept”, întrucât pensia reprezintă „un drept de proprietate”. În opinia sa, Guvernul este „incoerent” în ceea ce face şi ceea ce comunică.
„Astăzi practic li se amputează un drept. Pensia este un drept de proprietate pe care aceşti domni guvernanţi vor să îl înlocuiască cu un ajutor social. Iniţial, premierul a anunţat elaborarea unei legi distincte pentru îndreptarea aceste inechităţi. După care s-a înfiinţat grupul de lucru la nivelul Ministerului Muncii. Între timp a ieşit premierul cu declaraţia că va discuta cu Comisia Europeană şi va îndrepta această inechitate faţă de persoanele cu dizabilităţi, mineri şi alte categorii afectate. Iar vineri noi am primit din partea Ministerului Muncii propuneri de modificare a Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Vor să ne anuleze un drept câştigat şi să ne ofere un ajutor social. (…) Legea 448 este cu totul altă lege. Legea pensiilor este o lege care prevede un drept câştigat. Nu putem să acceptăm un ajutor social în locul unui drept câştigat”, a mai afirmat preşedintele Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.
Reprezentanţii consiliului consideră că noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 „anulează recunoaşterea” unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ţine cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilităţi grave şi accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane. La fel de grav este că persoanele cu dizabilităţi, care se vor pensiona în baza Legii 360/2023 şi vor beneficia de stagiul redus de cotizare, vor avea pensii mai mici ca indemnizaţia socială de 1.200 lei”, se mai arată în comunicatul CNDR.
Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă