Expoziția “LOTCA”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Publicat de Doina Sirbu, 22 octombrie 2024, 10:13
Expoziția “LOTCA”, un proiect cultural inițiat la Tulcea și curatoriat de poeta Iulia Mihalcea, va fi găzduit, de astăzi și până pe 27 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român. Proiectul este conceput ca o INSTALAȚIE DE ARTĂ, iar LOTCA, simbolizează o arcă populată de arte, care prin trecerea ei, vindecă umanitatea, a declarat pentru Radio Constanța, Iulia Mihalcea.
“Apa ne leagă, apa ne dă naștere. Proiectul va ajunge din București, apoi în Franța, în Paris și Arcachon, Arcachon fiind o localitate pe marginea oceanului. Cumva plecăm, călătorim de la Dunăre spre ocean. Expozanții sunt artiști plastici profesioniști cu un palmares important din București, Constanța, Tulcea – Marius Barb Barbone, Aurel Bulacu, Gheorghe Caruțiu, Darie Dup, Ovidiu Felipov, Cătălin Guguianu, Doru Luchian, Traian Oancea, Alexandru Ranga, Lelia Rus – Pîrvan, Eusebio Spinu, Ioana Lavinia Streinu, Florin Stoiciu, Ignat Ștefanov, Ion Tițoiu. Va avea loc un performance care recreează o situație din viața cotidiană a pescarilor”, a spus Iulia Mihalcea.
Eseul scris special pentru acest proiect de Mihai Hurezeanu prezintă o istorie esențializată a simbolului ambarcațiunii și a Lotcii, au precizat organizatorii evenimentului.
Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu