CONSTANȚA: ”Invest in Romania”
Publicat de , 30 septembrie 2016, 08:57 / actualizat: 30 septembrie 2016, 10:16
La Pavilionul Expozițional Constanţa a debutat, vineri dimineața, prima întrunire regională din seria evenimentelor dedicate programului ”Invest in Romania”. Acesta este inițiat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România în parteneriat cu Departamentul pentru Promovarea Investitiilor si Comertului din cadrul Ministerului Economiei Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor este prezent la întrunire, alături de ministrul Economiei, Costin Borc – viceprim-ministru, președintele Consiliului Județean Constanța – Marius Horia Țuțuianu, Florin Jianu – președinte al CNIPMMR, Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța, precum și excelențele sale Osman Koray Ertas- Ambasadorul Turciei la București, Saad Mohamed Saad AL- KOBAISI – Ambasadorul statului Quatar și Francois Saint-Paul – Ambasadorul Franței la București.
Obiectivele acestui program sunt atragerea de investiții și promovarea exportului, susținerea și promovarea proiectelor prioritare stabilite la nivel județean și regional, în direcția domeniilor considerate strategice pentru investiții.
Domeniile avute în vedere sunt: energie, resurse minerale, turism, agricultură, industrie şi infrastructură, în acord cu prevederile Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2014-2020.
Florin Jianu a propus să se deschidă la sediile autorităţilor locale birouri pentru atragerea de investiţii pe modelul birourilor pentru accesarea fondurilor europene, dar și adoptarea unui set de măsuri pentru debirocratizare, aceasta fiind principala cerinţă a investitorilor străini.
Consiliul Naţional al IMM-urilor a reunit propunerile în documentul numit Programul de guvernare al mediului de afaceri, pe care îl pune la dispoziţia partidelor politice.
Horia Țuțuianu, președintele CJC a afirmat că își dorește deschiderea unui parc industrial în Constanța, iar primarul Decebal Făgădău spune că în ianuarie 2017 se va înființa, la nivelul municipiului Constanța Consiliul Economic Consultativ.
„Suprafaţa acestui parc industrial ar trebui să fie de minimum 100 hectare. Industria auto atrage cei mai mulţi investitori, dar trebuie analizat ce domeniu ar fi cel mai potrivit pentru Constanţa. Portul Constanţa va fi legat de vestul ţării, lucru care se va întâmplă în curând, pentru că nu este suficient să aduci un container în port, acesta trebuie transportat spre restul ţării sau spre UE. Calea ferată va fi modernizată că să suporte viteze de 160 km/h”, a afirmat Sorin Vasilescu, consilier în cadrul Ministerului Economiei.
La rândul său, ministrul Economiei, Costin Borc a declarat: „Nu putem dezvolta economia doar cu multinaţionale şi firme străine care vin pentru forţă de muncă ieftină. România trebuie să mizeze pe centre de cercetare, invoare, furnizori locali etc. Stăm prost la pepiniera de firme şi bine la firmele mari exportatoare. Viitorul economiei naţionale stă în capacitatea intelectuală şi creativă a firmelor româneşti. Firmele româneşti trebuie să colaboreze cu cele străine. Mai ales într-un oraş-port cum este Constanţa. Constanţa este oraşul unde se pot întâmpla miracole economice„!