Victor Ponta, la Diaspora Estival
Publicat de Cristina Ghelasie, 18 august 2014, 11:19
Premierul Victor Ponta a ajuns la Eforie Nord, unde participă la deschiderea „Diaspora Estival”.
Programul, organizat de Ministerul Afacerilor Externe, este destinat românilor din afara graniţelor, în vederea cunoaşterii legislaţiei statului în care aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa, în scopul dezvoltării de proiecte.
Evenimentul reuneşte, până pe 24 august, aproximativ 200 de reprezentanţi ai mediului asociativ românesc din întreaga lume şi este structurat sub forma unor ateliere de lucru.
Ca noutate, programul cuprinde un seminar de formare în domeniul managementului de proiect şi accesării fondurilor europene, transfrontaliere, publice şi nerambursabile.