Centrul Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța a prezentat bilanțul sezonului estival
Publicat de Doina Sirbu, 6 septembrie 2023, 15:18
La finalul sezonului estival, Centrul Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța a prezentat bilanțul. Peste 130 de activități au fost desfășurate în ultimele două luni, spune Daniel Gheorghe, șeful centrului.
“În această perioadă, au fost realizate 132 de activități de prevenire a consumului de droguri, adresate persoanelor din județele Constanța și Tulcea, dar și turiștilor aflați în vacanță pe litoral, numărul persoanelor informate fiind de peste 26.000. Activitățile au fost derulate în cadrul a trei în campanii de prevenire a consumului de droguri – una națională “Când drogurile și alcoolul preiau volanul, se închide drumul libertății” și două locale mă refer aici la campania locală “Litoral fără droguri” și “Safe Parties”, spune Daniel Gheorghe.
Alte proiecte au avut loc în taberele școlare.
“Totodată, au fost implementate și proiecte locale, în cadrul acestora fiind informați peste 2500 de elevi și 300 de profesori din taberele școlare aflate pe litoralul românesc și centrele de plasament în Constanța”, a mai precizat Daniel Gheorghe, șeful Centrulului Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța din cadrul Agenției Naționale Antidrog.
Redactor: Adrian Băncilă / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Centrul Regional de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Constanța