Ascultă Radio România Constanța Live

premii performanta Radio Romania

Gala Radio România, 95 de ani. Cine sunt câştigătorii premiilor pentru performanță în cele 12 domenii de activitate

Gala Radio România, 95 de ani. Cine sunt câştigătorii premiilor pentru performanță în cele 12 domenii de activitate

Publicat de Doina Sirbu, 1 noiembrie 2023, 18:19

Radio România împlineşte astăzi, 1 noiembrie, 95 de ani de activitate, iar cu această ocazie premiază performanţa, prin Gala Radio România. În cadrul evenimentului, care a început la ora 17.00, la Sala Radio din Bucureşti, se acordă premii pentru performanţă în 12 domenii de activitate.

Printre cele 60 de nominalizări remarcabile se numără câteva şi din Dobrogea. Prezentăm mai jos lista câștigătorilor și a nominalizaților.

CULTURĂ / ARTE: Câștigător – Constantin Chiriac

Nominalizări:

Constantin Chiriac, Director al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – nominalizat pentru contribuția de necontestat la fenomenul cultural care a atins apogeul la a 30-a ediție.

Mircea Cărtărescu – Scriitor, pentru romanul „Theodoros,” apărut în 2022, distins cu prestigiosul Premiul Radio România Cultural, precum și cu multe alte premii.

Mihai Constantinescu – Creatorul Festivalului Internațional „George Enescu”, pentru cei 30 de ani de trudă și devotament, transformând festivalul într-un simbol al excelenței muzicale la nivel internațional, reprezentând un produs de succes „Made in Romania” în perioada postcomunistă.

Daniel Jinga – Managerul Operei Naționale București, pentru realizarea stagiunii centenare, organizarea cu succes a două ediții ale Bucharest Opera Festival în ultimii doi ani, invitarea artiștilor români de prestigiu internațional și pentru numeroasele evenimente conexe dedicate publicului larg.

Alina Șerban – Actriță și regizoare cu impact notabil în industria cinematografică internațională, obținând premii prestigioase. Cel mai recent film în care a strălucit, „Housekeeping for Beginners” (alături de Anamaria Marinca), a fost selecționat ca propunere a Macedoniei pentru Premiile Oscar și a câștigat Leul Queer la Festivalul de la Veneția.

***

INOVARE / ȘTIINȚĂ: Câștigător – Sergiu Pașca

Nominalizări:

Sergiu Pașca – Profesor de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din Statele Unite. Este laureatul din anul 2021 al Premiului Judson Daland, pentru realizări remarcabile în investigații clinice orientate către pacient. Sergiu Pașca este nominalizat pentru cercetarea sa în domeniul neuroștiințelor, care promite să schimbe în mod semnificativ înțelegerea noastră asupra tulburărilor psihiatrice complexe.

RobotX – Echipă de elevi din Hunedoara, Romania, nominalizați pentru dezvoltarea unui program care rulează acum pe Stația Spațială Internațională și este folosit pentru a evalua starea de sănătate a vegetației de pe întreaga planetă. Această inițiativă inovatoare ajută la monitorizarea și protejarea mediului înconjurător.

Sebastian Dobrincu – Tânăr antreprenor și inovator român care s-a remarcat în lumea digitală. Este nominalizat pentru contribuția sa la industria divertismentului și pentru proiectul „Revocalize.ai”, care utilizează inteligența artificială pentru a crea pachete de voci ale artiștilor.

Ovidiu Toma – Fondatorul Wispr, cunoscut drept „WhatsApp-ul românesc”. Este nominalizat pentru dezvoltarea aplicației Wispr, care utilizează tehnologia Blockchain pentru a asigura securitatea comunicațiilor. Această aplicație oferă o alternativă sigură la platformele de mesagerie tradiționale.

Andrei Dănescu, Oana Jinga (Dănescu) și Adrian Negoiță – Fondatorii proiectului Dexory, o firmă de tehnologie cu recunoaștere internațională. Sunt nominalizați pentru dezvoltarea de soluții inovatoare în domeniul IT, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale pentru optimizarea operațiunilor din depozite și logistică.

***

SĂNĂTATE: Câștigător – Asociația „Dăruiește Viața”

Nominalizări:

Dr. Adrian Marinescu, Director Medical la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Bals” București, este nominalizat pentru cunoștințele sale și pentru răbdarea și tenacitatea de a explica fenomenele care au pus în dificultate omenirea în timpul pandemiei COVID-19, precum și în prezent, odată cu recrudescența COVID. (Perioada 2020-2023).

Asociația „Dăruiește Viața” este nominalizată pentru eforturile sale remarcabile în construirea primului spital mare din România, finanțat exclusiv din fonduri private și donații.

Echipa proiectului de screening gratuit pentru prevenirea cancerului colorectal**, desfășurat în colaborare între Coaliția Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, este nominalizată pentru eforturile lor de a aduce servicii medicale esențiale la nivel național.

Dr. Alexandru Vladimir Ciurea, medic neurochirurg, este nominalizat pentru înființarea Departamentului de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni” și pentru contribuția sa semnificativă în aproape 20 de proiecte de cercetare naționale și internaționale.

Dr. Leon Dănăilă, medic neurochirurg, psiholog, cadru didactic universitar, politician și senator, este nominalizat pentru portofoliul său impresionant de 18 brevete de inventator și 10 de inovator, precum și pentru autoratul a 59 de cărți și atlase de specialitate.

Dr. Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru, autor de literatură filozofică și metafizică, este nominalizat pentru lucrarea sa „Inteligența Materiei” și pentru contribuția sa semnificativă la dezvoltarea gândirii filozofice în România.

***

EDUCAȚIE: Câștigător – Teach for Romania

Nominalizări:

Teach for Romania – Inițiativă nominalizată pentru transformarea educației în România.

De la înființare în 2014, Teach for Romania a revoluționat învățământul prin oferirea unui program integrat de pregătire a profesorilor model. Acești educatori, învățători și profesori au ales să predea în medii dezavantajate, devenind factori de transformare în educație la nivel național. Această inițiativă a contribuit semnificativ la reducerea inechității educaționale și dezvoltarea abilităților de viață ale elevilor.

Smart Lab – Inițiativă nominalizată pentru introducerea unui nou concept în educația românească prin Laboratoarele Digitale Inteligente create de INACO. Aceste laboratoare au schimbat modul de predare, folosind tehnologia pentru a crea un spațiu de învățare inspirațional. Prin intermediul Smart Lab, se promovează o învățare centrată pe elev, care stimulează creativitatea și înțelegerea profundă a conceptelor prin tehnologia 4.0.

Lotul Olimpic de Matematică al României – Inițiativa nominalizată pentru performanța extraordinară la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia. Echipa României a obținut locul 1 în Europa și locul 4 în clasamentul pe națiuni, cea mai bună clasare din ultimii 24 de ani. Această realizare notabilă a fost susținută de cinci medalii de aur și o medalie de argint, sub coordonarea conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe.

Dr. Cristian Presură – Fizician – nominalizat pentru eforturile sale de promovare a fizicii într-un mod accesibil pentru publicul larg. Într-o epocă în care analfabetismul funcțional în creștere reprezintă o provocare majoră, contribuția sa la popularizarea fizicii este remarcabilă.

Echipa Proiectului Merito – nominalizată pentru proiectul lor național de recunoaștere și promovare a excelenței profesionale a dascălilor din România. Prin intermediul proiectului Merito, acești educatori primesc recunoașterea binemeritată pentru contribuția lor semnificativă la educația viitoarei generații.

***

MEDIU: Câștigător – Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23

Nominalizări:

Radu și Larisa Rusu – Ecostuff – nominalizați pentru promovarea soluţiilor de educare şi dezvoltare a comunităţii, de încurajare a creativităţii şi acţiunilor de protejare a mediului în Timişoara.

Claudiu Butacu, Ioana Csatlos, Dalia Stoian, Corina Fugaru – membrii echipei EFdeN, nominalizaţi pentru performanţa obţinută la cea mai mare competiție globală de case solare – Decathlon, ce a avut loc în 2022, în Wuppertal, Germania: trei premii pentru prototipul Vatra: locul 1 pentru condițiile de confort, locul 1 pentru votul publicului și locul trei pentru funcționalitatea casei.

Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23 – nominalizată pentru Proiectul Călăuzele Apelor, Delta Dunării, ce vizează satele de-a lungul Dunării cu acces limitat la activități culturale. Prin intermediul ambarcațiunii tradiționale a Deltei (lotca) sunt promovate valoarea moștenirii locale și dobândirea de noi abilități în rândul copiilor.

Fundația Conservation Carpathia – nominalizată pentru reintroducerea zimbrilor în Munții Făgăraș și pentru lupta susținută pentru conservarea și promovarea stejarilor seculari și a pădurilor din România, în Brașov.

Societatea Ornitologică Română – nominalizată pentru proiectul Școli Prietenoase cu Natura, inițiativă ce are ca scop educația și conștientizarea protejării naturii în rândul elevilor.

***

MULTICULTURALITATE: Câștigător – Asociaţia Tăşuleasa Social

Nominalizări:

Volker REITER – Coordonatorul echipei PROETNICA, nominalizat pentru organizarea Festivalului Intercultural „ProEtnica” de la Sighișoara. Acest festival, ajuns la cea de-a 19-a ediție, este un eveniment de tradiție care promovează dialogul intercultural în România și în Europa, aducând unitate în diversitate și contribuind la consolidarea păcii sociale într-o societate democratică și pluralistă.

Asociaţia Tăşuleasa Social – nominalizată pentru proiectul Via Transilvanica, o inițiativă care prezintă cel mai lung traseu de drumeții din România, întinzându-se pe 1.400 de kilometri și trecând prin 20 de regiuni etnice și culturale diferite din țară. Acest proiect, cu accent pe valorile de mediu, sociale și de patrimoniu, contribuie la dezvoltarea locală durabilă și promovează patrimoniul într-un mod sustenabil.

Daniel Grebeldinger – fondatorul și președintele Asociaţiei Nevo Parudimos, nominalizat pentru contribuția și implicarea sa în incluziunea romilor. Nevo Parudimos se concentrează pe reducerea discrepanțelor sociale și educaționale din societate, având peste 90% dintre proiecte dedicate cetățenilor romi din România.

Asociația Timișoara 21 – nominalizată pentru numeroasele inițiative dedicate multiculturalității în cadrul proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Acest proiect a promovat diversitatea culturală într-un mod deschis și a inclus comunitățile etnice din regiune în programul său, contribuind astfel la consolidarea multiculturalității.

Muzeul Astra din Sibiu – nominalizat pentru programul multicultural desfășurat și promovat. Muzeul Astra este cel mai mare muzeu în aer liber din Europa și servește ca loc de reprezentare a diverselor etnii din România prin evenimente și activități dedicate multiculturalității locale.

***

SPORT: Câștigător – David Popovici

Nominalizări:

Gheorghe Hagi – Cel mai cunoscut fotbalist român și, în acest moment, managerul tehnic al unei Academii care produce cei mai mulți jucători români profesioniști.

Elisabeta Lipă – Una dintre cele mai importante canotoare din istorie și, în acest moment, managerul sportiv cu cele mai bune rezultate românești la Jocurile Olimpice.

David Popovici – Primul înotător român care a devenit campion mondial în proba-vedetă 100 metri liber și exponentul unei noi generații de performeri în înot.

Cristina Neagu – Handbalistă de excepție, lider tehnic al echipei naționale și al generației sale, recunoscută pe plan mondial pentru realizările sale.

Ana Maria Popescu – Cea mai longevivă, carismatică și probabil cea mai performantă reprezentantă a scrimei românești, implicată în mai multe proiecte sociale după retragere.

***

ANTREPRENORIAT: Câștigători – Frații Dragoș și Adrian Pavăl

Nominalizări:

Frații Dragoș și Adrian Pavăl – Nominalizați pentru dezvoltarea rețelei de magazine de bricolaj Dedeman, cel mai puternic business din domeniul bricolajului în România. Cei doi desfășoară și sprijină proiecte dedicate comunității.

Iulian Stanciu – Nominalizat pentru contribuția sa majoră în antreprenoriatul românesc, fondator al mai multor companii importante din retail și curierat, inclusiv eMAG, Flanco, FashionDays și Sameday Distribution.

Daniel Solomon Dineș – Nominalizat pentru rolul său esențial în UiPath, companie care oferă servicii bazate pe automatizarea proceselor și facilitează crearea, implementarea și gestionarea roboților software care imită acțiunile oamenilor în interacțiunea cu sistemele și software-ul digital.

Iulian Dascălu – Nominalizat pentru conducerea cu succes a grupului Iulius, care include lanțul de centre comerciale Iulius Mall și Palas Mall. Compania pe care o conduce a investit peste un miliard de euro până în prezent în proiecte de regenerare urbană și are în dezvoltare proiecte de peste 650 de milioane de euro.

Silviu Zetea – Nominalizat pentru continuarea tradiției de peste 100 de ani a companiei Zetea – Țuică și Pălincă premium din Transilvania, producătoare de băuturi de calitate.

***

CAMPANII SOCIALE: Câștigător: Asociația Dăruiește Viață

Nominalizări:

Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență (ASVSU) – Nominalizați pentru organizarea voluntarilor din Gara de Nord, care au oferit sprijin pentru mii de refugiați. Acest sprijin a inclus orientare, găsire de cazare, donații de alimente, achiziționarea de locuri pentru continuarea călătoriilor și multe altele.

Preotul Dan Damaschin – Nominalizat pentru acțiunile de caritate și campaniile umanitare desfășurate constant pentru copiii din județul Iași, expuși sărăciei și excluziunii sociale. Preotul hraneste aproape 10.000 de copii, le oferă haine, medicamente, rechizite, îi duce la mare vara, îi ține la școală și protejează în centrele sale femeile abuzate acasă de soți.

Asociația Dăruiește Viață – Nominalizată pentru eforturile depuse în construirea primului Spital de Copii din România, dedicat în întregime oncologiei pediatrice. Spitalul va oferi îngrijire multidisciplinară copiilor cu boli grave și se deschide până la finalul acestui an.

Asociația zi de bine – Nominalizată pentru proiectul „Ochi de lumină” din mai 2022, care a implicat amenajarea unui spațiu verde pentru copiii internați la Institutul Oncologic București. Acest proiect a creat un mediu mai prietenos și relaxant pentru copiii în timpul tratamentului lor.

Prof. Dr. Cătălin Ţone – Nominalizat pentru campania sa de educație a tinerilor și prevenire a consumului de stupefiante. A implicat părinții, profesorii și foști consumatori pentru a informa adolescenții despre pericolele consumului de droguri. De asemenea, a lansat cartea „Marijuana, zborul spre iad”, bazată pe jurnalul unui adolescent care a căzut în patima consumului de droguri, cu scopul de a convinge tinerii să evite acest drum periculos.

***

INIȚIATIVE LOCALE: Câștigător – Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

Nominalizări:

Asociația „Dăruiește viață” – Nominalizați pentru construirea unui spital cu fonduri private, un spital care să răspundă standardelor unui stat european în anul 2023 și care se concentrează pe tratamentul multidisciplinar pentru copiii cu patologie oncologică. Aduce o serie de inovații, inclusiv Primul Departament de Radioterapie Pediatrică și camere sterile pentru transplant. Clădirea are 9 niveluri, 12.000 mp și 187 de paturi, iar asociația a atras 43 milioane de euro pentru construcție și dotare cu echipamente.

Fundația Comunitară Brașov – Nominalizată pentru inițiativa lor de a contribui la construirea unei comunități puternice, unită și generoase în Brașov. Au atras peste 11.300 de donatori individuali și aproape 100 de donatori corporate, finanțând peste 250 de proiecte și organizând evenimentul anual Brașov Heroes, care ajută o mulțime de cauze.

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 – Nominalizați pentru contribuția lor la dezvoltarea locală din Delta Dunării și din alte regiuni naturale din România. Se concentrează pe protejarea biodiversității culturale și naturale, promovarea patrimoniului hidrografic românesc și a tradițiilor românești, precum și pe încurajarea unui stil de viață sănătos.

Părintele Nicolae Tănase – Nominalizat pentru realizările sale în plin comunism, inclusiv ridicarea unei biserici și consolidarea comunității de credincioși. După Revoluția din 1989, părintele Nicolae a devenit un promotor al vieții, vorbind deschis despre avorturi și susținând copiii salvați de la avort, orfani și copii ai străzii prin Asociația Pro Vita.

Asociația Dăruiește Aripi – Nominalizați pentru dezvoltarea Registrului Național al Cancerelor la Copii în România, instrument esențial pentru măsurarea progresului în tratamentul cancerului pediatric. Oferă tratamente și monitorizare la domiciliu pentru copiii cu boli grave și desfășoară proiecte care îmbunătățesc calitatea vieții acestor copii.

***

AMBASADORII ROMÂNIEI: Câștigător – Cristian Măcelaru

Nominalizări:

Cristian Măcelaru – Nominalizat pentru că a dus măiestria artei dirijorale din Timişoara natală pe marile scene ale lumii şi înapoi, în Timişoara natală;

Charlie Ottey – Nominalizat pentru excepţionalele filme de prezentare a României, pentru lansarea ideii unui nou logo/brand de ţară – lupul dacic încolăcit în forma literei ”R”, cu mesajul – în limba engleză – ”The Wild Corner of Europe” (”Colţul sălbatic al Europei”) și pentru că a arătat lumii cât de frumoasă este România neîmblânzită.

Doina Lemny – doctor în istoria artei, muzeografă și cercetătoare la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul «Georges Pompidou» Paris, pentru că şi-a dedicat viaţa profesională studierii şi punerii în valoare a genialului sculptor Constantin Brâncuşi şi pentru că l-a readus în România, printr-o expoziţie-eveniment la Timişoara, cea mai mare expoziţie Brâncuşi în ţara natală din ultima jumătate de veac.

Dan Dinu – Nominalizat pentru că este inițiatorul proiectului «România Sălbatică», cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră (a fost dezvoltat la început alături de WWF România (World Wide Fund for Nature)).

Gheorghe Hagi – Nominalizat pentru activitatea de antrenor, fotbalist, manager, campion en-titre cu Farul Constanţa la fotbal, pentru că şi astăzi, când au trecut mulți ani de când a ”atârnat” ghetele în cui, străinii asociază imediat **România** cu Gică Hagi.

***

TRADIȚII & FOLCLOR: Câștigător – Muzeul Satului

Nominalizări:

Olguţa Alexandrina Filip – Nominalizată pentru că este păstrătoarea tradiției coaserii iilor în Oltenia. În anul 2020 a primit titlul de „Tezaur Uman Viu” din partea Comisiei Naționale pentru Salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Meșteșugul cusutului l-a deprins încă de mică, de la bunica și de la mama sa care fusese premiată prin 1945-1946 de către Principesa Nicolette Brâncoveanu, inițiatoarea „Sărbătorii iilor de la Cezieni”, din anii 1925-1928. Olguţa Alexandrina Filip este promotorul și garanția imaterială a acestei sărbători, care are loc, în fiecare an, pe 24 iunie.

Ciprian Ștefan, director general al Complexului Național Muzeul Astra Sibiu și președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor – Nominalizat pentru deosebita abilitate în diversificarea formelor de cultură și creativitate. Continuă misiunea nobilă de a menține muzeele din țara noastră într-o singură „voce”, gata oricând să intervină prin fapte asumate în folosul patrimoniului național.

Conf. univ. dr. Paula Stanciu Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” – Nominalizată pentru că scrie de mulți ani povestea de succes a celui mai vizitat muzeu românesc, aflat în aer liber.

Florin Iordan, etnomuzicolog în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, nominalizat pentru cercetarea științifică, cu articole și comunicări științifice publicate în România, Italia și Bulgaria; a participat la realizarea ultimelor 25 de CD-uri ale seriei «Ethnophonie» (serie de Cd-uri de muzică tradițională editată de Muzeul Țăranului). A înființat formația ”3 Parale” și este organizator al numeroase concerte, festivaluri sau animații muzicale din zona muzicii tradiționale.

Andreea Tănăsescu, fondatoarea „La Blouse Roumaine”, nominalizată pentru construirea şi menţinerea relevantă a unei comunităţi online, născută pe Facebook în 2012, ce a declanșat una dintre cele mai importante mișcări culturale din ultimii 25 de ani, dedicate iei și culturii identitare din România. ”La Blouse Roumaine” a creat și inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și Sfântul Ioan de vară. Evenimentul s-a bucurat de un succes imens, fiind celebrat, doi ani la rând, pe 6 continente, în peste 50 de țări și 100 de localități din România și din întreaga lume.

Sursă: RRA / Redactor online: Doina Sîrbu

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:08

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, până la această oră...

TULCEA: Au fost sesizate 5 incidente electorale, toate fiind confirmate
Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 12:50

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA

Mii de constănțeni au votat deja în primul tur al alegerilor prezidențiale. Cu ce gânduri s-au prezentat la urne și ce așteptări au de la...

Prezența la vot în județele CONSTANȚA și TULCEA
MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:52

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale

Peste 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate pe parcursul nopţii. Dintre acestea, 33 nu s-au confirmat, iar...

MAI: Au fost semnalate 300 de sesizări cu privire la posibile incidente electorale
Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 11:41

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători

Până la ora 11,00, au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 2.042.459 de alegători, reprezentând 11,34% din numărul celor...

Prezidenţiale2024| AEP: Până la ora 11.00, au votat 11,34% dintre alegători
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:27

A murit Gabriel Cotabiță

Interpretul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Potrivit primelor informații, artistul ar fi decedat la Spitalul...

A murit Gabriel Cotabiță
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:55

Care este procedura pentru solicitarea urnei mobile de vot

Persoanele nedeplasabile care vor voteze la scrutinul de mâine trebuie să depună, astăzi, o solicitare pentru urna mobilă. Care este procedura,...

Care este procedura pentru solicitarea urnei mobile de vot
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:36

A murit îndrăgitul cântăreț de muzică folk Marius Bațu

Îndrăgitul cântăreț de muzică folk Marius Bațu ne-a părăsit vineri noaptea, la Timișoara. Potrivit primelor informații, cântărețul ar...

A murit îndrăgitul cântăreț de muzică folk Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale