De aproape 15 ani, elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud obțin premii importante la competiții internaționale de știință.
De această dată, au participat la Festivalul Internațional al Științei și Tehnologiei Ingineriei din Tunisia și s-au întors cu două medalii de bronz pentru două proiecte: „Control de la distanță prin inteligență artificială”, autori: Cristian-Constantin Sarofin, Matei Lipan, Emilian-Marian Georgescu, coordonator prof. Laurențiu Bulgaru și „Observarea meteorilor la Carmen Sylva”, autor Irina Teodora Joavina, coordonator prof. Florin Șerbu. După revenirea în țară au povestit despre experiența lor, Lilianei Fustanela, în materialul următor:
CONSTANȚA: 15 elevi care au luat 10 la bacalaureat și 36 de profesori îndrumători, premiați
Publicat de ,
30 august 2019, 10:08
15 elevi care au luat 10 la bacalaureat și 36 de profesori îndrumători primesc de la Consiliul Local Constanța câte 1.000 de lei. Hotarârea de consiliu a primit ieri votul tuturor consilerilor prezenți. Primarul orașului consideră că este firesc să recunoască meritele tuturor constanțenilor care au rezultate deosebite.
Decebal Făgădău a spus că își dorește ca premierea oamenilor valoroși din orașul nostru să devină o tradiție. Acum a fost rândul elevilor care au luat 10 la Bacalaureat, dar și a profesorilor îndrumători.
„În primul rând recunoscuți și în al doilea rând premiați! Scena media, scena politică este plină de oameni care nu întotdeauna au făcut performanță în vreun domeniu. Tocmai de aceea mi se pare sănătos pentru familia noastră constănțeană să începem să le recunoaștem meritele, în primul rând elevilor și în al doilea rând celor care i-au ajutat să facă performanță. Vreau să le adresez felicitările mele în numele municipiului Constanța celor 15 elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat. Să le doresc mult succes la facultate și îmi doresc din tot sufletul să se întoarcă în Constanta și să îl crească așa cum au făcut-o și părinții lor, pentru orașul nostru și pentru ei. Recunoștința mea se îndreaptă și către dascălii constănțeni. Cele 36 de nume înscrise în proiectul de hotărâre reprezintă un nivel minim al ambasadorilor educației constănțene. În fiecare școală, în fiecare liceu sunt oameni minunați. Oameni care-și petrec mai mult timp pentru educație decât își petrec timp pentru familie. Știu cât de important este să spui, măcar, «mulțumesc». În numele constănțenilor vreau să le mulțumesc celor 36 de doamne și domni profesori care au făcut posibilă această performanță a elevilor și totodată și tuturor celorlalți profesori și învățători. Să le mulțumesc pentru că acest ciclu este unul continuu. Începe de la grădiniță, iar la liceu ajungi să preiei ștafete din anii anteriori“, a declarat primarul Făgădău.
Încă un liceu a intrat în elita unităților școlare constănțene. „M-am bucurat foarte mult să văd că este un număr în creștere și în condițiile în care sunt subiectele, nu au fost tocmai ușoare. Îi invit pe toți cei care cred că este ușor să iei nota 10 la Bacalaureat să citească subiectele și să-și spună cu onestitate cam cât ar fi luat ei la acest Bacalaureat. O surpriză extraordinar de plăcută este Liceul Traian și îl felicit pe domnul director Caracoti pentru că a făcut acolo o transformare radicală a liceului, care la înființare era un liceu tehnologic. Astăzi este un liceu care se bate, de la egal la egal, cu Mircea, cu Ovidius, cu Pedagogic, cu Liceul Călinescu, cu Liceul Internațional de Informatică“, a mai spus edilul.
Premieră în Poliţia Română: pentru prima dată în istoria instituţiei, sâmbătă, la Bucureşti, a fost premiat câinele poliţist al anului.
În cursă au fost cinci echipaje canine care au participat anul trecut la cele mai dificile misiuni. Câinii poliţişti care au primit distincţia au descoperit persoane dispărute, droguri sau produse din tutun, după cum precizează agentul şef adjunct Adrian Dorobanţu, de la Serviciul de Poliţie Canină din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti:
”Au fost premiate cinci cupluri pirotehnice din ţară cu rezultate deosebite în decursul anului 2015, câini care au găsit persoane dispărute, o femeie în vârstă după trei zile, un copil pierdut în pădure, câteva zeci de baxuri de tutun, 2.000 şi ceva de pastile de extasy comprimate şi nişte cocaină, rezultate deosebite pentru cupluri pirotehnice. E pentru prima oară când minisetrul apreciază şi munca depusă de câini de serviciu. Nu s-a făcut vreo departajare, toţi cei cinci au fost consideraţi pe locul unu ca fiind cele mai bune cupluri pirotehnice din ţară”.
Alegerea câinelui poliţist al anului a avut loc în Parcul Titan unde, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, au avut loc mai multe evenimente în care au fost prezentate activitatea şi dotările poliţiştilor.
Un moment de mare atracţie pentru bucureşteni a fost exerciţiul celor de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, când un poliţist a coborât din elicopter pe o ambarcaţiune a Serviciului de Poliţie Delta Dunării, adusă pe lac special din Tulcea pentru acest eveniment.
Publicat de Bogdan Comșa,
30 septembrie 2015, 09:20
Absolvenţii unităţilor de învăţământ din Medgidia, care au avut media 10 la Evaluarea Naţională şi la examenul naţional de bacalaureat, ar putea fi premiaţi de Primărie.
Consilierii locali vor supune miercuri la vot proiectul de hotărâre, în cadrul şedinţei lunare.
Pe ordinea de zi se mai află proiecte de hotărâre ce vizează diverse probleme ale municipiului.
Aleşii locali vor vota şi proiectul „Culture Unlimited” finanţat prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria.
Totodată, ei vor aproba planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Primăriei Medgidia.
13 elevi constanţeni care au luat 10 la Evaluarea Naţională vor fi recompensaţi cu câte 1000 de lei
Publicat de ,
15 iulie 2015, 19:37
Câteva zeci de absolvenți de liceu care au reușit să obțină media 10 la examenul de Bacalaureat în această sesiune vor fi recompensați de către Guvern. 88 de elevi, cu 10 la Bacalaureat, vor primi, fiecare, suma de 3.000 de lei.
Totodată, vor primi câte 1.000 de lei și cei 457 de elevi care au obținut media 10 la examenele de Evaluare Națională.
La Constanţa, 13 elevi au luat 10 la Evaluarea Naţională vor fi recompensaţi cu câte 1000 de lei.
Din păcate nici un absolvent de liceu din judeţul Constanţa nu a reusit să ia Bacalaureatul cu nota maximă.
„Identificarea și susținerea copiilor și tinerilor capabili de performanțe școlare înalte reprezintă o parte integrată a politicilor educaționale promovate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice”, potrivit unui comunicat emis de Guvern.
La Casă de Cultură a Sindicatelor Constanţa a avut loc luni festivitatea de premiere a cuplurilor care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, precum şi a vârsticilor care au împlinit varsta de 80 de ani.
În cadrul evenimentului, 51 de cupluri şi 191 de octogenari au primit din partea Primăriei Constanţa câte de 300 lei.