CONSTANȚA: Bărbat băut și drogat, depistat de jandami după ce a intrat într-un gard cu maşina
Publicat de Adina Sîrbu, 27 noiembrie 2023, 12:05
Un bărbat a derapat cu autoturismul şi a intrat într-un gard, în noaptea de duminică spre luni, în municipiul Constanţa, după care a intenţionat să părăsească locul accidentului. El a fost depistat de jandarmi, iar apoi a fost testat pozitiv la alcool şi cocaină.
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că jandarmii aflaţi în timpul unei misiuni de patrulare pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona centrului comercial Vivo din Constanţa, au observat un autoturism care a derapat şi a intrat în gardul din apropierea şoselei.
Din autoturism a ieşit un bărbat care a încercat să părăsească locul accidentului, dar a fost oprit de către jandarmi. Deoarece au observat că bărbatul este sub influenţa alcoolului, jandarmii au solicitat la faţa locului un echipaj de la poliţia rutieră.
În urma testării cu aparatul etilotest de către poliţie, s-a confirmat faptul că bărbatul consumase alcool, având o alcoolemie de 0,75 mg/l. El a fost apoi condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar aici a fost testat şi antidrog, fiind găsit pozitiv la cocaină.
Sursă și foto: IJJ Constanța