Concluzia este că încă nu prea sunt concluzii, dacă e să spunem așa, în sensul că mai sunt 3 zile până când se termină oficial campania electorală pentru europarlamentare. Țin să vă amintesc că, de fapt, alegerile vor începe pe 6 iunie în Țările de Jos și se vor termina pe 9 în toată Uniunea Europeană. Deci sunt 4 zile de alegeri și încă nu sunt foarte clare majoritățile. De aici, dacă vreți, aceste concluzii tranzitorii că s-ar putea ca Partidul Popular European să câștige alegerile, în sensul că să aibă cele mai multe voturi, mai puține, însă, decât în legislatura trecută, dar pe de altă parte, o posibilă coaliție între Identitate și Democrație, respectiv conservatorii și reformiștii europeni, ar face ca această construcție să fie teribil de subredă. Și de aici, dacă vreți, incertitudinile care continuă până în ziua de astăzi și probabil vor continua până pe 10 iunie, când vom avea niște rezultate clare despre cum s-ar putea constitui o virtuală Comisie Europeană.

Nu știm. Pentru moment observăm că există un interes relativ mare al cetățenilor europeni, undeva peste 68-70% și-au arătat intenția de a se duce la vot. Problema e că, așa cum știm, există totdeauna ceea ce numim spirala tăcerii, adică nu întotdeauna ceea ce spun cetățenii se și întâmplă sau li se face câteodată rușine de acțiunile lor și atunci declară contrariul, dar acționează într-un fel diferit. Însă e clar că va exista o puternică diferențiere la nivelul statelor europene, între Europa Centrală și de Est, respectiv Europa Occidentală. Și asta pentru că temele care sunt puse în discuție în cele două zone sunt complet diferite. Dacă Europa Occidentală este obsedată de migranți și de dreptul de azil, în Europa Centrală și de Est, acest subiect este cvasinecunoscut, în timp ce temele  economice sunt mult mai puternice, frica de o posibilă criză economică este foarte puternică, și din acest motiv încă nu va fi foarte clar cine va prevala – Europa Centrală și de Est, respectiv Europa Occidentală.

Din nefericire, de mai multă vreme, de acum aproape 20 de ani, în lumea occidentală și încet, pentru o scurtă perioadă, și în toată Europa care este astăzi, mai puțin Marea Britanie, încrederea în instituțiile europene a început să se clatine. Ori acum, după 4 ani extrem de grei, în care a fost pandemie, războiul din Ucraina, războiul din Israel și Gaza, tensiunile intracomunitare, pentru prima dată, niște acuzații, aparent fondate, de corupție la adresa comisarului-șef, doamna von der Leyen, avem, iată, o creștere extraordinar de puternică în neîncrederea să-i spunem față de instituțiile europene, care se traduce în vot prin euroscepticism. Cele două mari partide eurosceptice, unul dintre ele și suveranistă Identitate și Democrație, respectiv conservatorii și reformiști europeni împreună ar putea să devină a doua forță, mai puternică decât social-democrații și ar fi umăr la umăr cu Partidul Popular European, ceea ce arată că avem o societate europeană practic scindată în două. O parte care este euro-sceptică și cealaltă care este euro-realistă, să-i spunem. Oricum, numărul euro-optimiștilor a scăzut foarte mult.