POARTA ALBĂ: Angajații Penitenciarului continuă protestele
Publicat de Adina Sîrbu, 31 august 2023, 08:54
Angajații Penitenciarului Poarta Albă, din județul Constanța, continuă protestul început ieri și refuză să-i mai supravegheze pe deținuți.
Liderul Sindicatului din Penitenciarul Poartă Albă, George Lazer, a declarat că salariații și-au îndeplinit norma de muncă pe luna august și nu pot fi obligați să facă ore suplimentare neplătite:
Nu poate fi grevă și, pur și simplu, oamenii, atât timp cât și-au făcut fondul lunar de ore, nu vor mai intra în serviciu. Codul Muncii spune destul de clar: fără acordul oamenilor nu pot fi puși să facă muncă suplimentară. De la 1 septembrie, oamenii trebuie să-și reia munca până vor efectua din nou numărul de ore necesar pentru luna respectivă.
Amintim, ieri câteva sute de salariați de la Penitenciarul Poarta Albă au refuzat să intre la lucru, nemulțumiți de salarii și de condițiile de muncă. Pe durata protestului, paza deținuților a fost realizată cu personal necalificat, a precizat liderul de sindicat:
Au încercat să acopere posturile cu personal care nu este în totalitate calificat de supraveghere, de pază. În alte unități au fost folosite secretare – au luat arma în cârcă și au intrat în posturile de pază, în foișoare. Sunt supravegheați la limita de avarie. Sub numărul necesar funcționăm de fel din cauza lipsei de personal. Sunt concursuri blocate, concursuri care a fost ani de zile blocate. Funcționăm cu două treimi din personalul necesar prevăzut în statul de funcții.
La Penitenciarul de Maximă Siguranță Poarta Albă se află peste 900 de deținuți, care execută pedepse privative de libertate.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a reacționat și spune că este deschisă la dialog cu angajații care protestează și ia toate măsurile pentru ca paza deținuților să fie asigurată fără probleme.
Proteste au avut loc ieri și la penitenciarele din Aiud, Codlea, Deva, Miercurea Ciuc, Oradea şi Tg. Jiu.
Redactor: Cristina Ghelasie/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: captură TVR