Probleme la emiterea rovinietelor şi a tarifelor de trecere a podurilor Feteşti şi Cernavodă
Publicat de Arantxa Catană, 5 mai 2018, 15:54
Serviciul de emitere rovinietă şi a tarifului de trecere a podurilor Feteşti şi Cernavodă ar putea să nu funcţioneze, duminică dimineaţă, anunţă Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
În data de 6 mai, în intervalul orar 01:00 – 04:00, este posibil ca activitatea serviciului să fie întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic.
În aceste conditii, CNAIR informează utilizatorii retelei de drumuri nationale că achitarea peajului pentru trecerile efectuate se poate realiza pâna cel târziu ora 24:00 a zilei următoare, la fel şi în cazul rovinietei.