Ascultă Radio România Constanța Live

podul carol intai

128 de ani de la inaugurarea Podului ”Anghel Saligny”, construcția de la Cernavodă care a intrat în istorie

128 de ani de la inaugurarea Podului ”Anghel Saligny”, construcția de la Cernavodă care a intrat în istorie

Publicat de Adina Sîrbu, 14 septembrie 2023, 11:24

Ziua de 14 septembrie, marca în istoria Dobrogei, în urmă cu 128 de ani, momentul în care a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, denumit, ulterior, Podul ”Anghel Saligny”, după numele inginerului care l-a proiectat.

Inaugurarea s-a făcut în cadrul unor mari festivități la care a participat şi Majestatea Sa Regele Carol I. Un tren special cu oficialități a plecat din Gara de Nord din București la ora 9.05 sosind la Fetești la ora 12.30.

Regele Carol I a bătut în mod simbolic ultimul nit de argint al podului, moment urmat de o slujbă religioasă, după care, Carol I a citit actul comemorativ:

„Noi, Carol I, prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României în anul 1890 am pus piatra fundamentală a podului, menit să împreuneze cele două maluri ale Dunărei, între Fetești și Cernavodă.

După cinci ani de muncă statornică, Dumnezeu hărăzind Țărei liniște și îndestulare, astăzi, în a 14-a zi a lunei Septembrie, din anul mântuirei 1895 și al 30-lea al Domniei Mele, mulțumită râvnei și măiestriei inginerilor români, am trecut pe deasupra valurilor celor două brațe ale Dunărei mărețe și am bătut cel din urmă cuiu, care a încheiat și sfârșit aceste falnice lucrări. (…) De azi înainte, nimic nu mai desparte România din stânga Dunării de Dobrogea, pe care, prin vitejia ostașilor noștri din războiul de la 1877, am împreunat-o din nou cu patria mumă. Astfel, vom putea da acestei provincii și porturilor ei de pe țărmul Mării Negre, toată îngrijirea noastră, spre a lor desvoltare și propășire. Mândri, împreună cu Țara întreagă, că am ridicat un monument care face fala neamului românesc și care va fi pururi îndemn puternic pentru urmașii noștri, spre a purcede tot mai departe pe calea muncii, a civilizației, a măririi”, au fost cuvintele rostite de regele Carol I, la inaugurarea lucrării.

Podul Carol I cu statuile „Dorobanții” este înscris în lista monumentelor istorice. Până la 14 septembrie 1895, apele Dunării au izolat Dobrogea de regatul României. Singura cale de acces către proaspăta provincie revenită la vechile teritorii în urma Războiului de Independență era cu bacul sau cu vaporul, care acostau la Cernavodă.

Podul Regele Carol I, redenumit în perioada comunistă Podul ”Anghel Saligny”, a fost construit între anii 1890 și 1895 pentru a asigura astfel legătura feroviară între București și Constanța.

Suprastructura podului de peste Dunăre a fost proiectată inițial de Gustave Eiffel. Dar, pentru că nu au ajuns la un acord, Guvernul Român a întrerupt tratativele cu firmele de antrepriză a lui Gustave Eiffel și a încredințat proiectarea și realizarea podurilor Direcției Generale a Căilor Ferate Române, sub conducerea ing. Anghel Saligny. Acesta era la vremea respectivă renumit constructor de poduri metalice, profesor la Catedra de poduri a Școlii Naționale de Poduri și Șosele.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, podul a fost minat și bombardat de mai multe ori, dar nu s-a reușit distrugerea lui ci doar producerea de avarii care au fost remediate.

Podul „Anghel Saligny“ a fost folosit timp de aproape un secol până în 1987, când a fost dezafectat. În vecinătatea sa se construise un nou pod și care în acel an a fost dat în folosință.

A fost redeschis însă provizoriu, în septembrie 2015, după ce a fost reabilitat, pentru a asigura traficul feroviar pe direcția Constanța – București și a se menține astfel operaționale două linii. Măsura a fost luată pentru a se putea interveni la podul mixt rutier și feroviar de peste Dunăre pentru reparații.

Podul „Carol I“ / „Anghel Saligny“ a fost construit la 30 de metri deasupra Dunării, pentru a permite vaselor cu catarge înalte să treacă pe sub el. Are o deschidere centrală de 190 metri şi 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri, şi se afla la 30 metri peste nivelul apelor mari ale Dunării. Podul peste braţul Borcea cuprinde 3 deschideri de câte 140 metri şi un viaduct cu 11 deschideri de 50 metri. Cu rampele de acces, cei 4087,95 metri de poduri formau la acea vreme cel mai lung pod din România şi al doilea ca lungime din Europa.

Sursă: CFR Infrastructură Constanța/ Foto: MINAC

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal

...

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal
„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 11:26

„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța

Săptămâna aceasta, Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța a organizat o serie de activități creative și stimulative, sub tema...

„Toamnă cu farmec” pentru beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanța
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului naval de pe brațul Sulina. Un bărbat a murit în această dimineață
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 11:00

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului naval de pe brațul Sulina. Un bărbat a murit în această dimineață

Polițiștii tulceni au anunțat că vinovat de producerea accidentului este un bărbat de 60 de ani. Acesta ar fi intrat în coliziune cu altă...

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului naval de pe brațul Sulina. Un bărbat a murit în această dimineață
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 10:29

TULCEA: Dacă l-ați văzut, anunțați autoritățile. Bărbatul este căutat de familie

La data de 25 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numitul...

TULCEA: Dacă l-ați văzut, anunțați autoritățile. Bărbatul este căutat de familie
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 10:15

AUDIO | Comandantul Bazei Logistice Navale „PONTICA”, comandorul Milu-Constantin Zaharia, invitat la Interviul Dimineții

Astăzi este Ziua Armatei Române, o zi care, dincolo de semnificaţia ei strict istorică, aceea a eliberării în 1944 a ultimei brazde de pământ...

AUDIO | Comandantul Bazei Logistice Navale „PONTICA”, comandorul Milu-Constantin Zaharia, invitat la Interviul Dimineții
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 10:05

Mai multe străzi din Constanța rămân, săptămâna viitoare, fără apă potabilă

La nivelul sistemului centralizat din municipiul Constanța se vor executa lucrări de conectare la rețeaua existentă a noilor conducte magistrale....

Mai multe străzi din Constanța rămân, săptămâna viitoare, fără apă potabilă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 09:51

AUDIO | În ce stadiu este proiectul care vizează amenajarea unui trotuar pe drumul care leagă localitățile Vama Veche și 2 Mai

Proiectul care vizează amenajarea unui trotuar pe drumul care leagă localitățile Vama Veche și 2 Mai, zona în care, anul trecut, un șofer...

AUDIO | În ce stadiu este proiectul care vizează amenajarea unui trotuar pe drumul care leagă localitățile Vama Veche și 2 Mai

Zilele oraşului Cernavodă

Zilele oraşului Cernavodă

Publicat de , 3 septembrie 2015, 15:35

Vineri debutează manifestările dedicate „Zilelor Oraşului Cernavodă”. Acestea se vor desfășura în perioada 4-7 septembrie, prilej cu care se vor aniversa cei 120 de ani de la inaugurarea Podului feroviar Carol I, obiectiv de o importanţă strategică deosebită pentru ţara noastră, care a permis dezvoltarea Dobrogei şi punerea în valoare a ieşirii României la Marea Neagră. Iată programul manifestărilor:

Vineri – 04.09.2015:

– 10.00-14.00 – Festivalul de muzica usoara “Axiopolis” – editia a VII-a. Activitatea se desfasoara in sala de spectacole a Casei de Cultura “I.D.Chirescu”, Cernavoda.
– 18.00-20.00 – “Gala Laureatilor”, festivalului de muzica usoara “Axiopolis”, editia a VII-a. Aceasta activitate se va desfasura pe scena special amenajata in incinta stadionului “Ideal” Cernavoda.
– 20.00-23.00 – Spectacolul artistic sustinut de artistii Casei de Cultura “I.D.Chirescu”, Cernavoda si de catre artistii invitati, colaboratori ai acesteia pe scena special amenajata in incinta stadionului “Ideal” Cernavoda.

Sambata – 05.09.2015:

– 10.00-12.00 – Aniversarea a 120 de ani de la inaugurarea podului Carol I construit de inginer Anghel Saligny – simpozion, evocare si expozitie de fotografii din acea perioada, ce va fi expusa pana pe data de 09.09.2015. Se vor acorda plachete jubiliare. Evenimentul va avea loc pe holul Primariei Orasului Cernavoda si in sala de spectacole a Casei de Cultura “I.D.Chirescu”.
– 11.30-13.00 – Cenaclul literar “Mircea Eliade” se va reuni in holul primariei, cu acest prilej vor fi prezentate cele mai noi creatii ale membrilor sai si vor fi acordate premiile castigatorilor concursului “Porni Luceafarul”, editia a X-a. Lansarea volumului de carte postum “Zambete in familie” a scriitorului Gheorghe Cojocariu.
– 17.00-17.30 – Defilarea pe centrul civic al orasului Cernavoda si parada costumelor populare traditionale romanesti si a celor apartinand nationalitatilor etnice din Romania, de catre artistii Casei de Cultura “I.D.Chirescu”, Cernavoda si a artistilor invitati din localitatile: Medgidia, Ovidiu, Harsova, Cumpana, Municipiul Luleburgaz, Turcia infratit cu Orasul Cernavoda și orașul Shabla din Bulgaria, in acordurile fanfarelor reunite ale Marinei Militare si “Axiopolis” a Casei de Cultura “I.D.Chirescu”.
– 17.30-21.00 – Spectacolul portului, dansului si cantecului traditional popular romanesc si al etniilor ce traiesc in Romania. Spectacolul se va desfasura pe scena amenajata special in incinta stadionului “Ideal” Cernavoda.
– 21.00-23.00 – “Galele Muzicii Folk”, Cernavoda-2015, editia a III-a.

Duminica – 06.09.2015:

– 09.00-11.30 – “Ziua magarusilor fericiti” – Copiii din cadrul Centrului de terapie Cernavoda vor face o vizita la adapostul de animale “Save the dogs”;
– 09.30- 13.00 – Intalnirea anuala a fostilor fotbalisti (old boys) si sustinerea unui meci de fotbal demonstrativ urmat de decernarea diplomelor de merit. Actiunea va avea loc pe terenul de fotbal din cadrul bazei sportive “Axiopolis” Cernavoda;
– 10.30-13.00 – Jocuri marinaresti. Activitatea se va desfasura in incinta stadionului “Ideal” Cernavoda.
– 19.00-20.00 – Concert al formatiei “DAGGU PROJECT “ – GERMANIA, pe scena special amenajata in incinta stadionului “Ideal” Cernavoda;
– 20.00-23.00 – Program special cu artisti profesionisti.

Luni -07.09.2015:

– 09.00-11.00 – “Nunta de aur”- aniversarea familiilor ce au implinit 50 de ani de casatorie. Activitatea se va desfasura in sala de spectacole a Casei de Cultura “I.D.Chirescu”, Cernavoda.
– 19.00-23.00 – Program special cu artisti profesionisti, urmat de focul de artificii.