L-ați văzut? Bărbatul, aflat în executarea pedepsei, nu a revenit la Penitenciarul Poarta Albă la expirarea permisiunii de ieșire
Publicat de Adina Sîrbu, 5 august 2024, 13:49
La data de 5 august a.c., în jurul orei 14.00, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat, de către Penitenciarul Poarta Albă, cu privire la faptul că o persoană aflată în executarea pedepsei nu ar fi revenit din permisiunea ieșirii din penitenciar, care i-ar fi fost acordată în perioada 4 august a.c., ora 12.00 – 5 august a.c., ora 12.00.
Bărbatul se numește IVĂNCESCU GHEORGHE, are 33 de ani și executa în regim semideschis o pedeapsă de 5 ani și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri specifice pentru căutarea și depistarea persoanei în cauză.
Cetățenii sunt rugați ca, în cazul în care observă această persoană, să apeleze numărul de urgență 112.
Sursă: IPJ Constanța