Ascultă Radio România Constanța Live

plaja universitate

INTERVIU | Start în ediția a V-a a Crosului Mării Negre: Participare record, surprize și provocări anunță ONG Mare Nostrum, organizatoarea evenimentului   

INTERVIU | Start în ediția a V-a a Crosului Mării Negre: Participare record, surprize și provocări anunță ONG Mare Nostrum, organizatoarea evenimentului   

Publicat de Adina Sîrbu, 21 octombrie 2023, 09:58

Ediția a V-a a Crosului Mării Negre, desfășurată, astăzi, pe Plaja Modern din Constanța, vine cu  surprize pentru cei peste 2.000 de participanți, atât în ceea ce privește organizarea, cât și  activitățile pe care le pot desfășura în cadrul evenimentului. Aproape 700 de participanți vor organiza crosul la ”ei acasă”, pentru că sunt din alte județe și nu pot participa fizic la eveniment.

”Crosul nu este un eveniment sportiv clasic, fiind organizat pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește conservarea biodiversității marine. Am fost luați prin surprindere de numărul mare de înscrieri pentru această ediție, cu atât mai mult cu cât venim după o perioadă de pauză de 2 ani. Cu siguranță va fi o ediție de neuitat”, spune Anca Panait, coordonator Departament Evenimente publice în cadrul ONG Mare Nostrum.

Ce noutăți aduce ediția a V-a a Crosului Mării Negre?

O primă noutate este din punctul de vedere al traseelor și nu mă refer aici la distanța lor, ci la denumirea lor, având în vedere că este un eveniment prin care vrem să celebrăm Ziua Mării Negre. Pe toate cele trei trasee le-am denumit cu nume de viețuitoare marine. Avem Căluții de Mare –  traseul scurt de la Plaja Modern până în zona Pălăria lui Neagoe, traseu pentru cei mici, cei de grădiniță sau clasele 0 – I. Avem traseul Sturionii – de la Plaja Modern până la Plaja din zona Universității Ovidius, iar cel de-al treilea și cel mai lung traseu, pentru cei mai rezistenți și forțoși, Delfinii  – de la Plaja Modern până la Plaja Reyna.

Câți participanți se vor alinia la start?

Avem peste 2.000 de participanți, care și-au confirmat prezența. Sunt 86 de unități de învățământ din județul Constanța ce vor fi alături de noi, de la grădinițe, școli, licee, împreună cu profesorii, dar și cu părinții elevilor. Și iarăși o noutate, anul acesta, este faptul, că am extins acest cros și în țară, astfel că avem unități de învățământ partenere din județele Brăila, Ialomița, Cluj și Tulcea, care au răspuns invitației noastre și care vor face un cros mai mic sau mai mare, depinde de numărul de participanți, la ei în localitate sau în școală. Avem undeva la 700 de persoane care se vor alătura prin această modalitate evenimentului nostru.

Ce premii se vor acorda anul acesta celor mai buni dintre cei buni?

Premii în sine nu există, deoarece nu este o competiție, este mai mult un cros de relaxare, să fim alături de natură și în special alături de Marea Neagră, dar în schimb, partenerii noștri au pregătit ei o serie de activități, jocuri și premii pentru participanții de la cros. Cine poate să alege, aleargă, cine nu, se poate plimba, se poate întoarce oricând de pe traseu, nefiind un concurs, ci fiind un eveniment de relaxare și de bucurie. Și din ce am înțeles, și vremea va fi alături de noi.

Da, cu siguranță, vremea vă este un aliat astăzi!

Startul efectiv al crosului va fi la ora 11.00 și estimăm că spre ora 14.00 se va termina. Depinde de cât de interesați vor fi participanții și de jocurile pregătite de parteneri.

Vă rog să le transmiteți un mesaj tuturor celor care participă la crosul Mării Negre:

Mesajul principal este cumva și provocarea de anul acesta pentru participanți: am anunțat toți participanții și i-am  rugat să vină cu un recipient reutilizabil, un termos sau o sticlă reutilizabilă, iar noi să le punem la dispoziție apă în punctele de hidratare. Astfel se evită producerea și acumularea de deșeuri, iar în acest mod se încurajează și utilizarea recipientelor reutilizabile. Asta deoarece ne dorim să scădem cantitatea de deșeuri care în mod normal se formează la acest gen de evenimente și mă refer aici la paharele de unică folosință. Așa că i-am încurajat să vină cu propriul termos și cumva să fie acesta un lucru pe care pot să-l aibă în vedere și să îl facă și pe viitor, în viața de zi cu zi.

Interviul integral îl puteți asculta aici:

În cadrul evenimentului, sunt disponibile și alte activități, iar participarea și accesul sunt GRATUITE:

  • Expoziția de plase de pescuit, menită să sensibilizeze publicul cu privire la riscurile și problemele asociate utilizării plaselor de pescuit și să promoveze practici sustenabile și responsabile în industria pescuitului. Este important să înțelegem că, deși plasele de pescuit sunt instrumente valoroase, utilizarea lor trebuie gestionată cu grijă pentru a proteja ecosistemele marine și pentru a asigura viitorul durabil al resurselor piscicole.
  • Colț de activare deșeuri marine, unde participanții la Cros pot afla mai multe informații despre impactul deșeurilor marine și ce pot face CONCRET pentru a reduce cantitatea de gunoaie de pe plajă.
  • Tombole cu premii
  • Spațiu de activități sportive (tir cu arcul, baschet, badminton), amenajat la START.

Participanții la eveniment sunt rugați să respecte câteva reguli esențiale:

  • Zona de competiție: Păstrați traseul crosului și zonele marcate pentru eveniment curate și nealterate.
  • Colectarea gunoiului: Este obligatoriu să aruncați gunoiul și deșeurile numai în containerele special desemnate. Niciun gunoi nu trebuie aruncat pe plajă sau în apă.
  • Recipiente reutilizabile: Vă încurajăm să folosiți sticle de apă reutilizabile și să evitați sticlele de plastic cu unică folosință.
  • Reciclarea: Participați activ la reciclare și folosiți containerele corespunzătoare pentru deșeuri reciclabile.

Radio Constanţa este partener media al evenimentului.

Interviu realizat de Larisa Calistru/ Redactor online: Adina Sîrbu

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări