VIDEO: Pixelul albastru are, acum şi sânge albastru
Publicat de Bogdan Comșa, 12 iunie 2015, 23:00 / actualizat: 13 iunie 2015, 0:44
Poate ţineţi minte filmuleţul care a sufocat posturile TV în campania electorală din anul 2009, pentru alegerile prezidenţiale.
Cel în care preşedintele de atunci, Traian Băsescu, părea că loveşte peste figură un băieţel, la o acţiune electorală.
Înregistrarea a stârnit vii emoţii şi acuzaţii de toate felurile.
Celebru a devenit, în acele zile, un aşa-numit „pixel albastru” – adică o pătrăţică infimă vizibilă în materialul video şi care ar fi dovedit, datorită modului în care se mişcă pe ecran, că este vorba de un trucaj.
În cele din urmă, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice a constatat că filmuleţul ar fi „aranjat”, a susţinut Traian Băsescu.
Până atunci, însă, confruntat, în direct, la un post de televiziune cu înregistrarea, fostul preşedinte a avut următoarea primă reacţie: „Trebuie văzut, poate m-a înjurat, poate a vorbit urât, poate i-a vorbit urât femeii”.
În înregistrarea de mai jos, fetiţa, ajunsă, şi ea, în preajma unei înalte oficialităţi, nu se aude vorbindu-i urât femeii (care, a propos, este regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) sau altcuiva.
Nu este de văzut nici pixelul albastru.
Se distinge, clar, însă, pălăria bleumarin de pe capul fetiţei. Fiţi atenţi la pălăria bleumarin.
Şi la modul în care o zbugheşte pe ecran, la fel de vioi ca pixelul albastru.