CONSTANȚA: O stradă cu sens unic va reveni la dublu sens de circulație
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 iulie 2021, 08:09
Pe strada Pictor Ștefan Luchian din Constanța se va circula în regim de dublu sens după ce, la începutul lunii mai, Primăria o transformase, alături de alte aproape 30 de străzi, în arteră cu sens unic.
Potrivit Primăriei Constanța, noua reglementare rutieră va fi instituită ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor.
Astfel, începând de miercuri, 28 iulie, strada Pictor Ștefan Luchian se transformă în arteră rutieră cu dublu sens.
„În urma discuțiilor dintre reprezentanți ai Primăriei Constanța și cei ai Inspectoratului de Poliției Județean Constanța, în urma dezbaterii acestui subiect în Comisia de Circulație, s-a decis trecerea la un regim de circulație în sens dublu”, au precizat reprezentanți ai instituției.
Primăria Constanța, prin SC Confort Urban, execută în această perioadă lucrări de reconfigurare urbană a arealului delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Primăverii. Proiectul implică o serie de lucrări edilitare care vor schimba aspectul spațiului urban.
Participanţilor la trafic și se recomandă să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.