Ascultă Radio România Constanța Live

pianista Adela Liculescu

Sesiune de autografe cu pianista Adela Liculescu, la Ateneul Român

Sesiune de autografe cu pianista Adela Liculescu, la Ateneul Român

Publicat de Doina Sirbu, 20 aprilie 2023, 11:32

Joi, 20 aprilie și vineri, 21 aprilie 2023, Editura Casa Radio organizează două evenimente găzduite la Ateneul Român, cu ocazia concertelor susținute de apreciata pianistă Adela Liculescu împreună cu Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii „George Enescu”, sub conducerea dirijorului Sascha Goetzel.

La finalul celor două concerte – cuprinzând Simfonia nr. 1 „Clasica” de Serghei Prokofiev, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Felix Mendelssohn și pagini corale din opere celebre – spectatorii se vor putea reîntâlni cu solista serii, în cadrul unor sesiuni de autografe acordate de Adela Liculescu, în foaierul Ateneului, pe albumul apărut la Casa Radio sub titlul „Moștenitorii României Muzicale”.

Alături de interpretări aparținând pianiștilor Florian Mitrea și Axia Marinescu, compact-discul cuprinde înregistrări selectate din recitalul susținut de Adela Liculescu în 17 octombrie 2018, la Sala Radio, cu un program având drept numitor comun virtuozitatea și lirismul, fără a uita o tușă românească: Sonata K 141 în re minor de Domenico Scarlatti, monumentala Sonată în si minor de Liszt, Pavana din Suita nr. 2 op. 10 de Enescu și o mică piesă prezentată ca bis și compusă chiar de Adela Liculescu – Arlecchino.

Adela Liculescu, născută la Craiova în anul 1993, este absolventă a Universității de Muzică din Viena și deținătoare a unui palmares impresionant de premii, printre care premiul I la Concursul Prix du Piano de la Berna, în februarie 2018, premii I obținute în anul 2017, la ambele concursuri internaționale Brahms existente: cele de la Pörtschach (Austria) și de la Detmold (Germania). În noiembrie 2015, pianista a câştigat premiul I la Concursul Bösendorfer din Viena; ea este artist Bösendorfer și a cântat și la București pe un instrument special adus pentru ea de la Viena.

Albumul „Moștenitorii României Muzicale” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31 sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie.

Redactor online: Doina Sîrbu/Foto: Radio România

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:31

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

La Palatul Copiilor Constanța a început, în această dimineață, distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor...

CONSTANȚA/TULCEA: A început distribuirea materialelor electorale necesare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:58

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00

Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie – primul tur de scrutin şi pe 8 decembrie – turul al doilea. După...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00
AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:51

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export

Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export, în favoarea...

AUDIO: Mobila românească este un produs care, luând drumul exportului, contribuie semnificativ la înclinarea balanței de import export
Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 14:26

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România

Dobrogea este și va rămâne un mozaic etnic, iar luna noiembrie este încărcată emoțional și spiritual de unitate și apropiere a...

Constănțenii sunt așteptați pe 23 noiembrie, la Biserica Greacă, pentru a recrea momentul istoric din 1878, de la Unirea Dobrogei cu România
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:15

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a...

CONSTANȚA: Femeie reținută de polițiști pentru proxenetism și spălarea banilor
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 13:00

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile

Poliţiştii au demarat vineri o anchetă după ce proprietarii mai multor autoturisme parcate într-un cartier din municipiul Constanţa şi-au...

CONSTANȚA: Anchetă a poliţiştilor după ce mai multor autoturisme parcate le-au fost înţepate cauciucurile
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:50

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară

ONG Mare Nostrum a finalizat sesiunea de monitorizare a deșeurilor, după terminarea sezonului estival, pe nouă sectoare de plajă: Vama Veche,...

AUDIO: Sectorul de plajă din Năvodari a fost cel mai murdar, în această vară
Actualitate vineri, 22 noiembrie 2024, 12:26

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al judeţului Tulcea a intervenit, astăzi, pentru ridicarea unui...

TULCEA: Grenadă descoperită în timpul unor lucrări