Autorităţile din România interzic achiziționarea de oi şi capre din Bulgaria
Publicat de Arantxa Catană, 15 septembrie 2018, 12:07
Autorităţile din România se preocupă şi de o nouă boală virală gravă, o pestă confirmată la rumegătoarele mici, oi şi capre, apărută în Bulgaria.
Mortalitatea în cazul animalelelor infectate poate ajunge la 70%.
„Moitorizăm transportul de animale din specia ovine și caprine din Bulgaria. De asemenea, am intensificat și controalele în trafic pentru a identifica eventualele transporturi neautorizate. Mai mult decât atât, am adus la cunoștința operatorilor economici care achiziționează ovine și caprine – despre obligativitatea de a prenotifica DSVSA-ul județean, în cazul în care există achiziție de animale. Medicii veterinari au fost instruiți cu privire la recunoașterea semnelor clinice de boală. Este interzisă expedierea sau achiziționarea din Bulgaria de animale, de material seminal”, a precizat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Rareş Hăbeanu.
Crescătorii sunt obligaţi să anunţe medicul veterinar în cazul în care le mor animale sau acestea prezintă semne de îmbolnăvire.