Zeci de focare, de la pestă porcină africană până la leucoză enzootică bovină, o boală neoplazică malignă caracteristică animalelor adulte, au fost înregistrate, anul trecut, în județul Constanța.
Câte focare noi au apărut, dar și câte au fost stinse, a explicat dr. George Gabriel Nica, directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, care a prezentat bilanțul activității instituției în cadrul ședinței Colegiului Prefectural.
“A fost declarat un număr de 23 de focare de pestă porcină africană în exploatații non-profesionale, 21 dintre aceste focare au fost stinse în cursul anului 2023, iar două la începutul acestui an. De asemenea, 18 focare de leucoză enzootică bovină în exploatații non-profesionale, un focar de pestă porcină africană la mistreț, două focare de loca americană la albine și un focar de influență aviară la păsări sălbatice, în special la lebăda de vară. În același timp, au fost stinse, oficial, un număr de 78 de focare de leucoză enzootică bovină în exploatațiile non-profesionale, 21 de focare de pestă porcină africană”, a spus dr. George Gabriel Nica.
Pe parcursul anului trecut au fost întocmite 46 dosare de despăgubire ca urmare a confirmării focarelor de boală. Valoarea totală a despăgubirilor s-a ridicat la peste 700 de mii de lei.
Redactor: Cătălina Radu / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Cătălina Radu
DSVSA Constanța informează asupra faptului că până la data de 19 august, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană, în județul Constanța au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.
Pesta Porcină Africană a fost confirmată în gospodării aflate în 25 de localități: Istria, Vadu, Dulcești, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârșova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichilești, Băltăgești, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic și Agigea.
Conform procedurilor, DSVSA Constanța a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare, s-a efectuat dezinfecţia exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire și combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanţa, pentru controlul și stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Județului Constanța s-a dispus, începând cu data de 21.07.2018, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localitățile afectate. Până la data prezentei au fost sacrificați 4.266 de porci.
DSVSA Constanța solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Pentru a proteja porcii de această boală, recomandăm crescătorilor de porcine să respecte următoarele sfaturi:
nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorități, sau DSVSA judeţeană.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Centrul local pentru combaterea bolilor la animale s-a reunit din nou, astăzi, la Prefectura Constanța, pentru a lua în discuție două noi cazuri de pestă porcină africană confirmate în localități din județul Constanța.
Este vorba despre două exemplare de suine găsite moarte în două gospodării din satele Vadu (comuna Corbu) și Cheia (comuna Grădina).
Proprietarii porcilor și-au găsit animalele moarte și au alertat, fiecare, veterinarul din comună. Medicul a înștiințat mai departe Direcția Sanitară Veterinară, care a confirmat diagnosticul de pestă porcină africană.
Conform procedurilor, în cele două localități vor fi luate măsuri de siguranță, ce includ inventarierea suinelor din gospodării, precum și instalarea de filtre sanitare.
Guvernul României: Situaţia privind pesta porcină este sub control, vom lua noi măsuri de sprijin a fermierilor
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, astăzi, că situaţia în ceea ce priveşte pesta porcină, care afectează şi ţara noastră, este sub control, iar Guvernul va aproba măsuri de sprijinire financiară a fermierilor pentru activitatea de neutralizare a animalelor.
„Legat de pesta porcină, monitorizăm în continuare această situaţie. După cum ştiţi, am luat deja o serie de măsuri pentru controlul şi limitarea extinderii virusului, echipele sunt în teren, situaţia este sub control, oamenii nu au motive de îngrijorare. Astăzi avem pe ordinea de zi noi măsuri de sprijinire a fermierilor. În primul rând, completăm legislaţia în acord cu normele europene în ceea ce priveşte sprijinul financiar acordat fermierilor pentru activitatea de neutralizare a animalelor, care nu sunt destinate consumului uman”, a declarat Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei Guvernului.
Premierul a adăugat că, de asemenea, în şedinţa de Guvern se vor îmbunătăţi „condiţiile de acordare a schemei de ajutor pentru crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa”.
„Deci şi în acest domeniu avem o atenţie sporită„, a completat ea.
Niciun pericol pentru sănătatea umană
Autorităţile veterinare reafirmă că pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.
Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei anmalelor.