Ascultă Radio România Constanța Live

Perlutele marii

CONSTANȚA: Un copil de 5 ani a ajuns la spital după ce un dulap a căzut peste el la grădiniță

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 decembrie 2019, 10:47

Un copil de 5 ani, de la o grădiniţă din municipiul Constanţa, a ajuns miercuri la spital după ce un dulap s-a răsturnat peste el, în timp ce se juca pe holul instituţiei de învăţământ.

Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Sorin Mihai, minorul ar fi suferit leziuni uşoare.

‘Referitor la cazul de la Grădiniţa cu Program Prelungit Perluţele Mării, din primele informaţii ştim că, în cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.), după terminarea programului, unul dintre copii a fost preluat de la grupă de către mama sa, a ieşit pe hol înaintea mamei şi, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parţial, căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust. Conform procedurii, a fost anunţat Serviciul 112 şi, implicit, Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Din datele pe care le avem până în prezent, la sosirea echipajului de urgenţă medicală, copilul era conştient, având numai câteva zgârieturi la o ureche şi la degete (fără sângerare abundentă)’, a transmis inspectorul şcolar general.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi despre cele petrecute printr-un apel la 112, în jurul orei 17,00.

‘Un minor de 5 ani a fost rănit după ce ar fi căzut un dulap peste el. Copilul este conştient, a fost transportat la spital, fără probleme. Dulapul ar fi căzut după ce copilul s-ar fi agăţat de el’, a informat IPJ.

Copilul a rămas sub supraveghere medicală, aseară fiind internat la secția de chirurgie pediatrică, având un diagnostic de contuzie lombară.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 15:40

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 25 octombrie – 8 decembrie 2024, expoziția temporară, realizată cu valoroase...

Expoziția „Recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni” s-a deschis la Muzeul de Artă Populară din Constanța
CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

Ştiri vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

Grădiniţe deschise în vacanţă

Grădiniţe deschise în vacanţă

Publicat de aurelia.mierlus, 10 iulie 2015, 12:55

ISJ Constanţa a decis să ofere sprijin părinţilor şi copiilor de grădiniţă şi pe perioada vacanţei şcolare, oferind unităţi care sunt deschise după un program special.

Constănţenii îşi pot duce şi în vara aceasta, copiii la grădiniţă pe durata vacanţei mari. Astfel, în luna iulie, preşcolarii pot fi înscrişi în Grădiniţele cu Program Prelungit numerele: 1 Amicii, 4 Mugurel, 6, 10, 33, 42, 44, 45, Azur , Gulliver, Lumea Copiilor, Roboţel, iar în luna august sunt deschise Grădiniţele cu Program Prelungit nr.2, nr.8, 53, 57, Perlutele marii, Norocel, Căsuţa de Turtă Dulce, Dumbrava Minunată, Steluţele Mării.
În funcţie de numărul de solicitări, educatorii formează grupe de copii pe nivel de vârstă, şi au diferite activităţi.

” Oferim, până la sfârşitul lunii iulie, posibilitatea părinţilor care nu au cu cine să-şi lase copiii în vacanţă să poată veni la noi la grădiniţă. Avem 72 de copii înscrişi, 56 de la grădiniţa noastră şi 16 de la Grădiniţa “Căsuţa de Turtă Dulce”. În luna august când noi igienizăm clădirea, copiii se vor muta la “Căsuţa de Turtă Dulce”. Părinţii nu sunt nevoiţi să plătească sume suplimentare, ci doar obişnuita contribuţie pentru hrană de 10 lei pe zi”, a declarat directorul Grădiniţei nr. 1 Amicii, Tania Ileana Dumirescu.

Şi în Năvodari funcţionează două grădiniţe în timpul vacanţei.

Grădiniţa Albatros , în luna iulie şi Lumea Florilor, în luna august.
La Medgidia sunt deschise 3 grădiniţe. Grădiniţa nr.2 primeşte copii până în data de 16 iulie, în perioada 17 iulie- 4 august, este deschisă Grădiniţa nr.4, iar din data de 5 august şi până pe 31 august, copiii sunt primiţi la Grădiniţa nr.3.

În Mangalia, preşcolarii pot fi înscrişi, în vacanţa de vară, la grădiniţele GPP 1-, în perioada 1-18 iulie,
GPP3-, în intervalul 20 iulie-10 august, şi GPP 7, de la 11 august până pe 31 august.

De asemenea şi GPP Agigea, este deschisă în luna iulie.
aureliamierlus@radioconstanta.ro

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:27

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare

Zona carosabilă va fi decopertată pe strada Suceava, între strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu,  circulația...

CONSTANȚA: Strada Suceava va fi închisă traficului rutier pentru lucrări de reabilitare
Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 14:15

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână

Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Miga și Capitol, devine și în acest sfârșit de săptămână zonă de promenadă. Dacă doriți să...

Constanța Coffee Break continuă și în acest sfârșit de săptămână
AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:44

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale, militarii rezerviști din Constanța,...

AUDIO | Militarii rezerviști din Constanța au protestat în Piața Victoriei din București
AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 13:04

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța

În miros de floricele de porumb, de plăcintă cu dovleac și mere proaspete, zeci de copii de la Grădinița 42 cu program prelungit din...

AUDIO | Târgul Toamnei a adus bucuria de a fi împreună, la Grădinița cu program prelungit, Nr. 42 din Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:37

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța

Creșterea salariilor angajaților Primăriei Municipiul Constanța a fost unul dintre cele mai dezbătatute proiecte în cadrul ultimei ședințe a...

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Constanța
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:32

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani

...

La Constanța se desfășoară Campionatul Național de volei sub 15 ani
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:19

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă

...

Bilete la meciul de fotbal Farul- CS U Craiova din Superligă
Actualitate vineri, 25 octombrie 2024, 12:13

Astăzi începe etapa a XIV-a din Superliga de fotbal