Dublă manifestare la Muzeul de Artă
Publicat de Carmen Secuiu, 30 septembrie 2014, 19:49
La Muzeul de Artă de la malul mării, joi, 02 octombrie, arta plastică românească va avea parte de o dublă manifestare. La ora 14.00 va avea loc vernisarea expoziției comemorative „Radu Florescu. Viaţa şi opera”, iar la ora 14.45 lansarea volumului „Tonitza”, scris de criticul și istoricul de artă dr. Doina Păuleanu. Cartea a apărut sub egida editurii Monitorul Oficial.
Vor lua cuvântul, în cadrul dublului eveniment, redactorul-șef al editurii Monitorul Oficial, Anca Ivașcu, istoricul de artă dr. Rodica Matei, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și prof. univ. dr. Ioan Opriș.
Într-un demers bogat documentat şi ilustrat, monografia dnei Doina Păuleanu conturează înfiinţarea şi evoluţia asociaţiei Grupului celor patru. La sfarşitul anului 1925, pictorii N. N. Tonitza, Şt. Dimitrescu, Fr. Şirato şi sculptorul O. Han, desprinşi din societatea Arta Romană, formează Grupul celor patru „cea mai prestigioasă asociaţie artistică dintre cele două războaie”.Uniţi nu atat prin temperament şi viziune, cât prin devotamentul faţă de artă şi asumarea condiţiei de artist, cei patru vor scrie un capitol important in istoria picturii şi sculpturii moderne româneşti, cultivând în cadrul unităţii grupării diversitatea propriilor individualităţi creatoare, afirmate cu îndrăzneală şi originalitate.
Este o cronică cu o notă savuroasă, iar bogăţia de informaţii şi opinii, varietatea judecăţilor de valoare formează un ”tableau vivant”, care reuşeşte să transpună în prezent acea perioadă.
carmensecuiu@radioconstanta.ro