Viața de parlamentar, într-o carte semnată de Nicolae Moga
Publicat de Arantxa Catană, 4 noiembrie 2016, 14:32
Senatorul PSD, Nicolae Moga a lansat, vineri, volumul, „Un constănțean pentru constănțeni” care se dorește a fi o dare de seamă privind activitatea sa de parlamentar.
Cartea cuprinde declarații politice, interpelări, întrebări, inițiative legislative și activitatea pe plan extern.
La lansarea de carte au fost prezenți membrii echipei sale Mihaela Ristea, Luminița Antohi și Ștefan Tudose.
În carte sunt trecute și nerealizările celor două mandate.
Ținând cont că există în România peste 15.000 de legi și acte normative, senatorul propune colegiului legislativ analizarea și comasarea lor. Senatorul recunoaște că parlamentul a emis legi proaste, inutile și unele care se bat cap în cap.