Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa şi ministrul Educaţiei au semnat contractul de finanţare pentru Campusul profesional integrat „Ovidius Engineering Hub”
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 noiembrie 2023, 18:29
Astăzi, 2 noiembrie 2023, a fost semnat contractul de finanţare pentru Proiectul Dezvoltarea şi dotarea campusului profesional integrat pentru învăţământul dual preuniversitar şi universitar „Ovidius Engineering Hub” al consorţiului regional „Tehno-Dobrogea” – (Proiectul CRESC), de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC), conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu.
Valoarea totală a investiţei finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este de 27.183.399,13 Euro.
UOC a obţinut cel mai mare punctaj din regiunea Sud-Est pentru proiectul depus în calitate de lider de consorţiu, alături de peste 40 de parteneri: 6 unităţi administrativ-teritoriale, 12 unităţi de învăţământ, 20 de agenţi economici, alături de organizaţii şi asociaţii relevante din regiune.
„Ovidius Engineering Hub” va avea o suprafaţă de aproximativ 10.000 mp şi va fi amplasat pe terenul aflat în proprietatea UOC. Proiectul presupune construirea unor spaţii noi dedicate învăţământului tehnic, în domeniile mecanică, agricultură, construcţii, energetică şi chimie industrială, cărora li se adaugă spaţii de cazare şi cantină pentru elevi şi studenţi.
„Campusul profesional integrat reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte ale universităţii, fiind, totodată, cea mai mare investiţie în infrastructura educaţională constănţeană a ultimilor ani. Cu siguranţă, proiectul va avea un impact puternic pentru dezvoltarea sustenabilă a regiunii Sud-Est, asigurând accesul la un învăţământ dual de calitate, susţinut de infrastructură modernă, pentru tinerii interesaţi să studieze în domeniile tehnice. Le mulţumesc partenerilor noştri, care au făcut posibilă această reuşită prin eforturile depuse în întregul proces”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.