FOTO: Pasiune inspirată din tradițiile românești. O tânără din Constanța dezvăluie tehnica încondeierii ouălor de Paști
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 aprilie 2017, 11:07
Paştele este aproape. Credincioşii se pregătesc sufleteşte pentru vestea Învierii Mântuitorului, iar femeile îşi primenesc hainele şi casa.
Ada Elena Creţu, o tânără de 23 de ani din Constanţa, a transformat Paştele într-o sărbătoare a artei şi pasiunea ei pentru pictură într-o îndeletnicire permanentă.
De mai bine de 10 ani, ea pictează ouă cu motive tradiţionale.
Astăzi, a venit în studioul Radio Constanța cu un coş plin cu ouă încondeiate şi a vorbit despre arta încondeierii. Ada Elena Creţu.
Tânăra a descris, în detaliu procedeul de încondeiere a oului.
„Cu ajutorul unei seringi se extrage conținutul din ou, se clătește foarte bine. Materialul principal este ceara, care se pune la topit și instrumentul pe care îl folosim este condeiul sau chișița – o bucată de lemn care în vârf are o tăbliță în care intră ceara și cu ajutorul acesteia punem ceara în linii mai subțiri sau mai groase, umplem spații pe ou în funcție de model“, spune Ada Crețu.
Fata recunoaște că încondeiatul ouălor este pentru ea și o activitate de relaxare.
„Mă și relaxează, îmi și place, îmi dă o stare de bine“.
Ada lucrează cu ouă de diverse dimensiuni. Încondeiază de la ouă de găină sau de gâscă la ouă de struț!
„Munca la un ou depinde de mărimea lui. Poate dura de la câteva ore până la câteva zile și o săptămână pentru oul de struț“, mai dezvăluie tânăra.
Prețurile ouălor încondeiate cu ceară oscilează de la 15 lei la 300 de lei.