AUDIO | Ce efect poate avea Ordonanţa 115 asupra mediului antreprenorial din România
Publicat de Doina Sirbu, 2 ianuarie 2024, 12:57
Confruntat cu un deficit bugetar de proporții, Guvernul a întors buzunarele pe dos pentru a mai scoate ceva bani, dar unele din măsurile adoptate, care vizează mediul antreprenorial, ar putea avea…”efecte adverse”.
Și nu ar fi exclus ca la jumătatea anului, să fie promovate alte reglementări de ordin fiscal, în fapt, corecții la actualele măsuri recent adoptate, este de părere consultantul fiscal Adrian Bența.
Guvernul a adoptat celebra Ordonanță 115 sau Ordonanța “Trenuleț”, cum mai este denumită, încercând să optimizeze încasările bugetare. E clar, statul caută bani prin toate cotloanele, dar nu există oare, riscul ca unele dintre măsurile acestei ordonanțe să viruseze mediul antreprenorial din România?
Știm că o microintreprindere are un impozit de 1% sau 3% din veniturile realizate în funcție de domeniul de activitate și în funcție de atingerea unui plafon al veniturilor de 60.000 euro și plafonul maximal pentru microintreprindere peste de 500.000 euro. Însă există condiția ca acele microintreprinderi să aibă înregistrat un contract de muncă, un salariat cu normă întreagă. Deci practic, impozitarea favorabilă a microintreprinderii este condiționată de taxele plătite pentru un contract de muncă cu normă întreagă. Mai exact, taxele încasate de stat la salariul minim pe economie de 3.300 lei, sunt în valoare de 1.291 lei, deci aproximativ 1.300 lei.
Interviul complet îl puteţi asculta aici:
Redactor: Laurenţiu Despina / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: arhivă