ANAF. După operaţiunea CRISTAL urmează REVELION 2016
Publicat de , 7 decembrie 2015, 17:00
Inspectorii Antifraudă vor controla în intervalul 31 decembrie – 5 ianuarie restaurantele și cluburile care organizează petreceri de revelion, în cadrul unei noi operațiuni, denumită Revelion 2016, a anunțat conducerea ANAF.
„În intervalul 31 decembrie – 5 ianuarie, inspectorii antifraudă vor controla, la nivelul întregii țări, localurile care organizează petreceri de revelion. În cadrul acestei operațiuni se urmărește verificarea modului în care operatorii economici au înregistrat sumele încasate pentru pachetele de revelion vândute, precum și încasările din seara de revelion care nu au fost prinse în pachetele respective”, se arată într-un comunicat al ANAF.
ANAF a decis ca, după finalizarea primei etape a operațiunii „Cristal”, toate resursele operative și materiale implicate în verificarea centrelor engros din toată țară să fie relocate în cadrul unei noi operațiuni, denumită „Revelion 2016”.
În etapa de predocumentare, pe baza datelor din surse deschise și proprii legate de capacitatea localurilor, numărul pachetelor oferite la vânzare, cuantumul aprovizionărilor și înregistrarea acestora în evidențele contabile s-a alcătuit profilul de risc și eșantionul de verificat.